Despre ceva...complicat

Astăzi m-am hotărât sa vorbesc despre ceva atat de complicat incat nici macar eu nu-i găsesc o formula de simplificare. Pe lângă celebrul citat al lui Dr. House "Toata lumea minte", cred ca mai exista unul general valabil, care desi nu poate fi cercetat într-un mediu științific controlat (pentru ca nimeni nu ar accepta sa participe la un astfel de studiu) pare a fi cat se poate de adevarat : "Toata lumea înșeală". Iar eu personal nu mai pot cu chestia asta ! Nu mai pot nici sa tolerez, nici sa inteleg, pur si simplu nu mai pot ! Tot ce pot sa fac e sa judec si sa critic si sa arat cu degetul ! Poftim am spus-o ! Tanti Leana din mine a luat atitudine si-a pus mâinile in sold si e pusa pe criticat la drumul mare, in ulița, sa o auda tot satul !

Aud peste tot, de la tot felul de oameni, unii mai inteligenti ca alti, unii mai umblati prin lume ca altii, oameni care au vazut si au auzit la viata lor vrute si nevrute : "Viata e complicata", o fi, dar asta nu iti da dreptul de a insela, eu vad lucrurile complet pe dos...daca viata ar fi atat de complicata pe cat pretindem noi ca este, de ce sa nu scoatem din ecuație - înșelatul. si uite asa mai simplificam putin lucrurile si viata asta, implicit. Habar nu am de ce oamenii aleg varianta cealalta, dar o aleg, multi dintre ei...si uite asa apar pe rand, suflete ranite, inimi calcate in picioare, relatii nefericite, familii distruse, oameni fara incredere. Si ce poate fi mai rau decat atunci cand iti pierzi increderea in tine, in cel pe care il iubeai, in faptul ca ar putea exista totusi o urma de dreptate in viata asta?

Cand lucrurile intre doi oameni nu mai merg sau mai bine zis cand doi oamenii nu se mai iubesc, iar unul vrea sa fie cu altcineva...oare varianta cea mai simpla nu ar fi accea de a fi sincer ? Despartirea nu este chiar cel mai tragic lucru de pe pamantul asta, la un moment dat ideea ca ai fost parasit va fi acceptata si iti poti continua viata. Dar atunci cand esti inselat? Continui sa traiesti bineinteles, nici acesta nu este cel mai tragic lucru din lume, dar nu reușești niciodată sa accepți ideea in totalitate.

Înșelatul creează haos e un cerc vicios in care unul dintre parteneri se afla acolo fără voia lui si fara cunostinta de cauza si paradoxal el va fi singurul care va avea de pierdut sau de suferit. Eu zic ca e totuși nedrept sa pui pe cineva intr-o astfel de ipostaza, mai ales ca de multe ori se presupune ca o iubești pe persoana respectiva, altfel de ce ai mai avea o relație cu ea, daca nu exista iubire si pe deasupra mai simti si nevoia sa fi cu alte persoane...mi se pare mie s-au ajungem la aceiasi soluție ? Sinceritatea... urmata de o despărțire probabil... lucruri pe care multi dintre noi le pot accepta cu succes. Si ce anume nu putem accepta cu succes?
 I N S E L A T U L... vedeți facem progrese !

A înșela nu este chiar chirurgie pe creier, nu este o știință din asta complexa la care doar anumiți oameni au acces...e ceva al dracu' de simplu ! Se i-a una bucata individ/ individa cu relatie stabila se pune in acelasi loc cu una bucata individa/ individ fără relație stabila...se dezbracă...se urca într-un pat...se fut...se îmbracă...fiecare pleacă la casa lui. Doar ca asta nu e sfârșitul fericit pentru nimeni ! De aici lanțul minciunilor isi intra in drepturi depline ! De aici o mulțime de complicații ce încep a semăna cu chirurgia pe creier. Oricum am observat de multe ori, iar acum am sa vorbesc din ipostaza mea de femeie si din lucrurile pe care le-am observat..daca individa fara relatie stabila stie ca individu are o relatie stabila...acest lucru nu o oprește...ba mai mult, ii da si mai multe forte de a continua cu individul si poate poate o lasa pe proasta de acasa, ca daca nu era o proasta nu o insela de la bun inceput. Nu e minunat ? Nu e minunat deloc, e oribil ! E oribila răutatea oamenilor si dorința lor de a face rău altor oameni, mai mult sau mai putin conștient. Si de aici cum am spus si mai sus...apar tot felul de suferințe, care in opinia mea pot fi evitate.

Am observat in foarte multe filme din ziua de azi...chestia asta cu înșelatul e chiar coooool, deci înșelatul este incurajat pe oriunde te uiti, dar mai ales justificat ! E o nebunie cum rasa umana isi pierde de tot, tocmai ceea ce o diferențiază de celelalte animale... conștiința ! Oamenii nu mai au conștiința faptelor lor, pentru fiecare fapt exista o explicație care mai de care mai aberanta, din păcate nu mai avem conștiința durerii pe care o provocam altor oamenii...fie ca este fizica, fie ca este psihica. Înșelatul nu trebuie incurajat sub nicio forma, este o rușine ca se întâmplă acest lucru, ne mândrim atât ca suntem rasa superioara, dar de cele mai multe ori ne comportam ca niște animale..iar pentru câteva minute de plăcere fizica distrugem vieți. Eu zic totusi ca suntem mai inteligenți decât genele noastre (care urla mai ales in barbati ÎMPERECHERE) decât feromoni noștri (care urla atat in barbati cat si in femei POTENȚIAL PARTENER LA STÂNGA) încât sa ne luam propriile decizii, conștiente si raționale, astfel încât, sa provocam cat mai putina suferința...spre deloc.

In cautarea magiei

Nu-mi place sa vorbesc despre mine. Si nu o fac prea des, cel putin nu cu adevarat pentru ca nu ma simt comfortabil. Dar am tot auzit in ultima vreme ca daca nu iesi din zona de comfort, nu vezi magia. Ei bine, am inceput sa ies din cochilia mea, putin cate putin. Nu vad nicio magie deocamdata, nici un praf de stele si nicio mica zana zburandu-mi pe la ureche, dar inca astept. Rabdare am destula, poate uneori prea multa.
Cu ce sa incep.. uneori vorbesc mult, dar spun putine. Pot sa palavragesc mult si bine despre un subiect oarecare, dar cand vine vorba de parerile sau gandurile mele..e mai greu. In ultima vreme.. nu prea vorbesc. Nu am incredere in mine, dar sunt multumita de ceea ce sunt. Uneori chiar foarte multumita, si aleg sa imi ignor defectele si tot ceea ce lasa loc de imbunatatiri. Stiu ca sunt acolo, dar le trec cu vederea pentru ca stiu ca daca le accept, va trebui sa fac ceva sa le indrept. Asta presupune efort, si cum spuneam, sunt comoda.

Gresesc, ca oricine. Dar nu prea recunosc lucrul asta. Adica eu stiu, dar nu imi place sa le spun si altora. Ca si cu defectele, inchid ochii, sperand ca vor disparea si ca lumea le va uita. Desi uneori le regret groaznic, este doar o stare trecatoare, care nu ma impiedica sa le repet. Ce-i drept, ma ajuta si memoria proasta, si in unele cazuri selectiva. Ce nu-mi convine, ma irita sau ma face sa ma simt prost, e directionat spre o gaura neagra, si nu iese de acolo pana cand cineva cu o memorie mai buna il scoate la suprafata. In scurt timp, il scufund la loc.
Mi-ar placea sa spun ca sunt egoista, dar nu sunt. In foarte multe situatii pun alte persoane inaintea mea si le acord mai multa atentie decat ar trebui. Ma simt bine ajutandu-i pe altii, sunt dezamagita cand imi dau seama ca rareori sunt recunoscatori.
Sunt mandra, lucru care m-a costat destul de mult. Imi place sa fac lucrurile de durata de una singura, sa nu depind de nimeni. In rest, fug de singuratate ca de dentist, desi felul introvertit de a fi ar putea sustine contrariul. Ma inchid in mine, dar nu imi place sa stau singura.
Construiesc greu relatii de prietenie, pentru ca nu am incredere in oameni, si tot timpul ma astept sa fiu mintita sau sa mi se ceara cate ceva. 
Imi infranez emotiile negative si nu plang in public (putini m-au vazut smiorcaindu-ma). Dar plang, nu sunt de piatra. Desi probabil par indiferenta, imuna la orice eveniment trist sau vesel, nu sunt. Doar ca.. nu o arat.
Functionez mai bine sub presiune decat daca sunt lasata in ritmul meu (pentru ca nu am un ritm al meu si pentru ca sunt lenesa).
Nu-mi place sa las lucrurile neterminate si oricat de proasta mi s-ar parea o carte, o sa o citesc pana la capat, in speranta ca pana la ultima pagina voi gasi ceva interesant (au fost totusi si putine exceptii), oricat de plictisitor mi s-ar parea un proiect la munca, il duc pana la capat..si probabil asta este si motivul pentru care am terminat facultatea..
Ar fi multe de spus, altdata ma pricepeam mult mai bine la a pune ganduri pe hartie, acum ma impotmolesc in idei. Dar stiu ca sunt dificila, incapatanata, razgaiata. Stiu ca ma comport copilareste, si stiu ca trebuie sa schimb unele lucruri in felul meu de a fi. Totusi de la a sti pana la a reusi.. trebuie sa imi inving temerile, fobiile si toti piticii mei potrivnici. Si asta dureaza.

Despre politica momentului

Din capitolul un pic de politica nu a omorat pe nimeni niciodata, ma arunc si eu in discutii care desi nu ma interesaza in mod direct, le aud din toate partile. Da stiu, sfatul potrivit e...inchide televizor ! Doar ca si dupa ce il inchizi, stiriile astea te urmaresc, ca ciuma bubonica, scpai de ele doar daca te muti pe o insula pustie.
Dar cum nu imi doresc sa ma mut pe insula pustie, am si eu dreptul la o opinie. De cativa ani incoace ne afla intr-o grava criza economica, nu doar noi romanii ci intreaga lumea, intreaga lume moderna. E adevarat ca pe uni i-a afectat mai mult pe alti aproape deloc, dar nu despre asta vreau eu sa vorbesc, in Romania criza a fost resimtita si nu prea, poate pentru ca economia noastra nu mai exista cu adevarat de cativa ani...cam 20 asa...cei care traiesc din evaziune fiscala clar nu au fost afectati, cei care muncesc in conditii legale au avut mai mult de pierdut in mod evident, de la salarii taiate, la rate la banca marite si asa mai departe.
In Romania 1 euro valoreaza 4,44 RON ceea ce e enorm, nu ? Nu trebuie sa fi vreun specialist in economie ca sa-ti dai seama ca e nasol ca un euro sa fie atat de mult. Si cu toate astea noi suntem preocupati de alte aspecte ale vietii : plagiatul lui Ponta, de exemplu ! Cica omu asta si-ar fi plagiat doctoratul, cum zicea CTP-ul citez "nu este plagiat, este xerox". Deci practic avem in fata o chestiune de etica, de morala, punem la indoiala etica lui Ponta in obitinerea acestui doctorat. Etica ce aparent omu' nu a avut-o pentru ca cica s-a dovedit ca a plagiat, in fine, dar chiar ne intereseaza chestia asta ? are o valoare pentru noi acest lucru ? In conditiile in care presedintele tarii ne trimite sa ne facem soferi de autobuz si chelneri si ii spune unei reportere " tiganca imputita", pe bune ? chiar ne intereseaza cum si-a obtinut Ponta doctoratul ? Pe mine sincer ma doare-n cot, iar faptul ca el nu a avut etica necesara sa-si scrie propriul doctorat nu dovedeste decat ca omu' e totusi roman si a ales varianta mai scurta, caracteristica neamului nostru cam de 20 de ani incoace. Cat despre oamenii care i-au acordat titlul de doctor si nu s-au prins ca omu' a plagiat, eu zic ca ei ar trebui trasi la raspundere, este responsabilitatea lor, ei au acordat un titul pe nedrept, pe care il pot retrage, iar Ponta tot ramane cu un master, diploma a carei definitie probabil domn' primar Vaghelie nici nu o cunoaste.
Din pacate pentru a fi politician nu iti trebuie nicio calificare, vezi Becali, motiv pentru care este inutil sa-i luam la puricat pentru a le verifica competentele profesionale si cum le-au obtinut. Inutil ! Avem alte probleme de rezolvat ! Cica la examenul de capacitate doar 60 % au luat peste 5 ! CEEEEEEEE? Oficial o sa devenim un popor de analfabeti cu 8 clase si pe noi ne intereseaza daca a plagiat Ponta si alti politicieni...oameni buni eu si cei din generatia mea, exemplu RuRu, daca nu luam capacitatea fugeam de acasa, emigram in Coreea de Nord, si am fi simtit ca ne meritam soarta...Astea sunt stiri care pe mine ma socheaza si cred ca merita nu doar atentie ci si solutii...pentru ca altfel vom fi condusi nu doar de oameni care isi plagiaza doctoratul, dar de oameni care au doar 8 clase !

Din experienta mea...

Nimic nu e perfect, de fapt de multe ori totul pare departe de a fi perfect. Nici nu stiu ce inseamna perfectiunea, a obtine reactiile dorite de la cei din jurul tau? Un fel de aprobare totala a tot ce faci? Da, cred ca fraza asta e folosit atunci cand nu obtinem ceea ce vrem sau cand anumite actiuni, evenimente nu se petrec conform planului stabilit anterior in capul nostru. Oftam prelung si afirmam cu tristete ca 'nimic nu e perfect'! Si ce e de facut oare? Nu stiu, dar pot vorbi din experienta mea, cred ca totul incepe sa se clarifice odata cu acceptarea realitatii, in momentul in care oprim filmele din capul nostru, pentru a trai viata asa cum e ea. Sinceritatea uneori nu e tocmai dulce si aducatoare de zambete, dar ne echilibreaza, ne da forta de a intelege ca orice lucru fals o sa dispara la fel cum a aparut.

Tot timpul am afirmat faptul ca fiecare om pe care l-am intalnit pana acum a contribuit la ceea ce sunt acum, am incercat sa-mi insusesc de la fiecare experienta, lectia. Uneori am reusit, alteori nu si a trebuit sa mai trec prin aceiasi experienta, nu e placut, dar e util. Tot din experienta am inteles ca oricat de multe intentii bune roiesc in jurul tau, de fiecare data alegi ceea ce vrei tu, chiar daca e gresit. Experienta celorlati nu ne invata nimic, din pacate, am economisi mai mult timp pentru altceva, decat sa repetam fiecare dintre noi aceleasi greseli. Imi amitesc de mine la un moment dat in viata mea, cand toti cei dragi mie imi spuneau ca nu sunt pe drumul cel bun, cu toate astea, am iesit de pe drumul ala atunci cand am considerat eu ca trebuie sa ies, chiar daca eram constienta de raul pe care mi-l faceam singura.

Am invatat, tot singura ca trebuie sa scap de egocentrism, iar anumite decizi ale celoralti chiar nu au nicio legatura cu mine, am scapat de el si am invatat sa tolerez corect comportamentul celorlati fara de mine. Cu alte cuvinte, nu putem obliga pe nimeni sa ne placa sau sa ne iubeasca, persoanele care sunt langa noi trebuie sa fie acolo pentru ceea ce suntem noi si pentru ceea ce putem sa le oferim, nu pentru ca sunt constransi de anumite presiuni. Si asta e o chestie care tine de libertate si de sinceritate in acelasi timp...

Despre sinceritate

De la Shakespeare incoace se tot vorbeste despre mastile pe care trebuie sa le purtam zi de zi, despre cum fiecare zi din viata noastra e un act dintr-o piesa de teatru, iar noi trebuie sa intram in pielea personajului cu ajutorul diferitelor masti.
La fel de mult se vorbeste si despre cum nu ar trebui sa purtam aceste masti si suntem indemnati : "sa fim noi insine" - confuze mesajele, de acord? Despre cum e important sa le aratam oamenilor cum suntem de fapt, iar cei care ne plac vor ramane altauri de noi, iar de ceilalti ne putem lipsi.
Ambele traiectorii au farama lor de dreptate, dar niciuna nu reprezinta calea pe care sa o putem urma. La fel cum obosim sa fim altcineva in fiecare zi, la fel obosim sa fim si noi insine in fiecare zi.
Problema din punctul meu de vedere este ca intre cele doua nu exista un echilibru, pentru ca acolo unde nu trebuie sa purtam o masca o purtam, iar acolo unde avem nevoie de o masca o lasam acasa...
Cred ca societatea in care traim ne indeamna prea mult la ipocrizie si falsitate, ne condamna sa urmam niste tipare ce nu sunt nici pe departe facute dupa capacitatiile fiecaruia dintre noi, ne condamna la o rutina ordinara, in care alergam, ne luptam, ne zbatem pentru a fi ceva ce nu suntem.
Am remarcat ca atunci cand hainele tale, credintele tale, principiile tale, nu se incadreaza sub nicio forma in niciunul din grupurile social-culturale-muzicale-comportamentale ale erei noastre esti imediat etichetat gresit.
Si ma intreb eu, oare, atunci cand apartii unei anumite mișcări, grupări, de orice tip si din orice arie, nu iti pierzi de fapt identitatea ta pentru a îmbrățișa identitatea grupului? Pe undeva sufletul acela unic pe care ai incercat cu greu sa ti-l creezi, nu seamana de fapt cu toate celelate suflete din grupul in care te-ai integrat cu succes?
De fapt, personalitatea noastra a devenit un produs, care are nevoie de marketing si pe care trebuie sa-l vindem foarte bine, iar pentru a vinde foarte bine trebuie sa tinem cont de părerile si dorintele celoralti. La un interviu pentru un job, trebuie sa-i spunem omului din fata noastra ceea ce vrea sa auda si nicidecum motivul real pentru care suntem acolo - nevoia de bani pentru achizitionarea diverselor obiecte ce ne ajuta sa ne crestem stima de sine si sa ne dezvoltam minunata personalitate si nicidecum din dorinta noastra arzatoare de a a duce compania pe culmile succesului.
In general avem tendinta de a le spune oamenilor ce vor sa auda si nu ceea ce avem de zis de fapt. Iar apoi ne intrebam de ce apar conflicte si neintelegri. Paradoxal nu? Ascundem ceva pentru a nu creea un conflict, dar faptul ca ascundem ceva devine un conflict in sine, iar mai devreme sau mai tarziu va iesi la suprafata. E bine sa ne comunicam, indiferent de reactia pe care credem ca o poate avea interlocutorul nostru, e posibil sa avem parte de o surpriza placuta, iar el sa ne inteleaga doar pentru ca am resuit sa fim sinceri. Pentru ca atunci cand ai in fata ta adevarul este mai usor sa-l accepti decat atunci cand in fata ta ai ceva despre care nu stii daca exista sau nu.
Emotiile nu trebuiesc ascunse in spatele unei masti, daca simti ca trebuie sa tipi...tipa! daca simti ca trebuie sa plangi...plangi! daca simti ca trebuie sa razi...razi! Pentru ca probabilitatea ca emotiile tale adevarate sa fie intelese este mai mare, decat probabilitatea ca emotiile tale false sa fie intelese. Din simplu motiv ca, toti ne exprimam emotiile in acelasi fel, iar asta inseamna ca stim atunci cand o emotie e falsa sau adevarata !
Sinceritatea inseamna libertate ! Si pentru ca suntem liberi, avem obligatia de a fi sinceri.

Ligabue - L'amore conta

Curatenie de Primavara

Pentru ca toti avem demoni si fantome in dulapuri, propun o curatenie generala de primavara ! Trecutul are o capacitate extraordinara de a ne localiza oricat de departe am incerca noi sa ne aflam fata de el. Iar cand ne gaseste ne face sa ne punem intrebari, sa avem dubii si chiar regrete asupra lucrurilor pe care am ales sa le avem in prezent. Ne imbata parca cu niste sentimente de vina, cu care nu putem face decat un singur lucru...sa le aruncam la gunoi !

Un om intelept a spus odata ca exista un motiv bine intemeiat pentru care anumti oameni nu mai fac parte din viata noastra de acum.Nu trebuie sa-l cercetam la sange pe acest motiv si sincer nici macar nu conteaza a cui a fost vina, trebuie doar sa-l luam ca atare, sa-l acceptam si cel mai important, sa mergem inainte !

Una dintre singurele legi pe care am retinut-o la chime din anii mei de liceu e aceea ca "nimic nu se pierde, totul se transforma". Aplicand acest lucru practic, in vietile noastre, reiese faptul ca, desi din punct de vedere fizic o anumita iubire sau o anumita prietenie nu mai e langa noi, asta nu inseamna ca acea persoana a disparut, ea exista inca alaturi de noi prin amintiri, experiente si lectii de viata. Pe care le transforma in ceva in mai bun in urmatorul pas pe care viata l-a pregatit pentru noi. Poate ca pare imposibil la inceput, dar este o necesitate, pentru ca timpul merge intr-o singura directie, iar noi trebuie sa-l urmam. Oricat de mult ne-am dori sa ramanem intr-un loc este imposibil ! Asa ca trebuie sa ne adunam valiza cu lacrimi, durere, neputinta si deznadejde si sa o dam la schimb cu ceea ce viata ne-a pregatit incontinuare.

Tot un om intelept a spus odata ca "daca iubesti pe cineva, il lasi liber", liber sa aleaga, liber sa fie el si liber sa iubeasca, chiar daca nu esti tu accea persoana pe care o iubeste. Mie mi-au luat cativa ani lungi sa inteleg acest lucru, insa ma pot considera norocoasa pentru ca sunt oameni care nu inteleg acest lucru nici intr-o viata de om !

Ne agatam de trecut dintr-un singur motiv, ne este familiar ! Iar lucrurile familiare ne ofera mai multa stabilitate si confort, dar nu ne garanteaza fericirea, tocmai de aceea oricat de greu ar fi, trebuie sa deschidem larg usile dulapurilor noastre si cu o matura sa scoatem toate fantomele din toate colturile, sa le multumim pentru momenetele frumoase, dar si pentru cele neplacute, pentru ca fara ele nu am fi ceea ce suntem azi si cu multa hotarare sa le scoatem pe geam afara si sa le rugam politicos sa nu se mai intoarca, pentru ca pur si simplu nu mai e loc pentru ele ! Aierisim bine camera, cu aerul asta proaspat de schimbare si ne promitem noua ca nu vom uita, dar nici ca nu ne vom amitit de asta in fiecare zi !

Iar pentru ca astazi este 8 martie, vreau sa le felicit pe toate femeile care au reusit pana in ziua de azi sa-si alunge demoni trecutului si sa-si continuie vietile fericite si increzatoare in propriile puteri. Iar una dintre ele este mama mea, careia ii urez "la multi ani, mami!" si ca o admir pentru tot ce a reusit sa faca pe cont propiu.
Iar pentru acele femei care inca nu si-au gasit curajul interior, le spun ca acum este momentul !

Sia - Soon We'll Be Found

Poate ca...

uneori sunt dificila si enervanta, si pare aproape imposibil ca cineva sa ma multumeasca, poate ca am vesnic ceva de comentat, dar este modalitatatea mea de a ramane conectata la lumea din jur, sunt putine lucruri care imi sunt pe plac fara sa le gasesc o chitibusenie care sa nu ma scoata din sarite, iar asta face din mine un caz nefericit in acelasi timp, am o multime de defecte, si o multime de calitati, impreuna ele se transforma in eu, fara a se anula reciproc, ma induioseaza teribil suferinta umana, nu cred in victime vinovate, si imi doresc ca oamenii de pretudindeni sa nu mai simta suferita de niciun fel, insa raman obiectiva zic eu la animalele fara adapost de pe strada mea, recunosc poate cu cruzime ca mi-as dori sa nu mai existe, dar nu ma gandesc la modalitati prin care ar putea sa dispara, mi-as fi dorit o familie completa, dar nu i-am invidiat niciodata pe cei care au avut-o pentru ca eu am avut ceea ce trebuia sa am, nu imi place sa spun "dar, daca...", pentru ca ceea ce exista acum e ceea ce trebuia sa existe deja, chiar si conflictele inutile au o utilitate, fie ca tine si de orgoliu, care la randul lui nu e un lucru bun sau rau, doar ca imi amaraste sufletul mai mult decat l-ar putea indulci, atunci cand ma supar e mult prea evident pentru ca simt cum imi izbugnesc lacrimile fara sa le pot opri, iar odata ce le-am oprit s-a oprit si supararea, tristetea e o parte din mine, o port alaturi de cand ma stiu, pe ea insa o pot ascunde, sub un zambet sau o ironie, fericirea o gasesc mereu cu bucurie in momentele petrecute cu prietenii mei, sau familia, cand nu ma sacaie ca tot ce fac e gresit, imi place cand nu gresesc sau cand nu judec gresit, cand parca am cu mine bagheta magica a intelepciunii, imi pare rau cand spun lucruri gresite pentru ca nu pot nicicum sa le iau inapoi, nu astept lucruri marete ci doar lucruri umane alaturi de oameni minunati dar simpli, cred ca principiile pot fi modificate in functie de circumstante, echilibrul bunului simt e greu de stabilit, si ii apreciez pe cei ce il gasesc, prea mult din orice pasiune transforma pe oricine in altceva decat e cu adevarat, insa de multe ori nu stiu niciodata cu certitudine ce e adevarat, dar simt, simt o multitudine de sentimente fata de mine si pe care le transmit celorlati, uneori gresit, pentru ca fiecare dintre noi vede altceva, ma infurii dar nu schimb nimic, traiesc pentru clipa de acum, dar ma proiectez cu usurinta in viitor atunci cand sunt intr-o situatie concreta, nu visez cu ochii deschisi si nici nu cred ca "fat-frumos"exista, insa sunt sigura ca persoanele potrivite nu trebuiesc cautate in mintea noastra ci pe langa noi, iar cand reusim sa le vedem cu adevarat atunci descoperim prietenia sau iubirea

22 +

Trebuie sa notam in calendar sublimul eveniment (implinirea frumoasei varste de 22 de ani a Adrianei) ce va avea loc azi, si cum cea mai buna metoda este on-line (nu ca nu as fi mazgalit toate calendarele pe care le am), era musai sa scriu un post. Deh, traditia e traditie, si atunci cand vine si din sufletel, nu exista alternativa. 

Deci, sa incepem cu inceputul, si sa nu iesim din tipare : a mai trecut un an. La prima auzenie suna trist, dar nu este deloc asa. A fost un an "cu de toate", asa cum i se cade unui an bun. Un an plin, si fericit (mai ales fericit, mai ales ultimele luni). Nu, nu vorbesc despre revelion, trecerea intr-un nou an calendaristic sau ceva asemanator, ci despre un an de prietenie, de iubire, de nopti nedormite, de griji, de bucurii, de bune si de rele. Ma bucur ca am fost parte din toate astea si ma bucur ca voi fi in continuare. 

Sunt aproape sigura ca Adri are in momentul de fata cam tot ce isi doreste, sau daca nu chiar tot, macar partea cea mai importanta, asa ca urarile de anul asta vor fi foarte scurte.. 

La multi ani printesa mea! iti doresc sa ai in anii ce urmeaza tot ce iti doresti, si sa intampini fiecare aniversare cu acelasi ras vesel si cu acelasi zambet pe buze ca in seara asta! 

De restul lucrurilor..ne ocupam noi ! 

 

Si.. desigur... Love you my witch! 

m-am intors..

Nu am mai scris de un car de ani (eh nici chiar asa, dar este o expresie draguta. nu a trecut chiar atat de mult timp, doar 2 luni). Nu stiu de ce o fac azi, poate doar pentru ca am ocazia sa ma folosesc de data de 29 februarie o data la 4 ani si ar fi pacat sa irosesc o sansa ca asta nu?
S-au intamplat multe in ultimele doua luni, nu voi sta sa le insir aici intr-o lista kilometrica, voi trage doar concluziile.
 M-am convins inca o data ca lucrurile bune se intampla atunci cand te astepti cel mai putin, cand renunti sa mai cauti un ideal, cand renunti la liste de "things to do/people to meet" (sincera sa fiu, si lucrurile rele vin in momente neasteptate si nepotrivite, dar hai sa pastram gandirea intr-o nota pozitiva).
Desi se spune ca "pana nu te dai cu capul de pragul de sus nu il vezi pe cel de jos", trebuie sa recunoastem ca uneori este de ajutor sa vedem cum se dau altii cu capul de prag ca sa tragem niste simple invataturi. Bineinteles, in acest caz ar trebui sa renuntam la un orgoliu prostesc si la ideea ca "eu nu as face asa niciodata/mie nu mi se poate intampla asta" ca sa ne si fie de folos experienta celor din jur.
Printre altele, am invatat ca nu avem dreptul si capacitatea de a judeca un om intr-o situatie dificila fara sa ne fi aflat macar o data in acelasi tip de impas. In plus, la asta trebuie sa mai adaugam si ca pana nu suntem pusi in fata faptului implinit, nu putem decat sa presupunem care ar fi deciziile pe care le-am fi luat, fara a avea insa o certitudine in privinta asta. De cele mai multe ori, supus stresului, oricine reactioneaza diferit decat s-ar fi gandit inainte. Deci, nu (mai) judec oamenii, in cazul celor apropiati incerc doar sa le fiu aproape cand au nevoie.
Din ce scriu, din aia imi dau seama ca in ultima vreme am invatat/aflat multe lucruri despre mine, in mod special, despre ceilalti, in mod particular. Printre astea.. faptul ca fiecare dintre noi suntem dependenti de una sau mai multe persoane (dragi). Desi in prima faza e greu de crezut (si pentru noi), facem tot posibilul sa ramanem cat mai mult in preajma lor. Scurtam timpul in care suntem plecati de acasa, impartim zilele de concediu, serile dupa serviciu.. gasim tot timpul ocupatii care sa ne implice pe toti. De data asta nu e o dependenta.. bolnavicioasa. E o dependenta care da o stare de bine, de siguranta si de .. intreg.
Si mi-am mai dat seama de un lucru. De cate ori mi se inchide o usa, mi se deschide o alta. De cate ori inchei un capitol, incep altul, cu personaje mai interesante, cu amintiri mai placute.

Deci.. mereu e loc de mai bine. Si uneori, gandirea pozitiva chiar ajuta. La urma urmei.. vine primavara. :)

La revedere 2011. Bun venit 2012 !

A mai trecut un an. Cunosc persoane care in prag de an nou fac o lista cu ceea ce au realizat si ceea ce nu.. apoi o alta cu ceea ce isi propun anul ce vine. Eu nu fac asta. Nu am facut-o niciodata de altfel, pentru ca nu prea ii inteleg rostul. Nu e placut sa stai sa iti aduci aminte de lucrurile pe care ti le-ai dorit si nu ai putut sa le ai, sa regreti ceea ce ai/nu ai facut si este greu de crezut vei tine cont de ceea ce iti propui pe 1 ianuarie in toate cele 12 luni urmatoare. Omul se schimba, la fel si vremurile si prioritatile, deci este inutil sa iti bati capul cu asa ceva.
In schimb, in locul unei liste de "things to do" .. pot sa fac o lista (foarte scurta) cu urari : nu pot sa va doresc decat ca noul an sa fie mult mai bun decat cel ce tocmai a trecut, sau cel putin la fel de bun! de restul (iubire, fericire, bani sau ceea ce isi doreste fiecare) va ocupati voi.
Pentru mine anul trecut a avut de toate, si bune si rele (dar mai ales bune). Sper ca si 2012 sa fie cel putin la fel. Inceputul a fost perfect, deci .. nu pot decat sa sper intr-o continuare pe masura. Ce-i drept, as mai fi sarbatorit intrarea in 2012 inca vreo 3-4 zile, in aceeasi formula ca cea de revelion (cu mici adaosuri). Dar.. nu ne grabim. Anul abia incepe, prietenii nu pleaca nicaieri, si daca ocazii nu sunt, le facem !

 La multi ani tuturor, si bine ne-am regasit intr-un an nou !

Scrisoare către Mos Crăciun

Știu ca de obicei scrisorile către Mos Crăciun sunt scrise cel mai târziu în Ajun, ca Moșul sa aibă timp sa adune cadourile și sa le pună sub brad. Anul asta însa eu nu ii scriu sa ii cer ceva, ci sa ii mulțumesc, pentru ca deși nu am fost cea mai cuminte, am primit tot ce mi-am dorit. Asa ca..

Draga Mos Crăciun, 


Iți mulțumesc. Asa, pur și simplu, pentru toți oamenii importanți din viata mea. Pentru cei care au fost de la început, și pentru cei pe care mi i-ai trimis în dar pe parcurs. Pentru familia extraordinară, care se mărește an de an cu membrii noi : părinti, bunici, frați, surori, veri, mătuși, unchi, nepoți și nu în ultimul rând prieteni. Sunt recunoscătoare ca fiecare dintre ei ma suporta în fiecare zi a anului, ca ma accepta cu bune și cu rele și ca ma iubesc asa cum sunt, asa cum și eu ii iubesc pe ei. 
Acestea fiind spuse, recunosc ca am cam tot ce îmi doresc. Ce as putea sa cer mai mult decât atât? ...ar fi totuși un singur lucru. Sa ii am pe toți lângă mine în același timp. Măcar o data pe an. E un lucru destul de greu, chiar și pentru tine Moșule, asa ca ma voi mulțumi sa ii vad rând pe rând (à propos de asta, deja îmi este dor de Adri, Theo, Ru-Ru, Stefan, Diana, Lulu,Cristi...poate le trimiți un zâmbet din partea mea). 
Ma voi strădui sa fiu cuminte și anul viitor, și, intre noi fie vorba, poate îmi aduci și o nepotica :)). 


Cu drag, 
Andreea 

Cam atât pentru Mos Crăciun. Iar pentru voi dragilor, un Crăciun cât mai fericit alături de cei dragi vouă, petrecere frumoasa de Revelion și un an nou  fericit, bogat, și plin de momente de neuitat!

Good Feeling

Prima impresie

5...4...3...2...1...cinci secunde, atât durează sa ne facem o impresie despre o persoana când o cunoaștem pentru prima data. Este importanta prima impresie? Posibil sa fie, având in vedere ca exista numeroase cărți de "specialitate" care ne "învață" cum sa ne îmbunătățim imaginea tocmai ca sa facem o prima impresie cât mai buna. Care ar fi scopul primei impresii ? Posibil sa fie adaptarea noastră la viata sociala chiar dacă prima impresie nu are un grad de adevăr absolut ci este mai degrabă subiectiva.

In funcție de principiile noastre, de stilul nostru de viata și de modul nostru de gândire, atribuim anumite judecați  oamenilor pe care ii cunoaștem si din acest motiv, nu putem sa ne explicam exact de ce ei ne plac sau nu ne plac. Unii ne sunt simpatici, alti mai putin simpatici, sinceri sau nesinceri, plini de energie sau fără vlaga. Despre același om, in același moment un grup de oameni poate avea judecați complet diferite, asta pentru ca fiecare apreciem altceva : vestimentația, atitudinea, ceea ce spune, iar experiența anterioara are si ea ceva de spus.

In ceea ce ma privește, pot sa spun ca nu o data am gândit ceva greșit despre o persoana analizând dupa prima impresie, ci de mai multe ori :)) Oricât de subiectiva as încerca sa fiu, nu îmi iese, de exemplu, orice fosta prietena a iubitului meu o sa mi se para antipatica atunci când o vad prima data :)) Si oricât as încerca sa-i vad multitudinea de calități, tot nu o sa-mi lase o impresie buna. Pentru ca in judecata mea intervine afectivitatea si experiența anterioara.( Si probabil reciproca e valabila !)

Apoi știu sigur ca prima impresie pe care am avut-o despre anumiți prieteni de-ai mei a fost greșită, pai de exemplu de Ru-Ru  nu mi-a plăcut, asta în clasa cincea când ne-am cunoscut, cred ca nu imi plăceau dresurile ei galbene, iar acest lucru nu poate sa însemne decât ca, uneori, pentru mine vestimentația joaca un rol important in formarea primei impresii. La fel cum nu mi-a plăcut nici de Fane la început, pentru ca avea un ghiozdan colorat :)). Doar ca pe parcurs, am renunțat la judecățile, mărunte si la felul in care ii vedeam eu si i-am lăsat sa ma cucerească prin personalitatea lor complexa si minunata ;)

Cred ca tuturor ni s-a întâmplat ca cineva sa ne lase o prima impresie deosebita, atât de deosebita încât ne venea sa-l luam acasă pe acel cineva, dar care pe parcurs s-a dovedit a fi departe de ceea ce credeam la început. E un fel de dezamăgire neplăcută, într-un fel ne simțim păcăliți si nu înțelegem cum cineva care ne-a fascinat la prima întâlnire sa fie complet diferit a doua oara.

Eu cred ca nu este greșit deloc sa ne schimbam părerile fata de cineva sau ceva. Nu e o lipsa de caracter, cum se spune in popor, sa recunoști ca la un moment dat ai avut o judecata greșită fata de cineva, fie ea buna sau rea. Suntem liberi sa gândim altceva oricând dorim noi. Eu am observat ca imi schimb anumite păreri, prima data când s-a întâmplat acest lucru, m-am simțit un pic vinovata, ma gândeam, ce se întâmplă cu mine ? nu sunt fidela gândurilor mele, iar asta ma face ipocrita ?cine spune ca trebuie sa fim fideli gândurilor noastre pentru totdeauna ? Acum știu ca e in regula sa re-analizam anumite situații sau anumiți oameni din viata noastră si sa-i retrogradam sau sa-i avansam pe scara noastră de valori.

Concluzia mea ar fi faptul ca prima impresie nu contează foarte mult, aproape deloc, important este sa ne lăsăm judecățile mărunte acasă dar si superlativele atribuite gratuit si sa-l lăsăm pe cel din fata noastră sa ni se facă cunoscut si plăcut cum știe el mai bine ! Iar abia după ce avem un minim de cunoștințe despre el sa luam hotărârea dacă ne place sau nu !

Care e secretul tău?

Dintr-un motiv sau altul, in fiecare dintre noi exista o parte întunecată, unde nu sunt prăjiturele si alte minuni de ciocolata ci un maldăr de secrete ! Unele sunt exilate pe viata si nu exista nicio cale de acces externa către ele, doar noi mai avem momente de nostalgie când le trecem in revista, nu de alta dar sa nu uitam cine suntem de fapt ! Iar altele le ținem ascunse doar pentru ca ceilalți sa nu vadă cum suntem de fapt, multe dintre ele sunt nevinovate, dar parca văzute prin ochii celorlați prind trăsături fantasmagorice si monstruoase. Toata lumea stie ca noi trebuie sa le servim celorlati ce vor ei nu ?!?! Nu ce suntem noi !!! Pentru ca ceilalți vor de la noi, sau cel putin asa credem noi, complexitate, iar uneori secretele astea mărunte pe care le avem ne fac sa fim niște oameni simpli, si cine își dorește simplitate ?!?

Eu îmi doresc simplitate, claritate si normalitate asa cum o vad eu. Complexitate si dificultate găsim peste tot, însăși viata este de asa natura si nu cred ca exista niciun un buton, pentru nimeni, prin care ea sa devina ceva simplu. Indiferent de clasa sociala, de studii, de nivelul de viata, de conturile din banca, toți avem o viata complexa si dificila. Chiar dacă problemele unora par mai lipsite de importanta decât altele mai grave, acest lucru nu le elimina din paleta de probleme, diversificata si de neînțeles.

Totuși, unele lucruri nu isi au locul in gama secretelor ci mai degrabă in lipsa de încredere in sine si in lipsa de încredere in reacția celuilalt care urmează sa-ti audă secretul. Si din cauza acestei fricii uneori nejustificata, mai mult complicam decât sa simplificam, "e ca apariția integralelor in matematica, când lucrurile păreau înțelese si pe limba tuturor, cineva a inventat integralele si acum nimeni nu mai înțelege nimic" (by Marcel :) Si tot ca in matematica, oricât ai încerca sa fugi de ea (vorbesc din punctul meu de vedere si ii felicit sincer pe cei pasionați de acest domeniu;) te prinde din urma ! La fel sunt si secretele, avem impresia ca le ținem sub control si ca celalalt nu le va afla, deși poate ar trebui sa luam in calcul faptul ca celalalt e dispus sa ne accepte lucrurile pe care le pseudo-ascundem , însa secretele ne prind din urma, pe noi sau pe cel căruia avem ceva sa-i ascundem. Sincer m-am aflat in ambele ipostaze, nu știu care e mai neplăcuta ! Ambele sunt stânjenitoare si ambele au o justificare aparenta, însa asa cum ne pregătim discursul de a justifica de ce am ascuns ceva, mai bine am justifica ceea ce avem de ascuns si am simplifica semnificativ momente din viata noastră.

Iar calitatea unei relații de orice fel (familiara, prietenie, dragoste) creste atunci când lucrurile devin simple. Doar noi le putem simplifica, in limitele posibilului desigur, pentru ca e un paradox totusi, sa faci ceva simplu într-o viata atât de complexa ;)

Atât mie cât si voua va doresc "spor la dezvăluit lucruri noi despre noi" ;)

Frumusețea

Este demonstrat științific, faptul ca oameni frumoși au mai multe avantaje decât cei pe care mama natura nu i-a înzestrat cu genele frumuseții. E nedrept, dar din păcate asta este lumea in care trăim. Iar oamenii mai putin frumoși  probabil ca trebuie sa facă mai multe eforturi pentru a obține ceea ce isi doresc. Bine asta nu înseamnă ca oamenii frumoși sunt automat fericiți sau mai inteligenți decât restul, nu, e doar un lucru ce tine de aparente aceasta frumusețe despre care vorbesc eu aici. Pentru ca trăim într-o lume unde aparentele contează, din aceasta cauza industria produselor cosmetice se situează pe culmile succesului si al profitului, pentru ca oameni ar face orice ca sa fie mai frumoșii iar dacă acest lucru înseamnă bani aruncați pe tone de creme anti-rid sau pe operații estetice costisitoare, oamenii sunt gata de orice sacrificiu ! Doar pentru o prima impresie cât mai buna in fata celorlați, pentru ca da, imaginea contează !

Bine nu vreau sa ma înțelegeți greșit, nu sunt adepta unei vieții naturiste, fără săpun sau șampon sau fără picioare depilate (aici ma refer doar la femei, pe bărbații i-as ruga totuși sa-si păstreze parul de pe picioare cu demnitatea caracteristica genului - pentru ca fără sunt un pic hilari :). Sunt de acord sa avem grija de noi, sa fim curați  spălați si frumos mirositori, pentru ca acest lucru ne face sa ne simțim bine, dar de aici la sacrificii de neimaginat uneori, doar pentru a semăna cu o poza din reviste, mi se pare exagerat !

Oare frumusețea chiar sta în ochii privitorului, asa cum zice un proverb arab? Oare chiar fiecare dintre noi avem același calibru de a măsura frumusețea ? Si oare de ce simțim nevoia sa măsurăm frumusețea ? Oare din cauza faptului ca de fapt suntem superficiali si înainte sa gândim ceva despre un om, il vedem ! Il vedem asa cum ni se pare noua si ii aplicam o judecata care nu are nicio logica aparenta ci pur si simplu nu se mulează tiparului de frumusețe pe care il vedem pretutindeni in jurul nostru.

Si totuși, nu toți suntem înzestrați cu genele alea bune, si totuși si noi avem acces la iubire, prietenie, buna dispoziție  succes la fel ca oamenii foarte frumoși. Cum reușim ? Eu una nu îmi bat capul, si nu mi l-am bătut niciodată cu adevarat, sincer am mai avut momente când eram in pragul depresiei, iar kilogramele pe care le am in plus fata de media aprobata de lege  dădeau puncte câștigătoare depresiei. Oricum e ciudat cum kg mele ii deranjează mai mult pe ceilalți decât pe mine, dar de fapt nu e ciudat deloc, are legătură exact cu ce vorbeam mai sus - superficialitatea !

Printre oamenii ne-superficiali , fie ei frumoși sau mai putin frumoși, alte lucruri clădesc scala frumuseții, printre care : bunul simt , respectul, lucrurile pe care le spui, felul in care ii faci pe ceilalți sa se simtă, lipsa judecatiilor mărunte, gradul de prietenie pe care ești dispus sa-l dai celorlați, înțelegerea, simțul umorului, empatia, iubirea de care dispui...si lista poate continua la nesfârșit.

Iar din punctul meu de vedere, răutatea il poate face pe cel mai frumos om sa fie cel mai urat!

"Deși industria frumuseții nu este o conspirație împotriva femeilor, ea nu este nici complet inofensiva. Ne calibram ochiul pentru frumusețe in funcție de oamenii pe care ii vedem zilnic, inclusiv vecini noștri iluzorii din mass-media. O dieta zilnica de oameni virtuali senzațional de frumoși, ne poate recalibra în timp etaloanele de evaluare, făcând ca oamenii frumoși din viata noastră (categorie in care putem intra si noi) sa ni se para urați" (S. Pinker) 

pe link-ul acesta o sa vedeți si mi multe poze cu diversitatea frumuseții de care nu ar trebui sa ne fie teama ci ar trebui sa o acceptam si sa ne bucuram de ea :

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.211593808870951.61158.208899849140347&type=3

Emotii

"Oricine poate devenii furios - e simplu. Dar sa te înfurii pe cine trebuie, cat trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie si cum trebuie - nu este deloc ușor"(Aristotel)
"Viata este o comedie pentru cei care gândesc si o tragedie pentru cei care au sentimente"(Horace Wapole)

Uneori emoțiile ne copleșesc, ne fac sa luam decizii pe care mai apoi le regretam. Emoțiile ne transforma in ceva ce nu ne seamăna deloc, care parca ne ia locul fără ca noi sa putem spune ceva. Furie, manie, anxietate, irascibilitate, ostilitatea sau tristețea scot la suprafața acea parte din noi pe care nici măcar noi nu vrem sa o vedem cu atât mai puțin cei dragi noua, dar pe care inevitabil o facem cunoscuta tuturor atunci când un eveniment ne depășește anumite limite.
Pentru mine, suferința umana este probabil cel mai greu lucru de suportat, aproape orice om pe care il vad ca suferă ma înduioșează si îmi lasă un gust amar pentru ca si eu la rândul meu am simțit acest lucru si știu ca nu exista niciun remediu rapid, ci doar unul de lunga durata...care se realizează prin trecerea timpului. Doar timpul ne vindeca suferința, la fel cum tot timpul ne da răspunsul la anumite decizii luate in trecut pe fondul unei emotivității crescute, iar dacă exista regrete, tot el le vindeca.

Exista însă si emoții pozitive, care ne dau o stare de mulțumire, de bucurie, placere sau satisfacție, pe care dacă reușim sa le utilizam cum trebuie, adică dacă le gândim, e posibil sa ne aducă o mulțime de lucruri benefice si sa reușim sa câștigăm încrederea oamenilor, prietenia cuiva si chiar dragostea. Dar daca le folosim in cantității nepotrivite si acestea pot fi dăunătoare, pentru ca din cauza emoțiilor intense vedem dragoste acolo unde de fapt e doar o relație toxica, ne putem pierde într-o prietenie dăunătoare care s-a transformat treptat in dependenta.

Ideal ar fi sa ne folosim emoțiile inteligent, iar atunci când ne vine sa urlam de furie la cineva drag, ar trebui mai întâi sa analizam situația si sa ne dam seama ca o discuție e mult mai folositoare, decât cuvinte aruncate fără sens cu  manie. Iar atunci când facem prea multe lucruri ce ne provoacă suferința pentru cineva despre care credem ca ne iubește, poate ar trebui sa ne gândim la faptul ca meritam sa fim iubiți fără sa simțim niciun pic de durere.

La multi ani Domnule Inginer Filip !

Desi nu puteam sa il sufar cat a fost mic (vorbea mult, de fapt nu vorbea, trancanea, era un rasfatat, voia tot timpul atentie si nu stiu cum se facea ca o si obtinea, trebuia sa ma joc tot timpul cu el, nu obosea niciodata), azi imi este mai mult decat drag de el. Am un frate mai mare, si,dupa multi ani de batai de cap, un frate (var) mai mic. Am crescut impreuna, si crestem impreuna. Si o sa am mereu grija de el, vrea nu vrea.
Ma bucur sa vad cum din rasfatatul pentru care trebuia sa joc carti prost doar ca sa castige el s-a transformat in persoana pe care ma pot baza atunci cand am nevoie, careia ii pot cere un sfat, o parere. Ma bucur sa stiu ca este intr-o oarecare masura Filip "al meu". Si bineinteles ca pentru asta trebuia sa ii spun la multi ani cum se cuvine :

La multi ani domnule viitor inginer! Sper sa ai lumea la picioare si sa iti indeplinesti toate visele ! 

Daca am fi inteligenti, nu am fi prosti

Sau.. sa fie bine, ca sa nu fie rau. Sau, daca e ziua, nu e noapte. Ati inteles ideea.  

In fiecare zi ma bucur de mirajul transportului in comun, in orasul nimanui. Sau mai bine zis in orasul tuturor, pentru ca oricum toata lumea face ce vrea, iar diminetile sunt imaginea perfecta a junglei amazoniene (lipseste doar vegetatia bogata si exotica). Dar  momente deosebite traite in RATB nu cred ca mai gasesti. 

Este splendid sa prinzi de 3 ori acelasi semafor in timp ce astepti cuminte in tramvai, alaturi de oameni.. si ..mai putin oameni, din cauza unui politist care elibereaza un bulevard intreg dand prioritate masinilor, dar lasa cate 3-4 tramvaie sa astepte in sir indian pe sine. Treci de minunata intersectie, te indrepti spre urmatoarea. Nu ajungi, normal, pentru ca linia de tramvai, destinata tramvaiului, ca d-aia se numeste asa, este ocupata de masini (2 benzi pe sens nu sunt suficiente, si se merge pe principiul « sa moara si capra vecinului » : daca eu stau blocat in trafic pentru ca am masina, de ce sa nu stea si cei din tramvai ?). 

Iar ca sa fie situatia si mai fericita, fiecare tramvai/autobuz/troleibuz are pensionarii lui. De ce sa pleci de acasa pentru 2 frunze de salata si 3 rosii la ora 9 de exemplu cand bate vantul in mijloacele de transport in comun, cand poti sa pleci la 8. Tu, mos/baba batran/a, si probabil 50% din populatia Bucurestiului care se duce la serviciu. E mai frumos asa, inghesuiala, calcat pe picioare, coate impartite in stanga si in dreapta, si daca au putin noroc, au ocazia sa se si certe cu cate un/o tanar/a nerespectuos/a care nu vrea sa le ofere de bunavoie scaunul (mai fac si ei conversatie). Cum.. nu vrei ??!?!?! esti tanar, mereu odihnit si lipsit de griji si nu vrei sa te ridici ?!?!?! nu-i nimic, au stilul lor caracteristic sa obtina ce vor. De fiecare data ! mai un ghiont, mai o sacosa in brate, mai o tuse cu inteles.. mereu exista cate ceva.  

Cred ca am mai scris despre acest subiect magnific, si probabil as putea sa scriu in fiecare zi. Nu vreau sa imi repet ideile, dar mi-as dori cumplit de tare sa inteleg logica lucrurilor. Un « politist » inteligent intr-o intersectie aglomerata mai mult incurca, un sofer nervos nu face decat sa blocheze intersectia in speranta ca ajunge cu 3 minute mai devreme la job-ul pe care oricum il uraste, iar pensionarii au impresia ca la ora 8 sunt fructele si legumele mai ieftine si mai proaspete decat la ora 9. rezultatul amestecului celor de mai sus ? o zi de luni inceputa extraordinar.