In cautarea magiei

Nu-mi place sa vorbesc despre mine. Si nu o fac prea des, cel putin nu cu adevarat pentru ca nu ma simt comfortabil. Dar am tot auzit in ultima vreme ca daca nu iesi din zona de comfort, nu vezi magia. Ei bine, am inceput sa ies din cochilia mea, putin cate putin. Nu vad nicio magie deocamdata, nici un praf de stele si nicio mica zana zburandu-mi pe la ureche, dar inca astept. Rabdare am destula, poate uneori prea multa.
Cu ce sa incep.. uneori vorbesc mult, dar spun putine. Pot sa palavragesc mult si bine despre un subiect oarecare, dar cand vine vorba de parerile sau gandurile mele..e mai greu. In ultima vreme.. nu prea vorbesc. Nu am incredere in mine, dar sunt multumita de ceea ce sunt. Uneori chiar foarte multumita, si aleg sa imi ignor defectele si tot ceea ce lasa loc de imbunatatiri. Stiu ca sunt acolo, dar le trec cu vederea pentru ca stiu ca daca le accept, va trebui sa fac ceva sa le indrept. Asta presupune efort, si cum spuneam, sunt comoda.

Gresesc, ca oricine. Dar nu prea recunosc lucrul asta. Adica eu stiu, dar nu imi place sa le spun si altora. Ca si cu defectele, inchid ochii, sperand ca vor disparea si ca lumea le va uita. Desi uneori le regret groaznic, este doar o stare trecatoare, care nu ma impiedica sa le repet. Ce-i drept, ma ajuta si memoria proasta, si in unele cazuri selectiva. Ce nu-mi convine, ma irita sau ma face sa ma simt prost, e directionat spre o gaura neagra, si nu iese de acolo pana cand cineva cu o memorie mai buna il scoate la suprafata. In scurt timp, il scufund la loc.
Mi-ar placea sa spun ca sunt egoista, dar nu sunt. In foarte multe situatii pun alte persoane inaintea mea si le acord mai multa atentie decat ar trebui. Ma simt bine ajutandu-i pe altii, sunt dezamagita cand imi dau seama ca rareori sunt recunoscatori.
Sunt mandra, lucru care m-a costat destul de mult. Imi place sa fac lucrurile de durata de una singura, sa nu depind de nimeni. In rest, fug de singuratate ca de dentist, desi felul introvertit de a fi ar putea sustine contrariul. Ma inchid in mine, dar nu imi place sa stau singura.
Construiesc greu relatii de prietenie, pentru ca nu am incredere in oameni, si tot timpul ma astept sa fiu mintita sau sa mi se ceara cate ceva. 
Imi infranez emotiile negative si nu plang in public (putini m-au vazut smiorcaindu-ma). Dar plang, nu sunt de piatra. Desi probabil par indiferenta, imuna la orice eveniment trist sau vesel, nu sunt. Doar ca.. nu o arat.
Functionez mai bine sub presiune decat daca sunt lasata in ritmul meu (pentru ca nu am un ritm al meu si pentru ca sunt lenesa).
Nu-mi place sa las lucrurile neterminate si oricat de proasta mi s-ar parea o carte, o sa o citesc pana la capat, in speranta ca pana la ultima pagina voi gasi ceva interesant (au fost totusi si putine exceptii), oricat de plictisitor mi s-ar parea un proiect la munca, il duc pana la capat..si probabil asta este si motivul pentru care am terminat facultatea..
Ar fi multe de spus, altdata ma pricepeam mult mai bine la a pune ganduri pe hartie, acum ma impotmolesc in idei. Dar stiu ca sunt dificila, incapatanata, razgaiata. Stiu ca ma comport copilareste, si stiu ca trebuie sa schimb unele lucruri in felul meu de a fi. Totusi de la a sti pana la a reusi.. trebuie sa imi inving temerile, fobiile si toti piticii mei potrivnici. Si asta dureaza.