Din dragoste pentru.. tatuaj

Tatuajul.. subiect tabu chiar si azi, dupa ce a aparut acum mii de ani. Pareri pro si contra, modele mici si mari, simple sau complexe, colorate sau alb negru, arta. Si totusi putini sunt cei care stiu macar putin despre istoria lui. Nu a aparut acum 10 -15 ani, nu este specific puscariasilor, marinarilor sau fanilor de muzica rock. Primul "tatuaj" a aparut cu 12 000 de ani i. Hr. De ce ghilimele? Pentru ca nu era ceva tocmai voit, ci pur si simplu pentru vindecare, ranile erau frecate cu cenusa, si deci ramaneau urme sau desene nedefinite, dar permanente. In legatura cu originea primului om tatuat nu este nimic sigur, se oscileaza intre Egiptul antic si poporul eschimos. Tatuajele difera de la o populatia la alta, dar in general reprezinta apartenenta la o clasa privilegiata, si de obicei conducatorii erau cei care purtau tatuaje ce le reprezentau numele, animalele sacre ale tribului sau descendenta persoanei in cauza. Majoritatea triburilor foloseau tatuajele ca un ornament, insa sunt si exceptii : gotii foloseau tatuajele pentru a-si marca sclavii, la fel faceau si romanii. In Tahiti, tatuajele erau o scurta istorie a persoanei care le purta: cand deveneau adulti, baietii primeau un tatuaj care sa marcheze aceasta etapa, la felsi pentru casatorie. Mai tarziu, tatuajele au devenit un fel de suveniruri pentru marinari, care isi faceau insemne pentru fiecare loc in care au ajuns: de exemplu, dragonul arata calatoria in China. Daca astazi sunt persoane care se vaita cum ca tatuajele sunt dureroase, imaginati-va cum erau inainte, cand erau facute prin trecerea unui os subtire de peste imbibat in grasime de foca si funingine (la eschimosi, de obicei pe fata, pentru infrumusetare), zgariing pielea pe conturul unui desen si turnand apoi smoala fierbinte (in Australia), prin inteparea pielii cu ajutorul dintilor de rechin, inmuiati in vopsea (polinezii foloseau metoda asta), iar in Japonia acele ascutite erau confectionate din cochilii de scoica. Sunt sigura ca era o placere atat procesul de creare, cat si cel de vindecare. Abia in 1876 este patentata prima masina de tatuat, de catre Thomas Alva Edison, ce avea la baza un motoras electric. Totusi, nici in trecut si nici astazi, tatuajele nu sunt vazute mereu cu ochi buni. Cum spuneam si mai sus, sunt asociate marinarilor (toata lumea cunoaste tatuajele inverzite care reprezinta sirene, femei goale, sau nume gen Maria, Ion, Vasile), puscariasilor, rock-erilor sau cine stie, "baietilor rai". Dar vremurile se mai schimba, la fel si oamenii, la fel si gandirea unora dintre ei. Nu sunt nici marinar, nu am nici probleme cu legea si sunt departe de a fi "baiat rau" (acum rad). Si totusi, am aproape 5 luni de cand sunt mandra posesoare a unui tatuaj. De care sunt absolut incantata, si pe care nu il regret nici o clipa. Nu stiu daca m-am gandit prea mult inainte sa il fac, sau nu m-am gandit deloc, dar acum este acolo. Si sta tare bine. Am infruntat pareri diferite, unele rautacioase, altele admirative, dar pot sa recunosc ca am fost atat de incantata de el incat nu prea mi-a pasat de ceea ce spun ceilalti. In ciuda tuturor ideilor preconcepute, ce vor spune parintii tai? (inca nu l-au vazut, deci nu pot sa raspund, dar voi face un update al post-ului atunci cand vor afla), ce va spune sotul tau? (nu l-am cunoscut inca, asa ca ma va accepta asa cum sunt), ce parere vor avea copiii tai? (copiii mei isi vor iubi mama oricum, frumoasa, urata, tatuata sau nu), am mers increzatoare la salon. Am avut un moment de panica, si am fost gata gata sa o iau la fuga. Dar am ramas, si rezultatul m-a surprins tare placut. Nu desenul in sine, ci increderea pe care mi-a oferit-o. Stare de bine si de multumire, senzatia ca am facut ceva ce mi-am dorit doar pentru mine. E al meu si atat. Am ales un fluture. L-am vazut, l-am placut, l-am tatuat. Abia apoi am aflat si semnificatia, si este departe de a fi una plicticoasa : frumusete rafinata, fragilitate, feminitate. Ii sunt atribuite si metamorfoza, renasterea, reconstructia. Ca mai toate vietatile inaripate, fluturele reprezinta libertate. In Grecia Antica, simboliza imortalitatea sufletului, pentru romani era semn al protectiei in trecerea spre lumea de dincolo, iar in Irlanda secolului 17 era interzisa uciderea fluturilor pentru ca erau considerati sufletele copiilor care au murit. Primul tatuaj a fost un act de curaj. Al doilea va fi probabil, dorinta pura. Pasiune. Placere. Sunt convinsa ca vor fi persoane care ma vor privi ciudat. Dar stiu ca vor fi si mai multe carora le va placea ce vad. Si la urma urmei, "eu" nu sunt doar un tatuaj. In schimb, tatuajul devine parte din mine.

Ce vor barbatii?

Stim cu totii ca intrebarea cea mai frecventa este “Ce vor femeile?” dar cred ca toata lumea este de acord ca e o intrebare retorica,pentru ca nimeni nu are raspuns. Cel putin nu unul complet gen manual de utilizare care sa ii poata ajuta pe barbati. Am putea sa dam variante, idei, sugestii, dar .. fara rost, pentru ca si daca am reusi sa formulam un raspuns complex, specia masculina nu l-ar intelege (nu aruncati cu pietre in mine, dar barbatii astia au ideile foarte incurcate).

Asa cum spuneam, ce vor barbatii ? Am incercat sa ma gandesc un pic mai mult la asta azi (dupa cateva zile de munca foarte incarcate, lipsa de ocupatie serioasa isi spune cuvantul), si am luat la puricat ideile barbatilor din jurul meu. Cei pe care ii vad cel mai des, sau cu care interactionez mai mult sau mai putin. Si ce sa vezi ? Nu am nici cea mai mica idee referitoare la ce si-ar putea dori, dar analiza exemplarelor este delicioasa (eu analizez, eu critic, eu ma complimentez).

Cum oferta este variata, avem exemple de toate varstele, toate culorile, si mai ales toate temperamentele. Ca o categorie principala, as putea zice dupa rapidele studii de caz, ca majoritatea sunt indecisi, si habar nu au ce vor. In detaliu :

- Reprezentantul indecis dar foarte sigur pe el si pe reusita lui, indiferent care e aia. Joaca pe mai multe fronturi, in speranta ca nimeni nu isi va da seama si va avea numai de castigat. Ii e frica sa se decida asupra unei singure tinte, probabil de teama ca acea tinta sa nu isi lase cumva amprenta asupra imaginii de baiat rau si nomad pe deasupra. Dar pe de alta parte, nu poate renunta de tot la tinta, asa ca o tine in sah pana cand, probabil se plictiseste. Sau se muta pe alt front.

- Reprezentantul copilaros, care e tot timpul dezorientat si nu stie incotro sa se indrepte. In principiu, este caracterizat de toane cand bune (si atunci este cu adevarat adorabil) cand rele (moment in care vrei sa fugi mancand pamantul). Ar vrea, dar nu prea.. i-ar placea, dar poate gaseste mai bine in alta parte, isi doreste, dar mai bine lasa.. ceva de genul asta. Totusi, are momente de sensibilitate cand este ingrijorat de faptul ca una din fetele pe care le vrea (una din ele, logic ca vrea mai multe) ar putea sa il ignore sau sa nu ii fie dor de el.

- Reprezentantul aiurit (Aiurel din Winnie The Pooh este cea mai buna imagine) care are impresia ca viata poate fi traita de unul singur, ca nu ai nevoie de nimeni langa tine si ca este foarte normal sa ii tina pe cei din jurul sau la distanta, nu care cumva sa sparga cineva zidul pe care si l-a creat in jurul lui si sa ajunga la inimioara. De ce sa accepte una ca asta ? E bine asa, anti-social, care prefera un monolog (al celui cu care se presupune ca vorbeste) decat un dialog, si care dispare mai ceva ca Omul Invizibil. Se intoarce si se va intoarce de fiecare data, mai tarziu sau mai devreme, dar nu va recunoaste ca isi doreste asta, va lasa tot timpul impresia ca a fost obligat sa o faca. Nu isi apreciaza deloc prietenii nici ceea ce fac cei din jur pentru el. Sau nu crede ca se face ceva pentru el. De obicei se manifesta prin caracter morocanos, cu scurte momente de euforie.

- Reprezentantul racului, adica cel cu care faci un pas inainte si 20 inapoi, care e panicat de fel. Stie ce isi doreste, intr-o oarecare masura, dar ii e frica sa ceara. Atunci cand i se propune, da inapoi. Ii pare rau, revine. Apoi dupa ce isi da seama ca este si bine, fuge ca si cand nu s-a intamplat nimic. Uita sa mai comunice.

- Reprezentantul celui care nu stie ce l-a lovit. Intamplator, o domnisoara prezentabila se uita la el. Nu stim daca este obisnuit cu astfel de prezente, dar se poarta ca si cum nu ar fi. Face pe inabordabilul, si tocmai cand domnisoara e pe cale sa se razgandeasca si sa isi vada de ale ei, se gandeste el mai bine ca ar putea sa incerce una alta. Se poarta frumos, si speram sa il tina cat mai mult.

- Reprezentantul celui care ramane agatat de trecut, intr-o mica masura, dar destul de mare cat sa fie sesizabila si sa il zgandare din cand in cand. Isi mai aduce aminte de ce a fost demult, probabil isi mai doreste o reluare, sau macar asa.. o intrevedere. Poate si putin
scandal sa piperam putin situatia si sa il facem sa se simta mai important. Gresit.

- Reprezentantul celui care nu prea stie ce e mai bine pentru el. Sau stie, dar nu vrea sa recunoasca si nu are curaj sa faca ceva in privinta asta. Si asteapta. Ce ? el stie, pentru ca nu pica nimic din cer. Ar vrea sa fie ca inainte, dar parca isi doreste si ceva nou si proaspat.

Deci.. cine sa ii inteleaga ? Reprezentantii de mai sus nu sunt nici de departe fictivi, ba din contra, sunt cat se poate de reali si de nehotarati. Spuneti dragilor, va regasiti ?

Buna! Ce faci?

Prima data când întâlnești pe cineva ce-i spui ? Si oare ne imaginam câtă vreme va petrece  in viata noastră acea persoana ? Care e prima amintire pe care o ai cu oamenii din viata ta, sau mai bine zis, momentul in care i-ai cunoscut sau momentul in care ti-ai dat seama ca ii cunoști ?

Eu personal nu cred ca am preconizat vreodată cât va sta cineva in viata mea, însa cu siguranță ca am preconizat faptul ca nimeni nu va rămâne veșnic alături de mine. Cred ca din prima clipa in care cunosc pe cineva stiu ca la un moment dat va deveni un străin...nu imi place aceasta idee, dar este cat se poate de adevărat. Asa ca asta ar trebui sa fie unul dintre motivele pentru care trebuie sa-i apreciem pe cei din viata noastră, păcat însă ca nu o facem, si ne lăsam de multe ori orgoliile sa ne cucerească si uitam sa fim fericiți. Poate ar trebui sa ne promitem mai des lucruri ce le putem face chiar acum,  decât sa ne promitem lucruri pe care nu le vom face niciodată, dar care ne par veșnice !

Acum o sa va vorbesc despre Tristan (nu al Isoldesi, ci al meu ), actor de meserie, dar care se hotărâse sa străbată lumea-n lung si lat, iar in scurta lui oprire prin România, l-am cunoscut si eu. Venea din Franța dintr-un oraș numit Tours. Tristan nu avea nimic din ceea ce ar putea sa-mi placa la un bărbat , era foarte înalt (si toata lumea știe cât de mica de înălțime sunt eu ) avea un nas foarte pronunțat, parca o nota a francezilor, îmbrăcat in kaki, genul călătorului. Si sunt convinsa ca nici eu nu eram genul lui, insa cu toate aceste, nu stiu prin ce modalități am început sa vorbim, eu abia ma apucasem de învățat franceza de câteva luni, va dați seama ce vocabular redus aveam, iar el știa câteva fraze in romana cat sa se descurce. Aparent lipsa canalului de comunicare nu ne-a împiedicat sa aveam o conversație si sa facem schimb de numere de telefon. In timpul săptămânii ne-am întâlnit  undeva in centru, unde stiu sigur ca am baut un suc, pentru ca la vârsta aia(20de ani) inca nu făcusem cunostința cu apa distilata la 40 de grade. Cred ca atunci am inteles si cum il chema, avand in vedere ca Tristan nu este un nume atat de comun, nici măcar in Franța. Pot sa spun ca a fost cea mai frumoasa întâlnire pe care am avut-o cu un barbat, si am vorbit atat de mult despre o grămadă de lucruri(nu pot sa uit discutia despre comunism si Marin Preda) desi nu aveam prea multe cuvinte comune. Nu ne-am plictisit deloc, dupa ce am stat 2 ore de vorba, am hotarat sa ne plimbam (romantic, cum altfel) pe bulevard de data asta de mana si deși era toamna afara si destul de frig, am mers destul pe jos, apoi am mers intr-un loc unde am ascultat jazz, gen muzical ce mie nu mi place, dar care suna atat de diferit intr-o companie potrivita, atât de potrivita încât am început sa ne sărutăm si cu atât mai potrivita incat ne-am oprit acolo, la sarut. Ne-am luat la revedere in seara aia, pentru prima si ultima oara. Nu l-am mai văzut niciodată pe Tristan, dar stiu sigur ca nu il voi uita si imi amintesc cu drag de el, de numele lui, de locul din care provine si de zâmbetul lui si de încrederea pe care mi-a oferit-o in a vorbii franceza.

Cred ca primul moment pe care il petrecem cu cineva e foarte important si ar trebui sa ne amintim mereu de el, mai ales in clipele dificile când avem impresia ca nimic nu mai e cum a fost. De multe ori am impresia ca oamenii nu se schimba niciodată, ci doar atitudinea lor vis a vis de anumite aspecte in unele situații, acționam diferit atunci când sentimentele noastre sunt foarte puternice sau când ele nu mai exista deloc.

Acum cateva luni am cunoscut pe cineva, care intre timp mi-a devenit foarte drag, iar aceasta postare trebuia sa fie pentru el, doar ca am cam intarziat cu scrierea ei. Mult mai drag decat Tristan :) pot sa spun, încă din momentul in care l-am cunoscut(unul foarte amuzant dealtfel, tot ce pot sa spun e ca uneori e un defect sa stii mai multe limbi străine, devii confuz si mai stii pe care sa o folosești, iar când o folosești pe aia greșită, momentul e cat se poate de amuzant, pentru celalalt desigur :)) , nu m-am gândit o clipa ca ar putea fi doar o întâmplare, pentru ca nimic nu e întâmplator in viata si totul se întâmplă cu un motiv :) Nu știu dacă avem sa aflam curând motivul întâlnirii noastre, dar intre timp ma bucur de fiecare moment.

Mai bine am vorbi despre ...

Despre ce? Frumoasa luna mai, care de cateva zile a inceput, ploioasa, dar clada. Simt ca mi-am neglijat blogul si pe scumpii mei cititori, chiar am facut chestia asta, subiecte se gasesc mereu de inventat si timp la fel, doar ca eu mi-am pierdut incrcatorul de la scumpul meu laptop de care pot sa scriu in voie toate aberatiile posibile, mi-am luat un alt incrcator, doar ca a cedat dupa 2 saptamani si acum caut altul mai perfomant. Nu e la fel sa scrii de la un desktop, imi si imaginez cum copii mei nici nu o sa stie sa-l deschida pe saracul desktop si se vor uita la el la fel cum ma uit eu la un magnetofon :) Evoluam dragii mei, prea repede chiar, nu stiu unde ne grabim asa, Chiar eu de exemplu imi amintesc ca am trecut de la walkman direct la mp3player, am sarit etapa cd-player si cd-player de mp3-uri.Of bine, bine, o sa scriu despre tehnologie, acum ceva timp am scris despre curent electric, acum o sa scriu si despre obiectele care se folosesc de acest curent electric si de care cica am fi depenedenti.

Cand imi functiona incarcatorul de la laptop il luam cu mine peste tot, de 2 saptamani nu l-am mai luat nicaieri, si nu ii duc lipsa. Cand mi-au furat telefonul (un jaf in varsta de vreo 3 ani :)) cateva zile am stat fara telefon, si cred ca as fi stat si mai mult doar ca am vazut un telefon dragut la unchi-meu cu multe butoane si cand mi-a zis ca a dat si putin pe el, am zis ca tre sa mi-l iau. Si ce fac eu cu telefon, pai sun si trimit sms-uri, atat ! Mp3 playerul nu-l mai folosesc de ani de zile si niciodata nu m-am gandit sa-mi agat de mine un ipod (desi trebuie sa recunosc ca sunt tare dragut colorate ) La televizor nu prea ma mai uit, desi platesc abonamentul la cablu, ma gandesc serios sa renunt la el... si sa strang bani pentru un wii, desi nu prea imi plac mie jocurile astea elctronice, tre sa recunosc ca wii-urile sunt amuzante, apropie oamenii mai mult ca 'frunza' sau 'leapșa'.

Daca stam totusi sa ne gandim, tehnologia a simplificat anumite lucruri considerabil, dar a si complicat altele lucruri care sunt atat de simple, de exemplu cititul unei carti sau scrisul intr-o agenda a unui numar de telefon. Adica cat de mult timp sa-ti ia sa scrii pe o hartie un numar de telefon, sau de ce sa nu iti ti in geanta o singura carte si nu un dispozitiv care functioneaza cu acumulatori si in care stochezi mii de carti, nu e ca si cum le-ai citi pe toate in acelasi timp. Asa ca am trecut oarecum de la simplu la aberant cat ai zice 'F.O.C.A.' :)

In filmul despre Facebook, personajul care il juca pe Justin Timberlake zice cam asa ' inainte oameni traiau in pesteri, apoi in sate, apoi s-au mutat la oras, iar acum oamenii traiesc pe internet' Nimic mai adevarat ! Nu am nimic cu facebook-ul, imi place, il utilizez la fel de mult ca toata lumea, dar trebuie sa recunosc ca nu mai suntem in stare sa sunam o persoana si sa-i zicem 'la multi ani' pentru ca e mai simplu sa-i postam pe Wall, nu ne mai uram 'Craciun fericit' sau 'Paste fericit" pentru ca e mai simplu sa dam tagg la o poza cu mos craciun sau cu niste oua...Nu mai avem ce intrebari sa ne punem cand ne vedem pentru ca stim deja tot de pe facebook... in alta ordine de idei nu trebuie sa ne mai vedem pentru ca e totul pe internet si chiar ne vede toata lumea !!!

Atunci, cand 'apple' si 'BlackBerry' erau doar niste fructe, aveam emotii mai multe , acum avem emoticons...atunci ne vedeam mai des, acum ne vedem in pozele de pe net...atunci vorbeam mai mult, acum ne updatam statusul... O astfel de comunicare virtuala este binevenita, atunci cand 2 oameni traiesc in tari diferite, dar cand doi oameni traiesc in acelasi oras zic ca ar trebui sa ne punem niste semne de intrebare si cel mai important sa luam atitudine.

Si sa nu uitam de limba romana si cum este ea folosita pe internet, nici nu vreau sa ma gandesc ca imi vine sa vomit. Te poop, o fi greu sa scrii te pup sau cat de mult iti ia sa scrii merci si nu mc ...

Sper totusi sa ne se inventeze bautul online sau sexul online, ca ma mut pe alta planeta !!! asta chiar nu as suporta. Asa ca inainte ca astfel de lucruri sa se intample, zic sa fim un pic mai atenti cu toate ce am tehnologizat desi nu era nevoie !

Ce mai avem noi pe ordinea de zi , ah, nunta regala! Sa va zic ce mi-a placut mie cel mai mult...lipsa pitzipoancelor si a cocalarilor. lipsa parvenitilor, si a altor pseudo vedete, lipsa oamenilor care peste noapte apar in tabloide !!! Asta mi-a placut mie la nunta regala, ca a vazut doar oameni ce apartin unor familii cu traditie(ca or avea si ei mii de defecte, putin imi pasa, orice e mai bine decat curvele proaste de la noi) .