Scrisoare către Mos Crăciun

Știu ca de obicei scrisorile către Mos Crăciun sunt scrise cel mai târziu în Ajun, ca Moșul sa aibă timp sa adune cadourile și sa le pună sub brad. Anul asta însa eu nu ii scriu sa ii cer ceva, ci sa ii mulțumesc, pentru ca deși nu am fost cea mai cuminte, am primit tot ce mi-am dorit. Asa ca..

Draga Mos Crăciun, 


Iți mulțumesc. Asa, pur și simplu, pentru toți oamenii importanți din viata mea. Pentru cei care au fost de la început, și pentru cei pe care mi i-ai trimis în dar pe parcurs. Pentru familia extraordinară, care se mărește an de an cu membrii noi : părinti, bunici, frați, surori, veri, mătuși, unchi, nepoți și nu în ultimul rând prieteni. Sunt recunoscătoare ca fiecare dintre ei ma suporta în fiecare zi a anului, ca ma accepta cu bune și cu rele și ca ma iubesc asa cum sunt, asa cum și eu ii iubesc pe ei. 
Acestea fiind spuse, recunosc ca am cam tot ce îmi doresc. Ce as putea sa cer mai mult decât atât? ...ar fi totuși un singur lucru. Sa ii am pe toți lângă mine în același timp. Măcar o data pe an. E un lucru destul de greu, chiar și pentru tine Moșule, asa ca ma voi mulțumi sa ii vad rând pe rând (à propos de asta, deja îmi este dor de Adri, Theo, Ru-Ru, Stefan, Diana, Lulu,Cristi...poate le trimiți un zâmbet din partea mea). 
Ma voi strădui sa fiu cuminte și anul viitor, și, intre noi fie vorba, poate îmi aduci și o nepotica :)). 


Cu drag, 
Andreea 

Cam atât pentru Mos Crăciun. Iar pentru voi dragilor, un Crăciun cât mai fericit alături de cei dragi vouă, petrecere frumoasa de Revelion și un an nou  fericit, bogat, și plin de momente de neuitat!

Good Feeling

Prima impresie

5...4...3...2...1...cinci secunde, atât durează sa ne facem o impresie despre o persoana când o cunoaștem pentru prima data. Este importanta prima impresie? Posibil sa fie, având in vedere ca exista numeroase cărți de "specialitate" care ne "învață" cum sa ne îmbunătățim imaginea tocmai ca sa facem o prima impresie cât mai buna. Care ar fi scopul primei impresii ? Posibil sa fie adaptarea noastră la viata sociala chiar dacă prima impresie nu are un grad de adevăr absolut ci este mai degrabă subiectiva.

In funcție de principiile noastre, de stilul nostru de viata și de modul nostru de gândire, atribuim anumite judecați  oamenilor pe care ii cunoaștem si din acest motiv, nu putem sa ne explicam exact de ce ei ne plac sau nu ne plac. Unii ne sunt simpatici, alti mai putin simpatici, sinceri sau nesinceri, plini de energie sau fără vlaga. Despre același om, in același moment un grup de oameni poate avea judecați complet diferite, asta pentru ca fiecare apreciem altceva : vestimentația, atitudinea, ceea ce spune, iar experiența anterioara are si ea ceva de spus.

In ceea ce ma privește, pot sa spun ca nu o data am gândit ceva greșit despre o persoana analizând dupa prima impresie, ci de mai multe ori :)) Oricât de subiectiva as încerca sa fiu, nu îmi iese, de exemplu, orice fosta prietena a iubitului meu o sa mi se para antipatica atunci când o vad prima data :)) Si oricât as încerca sa-i vad multitudinea de calități, tot nu o sa-mi lase o impresie buna. Pentru ca in judecata mea intervine afectivitatea si experiența anterioara.( Si probabil reciproca e valabila !)

Apoi știu sigur ca prima impresie pe care am avut-o despre anumiți prieteni de-ai mei a fost greșită, pai de exemplu de Ru-Ru  nu mi-a plăcut, asta în clasa cincea când ne-am cunoscut, cred ca nu imi plăceau dresurile ei galbene, iar acest lucru nu poate sa însemne decât ca, uneori, pentru mine vestimentația joaca un rol important in formarea primei impresii. La fel cum nu mi-a plăcut nici de Fane la început, pentru ca avea un ghiozdan colorat :)). Doar ca pe parcurs, am renunțat la judecățile, mărunte si la felul in care ii vedeam eu si i-am lăsat sa ma cucerească prin personalitatea lor complexa si minunata ;)

Cred ca tuturor ni s-a întâmplat ca cineva sa ne lase o prima impresie deosebita, atât de deosebita încât ne venea sa-l luam acasă pe acel cineva, dar care pe parcurs s-a dovedit a fi departe de ceea ce credeam la început. E un fel de dezamăgire neplăcută, într-un fel ne simțim păcăliți si nu înțelegem cum cineva care ne-a fascinat la prima întâlnire sa fie complet diferit a doua oara.

Eu cred ca nu este greșit deloc sa ne schimbam părerile fata de cineva sau ceva. Nu e o lipsa de caracter, cum se spune in popor, sa recunoști ca la un moment dat ai avut o judecata greșită fata de cineva, fie ea buna sau rea. Suntem liberi sa gândim altceva oricând dorim noi. Eu am observat ca imi schimb anumite păreri, prima data când s-a întâmplat acest lucru, m-am simțit un pic vinovata, ma gândeam, ce se întâmplă cu mine ? nu sunt fidela gândurilor mele, iar asta ma face ipocrita ?cine spune ca trebuie sa fim fideli gândurilor noastre pentru totdeauna ? Acum știu ca e in regula sa re-analizam anumite situații sau anumiți oameni din viata noastră si sa-i retrogradam sau sa-i avansam pe scara noastră de valori.

Concluzia mea ar fi faptul ca prima impresie nu contează foarte mult, aproape deloc, important este sa ne lăsăm judecățile mărunte acasă dar si superlativele atribuite gratuit si sa-l lăsăm pe cel din fata noastră sa ni se facă cunoscut si plăcut cum știe el mai bine ! Iar abia după ce avem un minim de cunoștințe despre el sa luam hotărârea dacă ne place sau nu !

Care e secretul tău?

Dintr-un motiv sau altul, in fiecare dintre noi exista o parte întunecată, unde nu sunt prăjiturele si alte minuni de ciocolata ci un maldăr de secrete ! Unele sunt exilate pe viata si nu exista nicio cale de acces externa către ele, doar noi mai avem momente de nostalgie când le trecem in revista, nu de alta dar sa nu uitam cine suntem de fapt ! Iar altele le ținem ascunse doar pentru ca ceilalți sa nu vadă cum suntem de fapt, multe dintre ele sunt nevinovate, dar parca văzute prin ochii celorlați prind trăsături fantasmagorice si monstruoase. Toata lumea stie ca noi trebuie sa le servim celorlati ce vor ei nu ?!?! Nu ce suntem noi !!! Pentru ca ceilalți vor de la noi, sau cel putin asa credem noi, complexitate, iar uneori secretele astea mărunte pe care le avem ne fac sa fim niște oameni simpli, si cine își dorește simplitate ?!?

Eu îmi doresc simplitate, claritate si normalitate asa cum o vad eu. Complexitate si dificultate găsim peste tot, însăși viata este de asa natura si nu cred ca exista niciun un buton, pentru nimeni, prin care ea sa devina ceva simplu. Indiferent de clasa sociala, de studii, de nivelul de viata, de conturile din banca, toți avem o viata complexa si dificila. Chiar dacă problemele unora par mai lipsite de importanta decât altele mai grave, acest lucru nu le elimina din paleta de probleme, diversificata si de neînțeles.

Totuși, unele lucruri nu isi au locul in gama secretelor ci mai degrabă in lipsa de încredere in sine si in lipsa de încredere in reacția celuilalt care urmează sa-ti audă secretul. Si din cauza acestei fricii uneori nejustificata, mai mult complicam decât sa simplificam, "e ca apariția integralelor in matematica, când lucrurile păreau înțelese si pe limba tuturor, cineva a inventat integralele si acum nimeni nu mai înțelege nimic" (by Marcel :) Si tot ca in matematica, oricât ai încerca sa fugi de ea (vorbesc din punctul meu de vedere si ii felicit sincer pe cei pasionați de acest domeniu;) te prinde din urma ! La fel sunt si secretele, avem impresia ca le ținem sub control si ca celalalt nu le va afla, deși poate ar trebui sa luam in calcul faptul ca celalalt e dispus sa ne accepte lucrurile pe care le pseudo-ascundem , însa secretele ne prind din urma, pe noi sau pe cel căruia avem ceva sa-i ascundem. Sincer m-am aflat in ambele ipostaze, nu știu care e mai neplăcuta ! Ambele sunt stânjenitoare si ambele au o justificare aparenta, însa asa cum ne pregătim discursul de a justifica de ce am ascuns ceva, mai bine am justifica ceea ce avem de ascuns si am simplifica semnificativ momente din viata noastră.

Iar calitatea unei relații de orice fel (familiara, prietenie, dragoste) creste atunci când lucrurile devin simple. Doar noi le putem simplifica, in limitele posibilului desigur, pentru ca e un paradox totusi, sa faci ceva simplu într-o viata atât de complexa ;)

Atât mie cât si voua va doresc "spor la dezvăluit lucruri noi despre noi" ;)

Frumusețea

Este demonstrat științific, faptul ca oameni frumoși au mai multe avantaje decât cei pe care mama natura nu i-a înzestrat cu genele frumuseții. E nedrept, dar din păcate asta este lumea in care trăim. Iar oamenii mai putin frumoși  probabil ca trebuie sa facă mai multe eforturi pentru a obține ceea ce isi doresc. Bine asta nu înseamnă ca oamenii frumoși sunt automat fericiți sau mai inteligenți decât restul, nu, e doar un lucru ce tine de aparente aceasta frumusețe despre care vorbesc eu aici. Pentru ca trăim într-o lume unde aparentele contează, din aceasta cauza industria produselor cosmetice se situează pe culmile succesului si al profitului, pentru ca oameni ar face orice ca sa fie mai frumoșii iar dacă acest lucru înseamnă bani aruncați pe tone de creme anti-rid sau pe operații estetice costisitoare, oamenii sunt gata de orice sacrificiu ! Doar pentru o prima impresie cât mai buna in fata celorlați, pentru ca da, imaginea contează !

Bine nu vreau sa ma înțelegeți greșit, nu sunt adepta unei vieții naturiste, fără săpun sau șampon sau fără picioare depilate (aici ma refer doar la femei, pe bărbații i-as ruga totuși sa-si păstreze parul de pe picioare cu demnitatea caracteristica genului - pentru ca fără sunt un pic hilari :). Sunt de acord sa avem grija de noi, sa fim curați  spălați si frumos mirositori, pentru ca acest lucru ne face sa ne simțim bine, dar de aici la sacrificii de neimaginat uneori, doar pentru a semăna cu o poza din reviste, mi se pare exagerat !

Oare frumusețea chiar sta în ochii privitorului, asa cum zice un proverb arab? Oare chiar fiecare dintre noi avem același calibru de a măsura frumusețea ? Si oare de ce simțim nevoia sa măsurăm frumusețea ? Oare din cauza faptului ca de fapt suntem superficiali si înainte sa gândim ceva despre un om, il vedem ! Il vedem asa cum ni se pare noua si ii aplicam o judecata care nu are nicio logica aparenta ci pur si simplu nu se mulează tiparului de frumusețe pe care il vedem pretutindeni in jurul nostru.

Si totuși, nu toți suntem înzestrați cu genele alea bune, si totuși si noi avem acces la iubire, prietenie, buna dispoziție  succes la fel ca oamenii foarte frumoși. Cum reușim ? Eu una nu îmi bat capul, si nu mi l-am bătut niciodată cu adevarat, sincer am mai avut momente când eram in pragul depresiei, iar kilogramele pe care le am in plus fata de media aprobata de lege  dădeau puncte câștigătoare depresiei. Oricum e ciudat cum kg mele ii deranjează mai mult pe ceilalți decât pe mine, dar de fapt nu e ciudat deloc, are legătură exact cu ce vorbeam mai sus - superficialitatea !

Printre oamenii ne-superficiali , fie ei frumoși sau mai putin frumoși, alte lucruri clădesc scala frumuseții, printre care : bunul simt , respectul, lucrurile pe care le spui, felul in care ii faci pe ceilalți sa se simtă, lipsa judecatiilor mărunte, gradul de prietenie pe care ești dispus sa-l dai celorlați, înțelegerea, simțul umorului, empatia, iubirea de care dispui...si lista poate continua la nesfârșit.

Iar din punctul meu de vedere, răutatea il poate face pe cel mai frumos om sa fie cel mai urat!

"Deși industria frumuseții nu este o conspirație împotriva femeilor, ea nu este nici complet inofensiva. Ne calibram ochiul pentru frumusețe in funcție de oamenii pe care ii vedem zilnic, inclusiv vecini noștri iluzorii din mass-media. O dieta zilnica de oameni virtuali senzațional de frumoși, ne poate recalibra în timp etaloanele de evaluare, făcând ca oamenii frumoși din viata noastră (categorie in care putem intra si noi) sa ni se para urați" (S. Pinker) 

pe link-ul acesta o sa vedeți si mi multe poze cu diversitatea frumuseții de care nu ar trebui sa ne fie teama ci ar trebui sa o acceptam si sa ne bucuram de ea :

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.211593808870951.61158.208899849140347&type=3

Emotii

"Oricine poate devenii furios - e simplu. Dar sa te înfurii pe cine trebuie, cat trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie si cum trebuie - nu este deloc ușor"(Aristotel)
"Viata este o comedie pentru cei care gândesc si o tragedie pentru cei care au sentimente"(Horace Wapole)

Uneori emoțiile ne copleșesc, ne fac sa luam decizii pe care mai apoi le regretam. Emoțiile ne transforma in ceva ce nu ne seamăna deloc, care parca ne ia locul fără ca noi sa putem spune ceva. Furie, manie, anxietate, irascibilitate, ostilitatea sau tristețea scot la suprafața acea parte din noi pe care nici măcar noi nu vrem sa o vedem cu atât mai puțin cei dragi noua, dar pe care inevitabil o facem cunoscuta tuturor atunci când un eveniment ne depășește anumite limite.
Pentru mine, suferința umana este probabil cel mai greu lucru de suportat, aproape orice om pe care il vad ca suferă ma înduioșează si îmi lasă un gust amar pentru ca si eu la rândul meu am simțit acest lucru si știu ca nu exista niciun remediu rapid, ci doar unul de lunga durata...care se realizează prin trecerea timpului. Doar timpul ne vindeca suferința, la fel cum tot timpul ne da răspunsul la anumite decizii luate in trecut pe fondul unei emotivității crescute, iar dacă exista regrete, tot el le vindeca.

Exista însă si emoții pozitive, care ne dau o stare de mulțumire, de bucurie, placere sau satisfacție, pe care dacă reușim sa le utilizam cum trebuie, adică dacă le gândim, e posibil sa ne aducă o mulțime de lucruri benefice si sa reușim sa câștigăm încrederea oamenilor, prietenia cuiva si chiar dragostea. Dar daca le folosim in cantității nepotrivite si acestea pot fi dăunătoare, pentru ca din cauza emoțiilor intense vedem dragoste acolo unde de fapt e doar o relație toxica, ne putem pierde într-o prietenie dăunătoare care s-a transformat treptat in dependenta.

Ideal ar fi sa ne folosim emoțiile inteligent, iar atunci când ne vine sa urlam de furie la cineva drag, ar trebui mai întâi sa analizam situația si sa ne dam seama ca o discuție e mult mai folositoare, decât cuvinte aruncate fără sens cu  manie. Iar atunci când facem prea multe lucruri ce ne provoacă suferința pentru cineva despre care credem ca ne iubește, poate ar trebui sa ne gândim la faptul ca meritam sa fim iubiți fără sa simțim niciun pic de durere.

La multi ani Domnule Inginer Filip !

Desi nu puteam sa il sufar cat a fost mic (vorbea mult, de fapt nu vorbea, trancanea, era un rasfatat, voia tot timpul atentie si nu stiu cum se facea ca o si obtinea, trebuia sa ma joc tot timpul cu el, nu obosea niciodata), azi imi este mai mult decat drag de el. Am un frate mai mare, si,dupa multi ani de batai de cap, un frate (var) mai mic. Am crescut impreuna, si crestem impreuna. Si o sa am mereu grija de el, vrea nu vrea.
Ma bucur sa vad cum din rasfatatul pentru care trebuia sa joc carti prost doar ca sa castige el s-a transformat in persoana pe care ma pot baza atunci cand am nevoie, careia ii pot cere un sfat, o parere. Ma bucur sa stiu ca este intr-o oarecare masura Filip "al meu". Si bineinteles ca pentru asta trebuia sa ii spun la multi ani cum se cuvine :

La multi ani domnule viitor inginer! Sper sa ai lumea la picioare si sa iti indeplinesti toate visele ! 

Daca am fi inteligenti, nu am fi prosti

Sau.. sa fie bine, ca sa nu fie rau. Sau, daca e ziua, nu e noapte. Ati inteles ideea.  

In fiecare zi ma bucur de mirajul transportului in comun, in orasul nimanui. Sau mai bine zis in orasul tuturor, pentru ca oricum toata lumea face ce vrea, iar diminetile sunt imaginea perfecta a junglei amazoniene (lipseste doar vegetatia bogata si exotica). Dar  momente deosebite traite in RATB nu cred ca mai gasesti. 

Este splendid sa prinzi de 3 ori acelasi semafor in timp ce astepti cuminte in tramvai, alaturi de oameni.. si ..mai putin oameni, din cauza unui politist care elibereaza un bulevard intreg dand prioritate masinilor, dar lasa cate 3-4 tramvaie sa astepte in sir indian pe sine. Treci de minunata intersectie, te indrepti spre urmatoarea. Nu ajungi, normal, pentru ca linia de tramvai, destinata tramvaiului, ca d-aia se numeste asa, este ocupata de masini (2 benzi pe sens nu sunt suficiente, si se merge pe principiul « sa moara si capra vecinului » : daca eu stau blocat in trafic pentru ca am masina, de ce sa nu stea si cei din tramvai ?). 

Iar ca sa fie situatia si mai fericita, fiecare tramvai/autobuz/troleibuz are pensionarii lui. De ce sa pleci de acasa pentru 2 frunze de salata si 3 rosii la ora 9 de exemplu cand bate vantul in mijloacele de transport in comun, cand poti sa pleci la 8. Tu, mos/baba batran/a, si probabil 50% din populatia Bucurestiului care se duce la serviciu. E mai frumos asa, inghesuiala, calcat pe picioare, coate impartite in stanga si in dreapta, si daca au putin noroc, au ocazia sa se si certe cu cate un/o tanar/a nerespectuos/a care nu vrea sa le ofere de bunavoie scaunul (mai fac si ei conversatie). Cum.. nu vrei ??!?!?! esti tanar, mereu odihnit si lipsit de griji si nu vrei sa te ridici ?!?!?! nu-i nimic, au stilul lor caracteristic sa obtina ce vor. De fiecare data ! mai un ghiont, mai o sacosa in brate, mai o tuse cu inteles.. mereu exista cate ceva.  

Cred ca am mai scris despre acest subiect magnific, si probabil as putea sa scriu in fiecare zi. Nu vreau sa imi repet ideile, dar mi-as dori cumplit de tare sa inteleg logica lucrurilor. Un « politist » inteligent intr-o intersectie aglomerata mai mult incurca, un sofer nervos nu face decat sa blocheze intersectia in speranta ca ajunge cu 3 minute mai devreme la job-ul pe care oricum il uraste, iar pensionarii au impresia ca la ora 8 sunt fructele si legumele mai ieftine si mai proaspete decat la ora 9. rezultatul amestecului celor de mai sus ? o zi de luni inceputa extraordinar.

Insomnia

Acum nu foarte mult timp era o reclama pe Discovery si pe lângă frumoasele imagini si vorbe înțelepte, o întrebare mi-a atras atenția "de ce timpul merge într-o singura direcție?". Oare ar trebui sa meargă si in alte direcții ? Nu știu, chiar nu știu, ceea ce știu e ca eu, cea de acum, dacă s-ar întoarce in trecut ar avea un avantaj considerabil in fata celei care eram atunci. Si poate nu ar fi corect, la fel cum eu, cea de acum as avea un dezavantaj considerabil in fata celei din viitor.

Cred ca majoritatea dintre noi avem câteva fantome in dulap de care am vrea sa scăpam definitiv si care ca orice fantoma care se respecta ne apare in cale din când in când, cât sa știm ca ele sunt încă acolo. Doar ca timpul nu ne lasă sa călătorim si înapoi si trebuie sa trăim cu fantomele astea, sau...sa le reinventam ! Poveștile se schimba si ele odată cu mișcarea asta a timpului înainte iar cu ajutorul memoriei le dam alte nuanțe...si tot cu ajutorul memoriei speram sa le uitam! Uneori e frumos sa uiți... când ti-ai simțit inima sfâșiata in bucăți, când ti-ai dezamăgit cea mai buna prietena, când ai luat decizii greșite, când i-ai vorbit urat mamei, când nu ai reușit sa-i furi nici măcar un zâmbet celui(celei) de care iți plăcea, când ai făcut o gafa de fata cu mai multi oameni sau când ai aflat ca cel pe care credeai ca-l cunoști e de fapt un străin..

Mișcarea asta ireversibila a timpului cred ca are un singur defect: modifica remarcabil începuturile ! Le deformează atât de mult încât nu mai știm cum am ajuns într-o astfel de situație sau nu mai știm cine suntem si ce vrem. Iar pe oamenii de lângă noi, timpul uneori ii transforma in necunoscuți.

Insa faptul ca știm ca nu avem cum sa întoarcem timpul înapoi ne pune in mișcare, ne ajuta sa alegem mai repede, iar momentul potrivit de cele mai multe ori il cream chiar noi, fără sa-l mai așteptăm !

Timpul cred ca se măsoară in momente frumoase, oameni, gânduri bune si multe multe zâmbete !  

Fericirea

...e drumul pe care il parcurgem si nicidecum destinatia finala, e poate cea mai frumoasa parte din noi care ne facem sa fim mai buni, in fiecare aspect al vietii noastre. Nu o putem masura in minute, ore, zile, ani...ci in zambete, nu e o stare de spirit constanta ci mai degraba surprinzatoare si nu trebuie sa facem eforturi supra omenesti sa o pastram ci trebuie sa ne lasam purtati de val. Dureaza atat cu dureaza si se intoarce de fiecare data si e mereu mai puternica si ne face si pe noi mai puternici si mai umani. Fericirea e umana, e prietena de langa tine, e mama de la celalat capat al telefonului, e in fiecare bucatica de desert de care te bucuri ca un copil, e in ochii iubitului tau cand te priveste fara sa spuna nimic, e in refrenul unei melodii si e acolo ca sa ne faca mai buni.

Cea mai buna modalitate de a multumi pentru un moment de fericire e sa te bucuri de el si adaug eu, sa nu-l uiti ! Pentru ca memoria noastra are o modalitate ciudata de a stoca amintirile neplacute in favoarea celor placute, iar acest lucru nu aduce nimanui fericire, asa ca depinde de fiecare dintre noi sa echilibram balanta in favoarea clipelor de fericire.

Echilibru, este si el un termen care ne poatre apropia si mai mult de multumire, nimic nu e perfect, iar dreptatea absoluta nu exista, asa ca trebuie sa stim sa echilibram lucrurile, sa facem cateva artificii de calcul  si sa acceptam si partile bune si alea mai putin bune dintr-o situatie pentru a putea fi fericiti.

Henri Matisse - La Joie De Vivre

Octombrie roz !

http://www.fundatiarenasterea.ro/ pe acest site sunt foarte multe detalii despre cancerul de san cat si despre cancerul de col uterin ! 

Muza de toamna

Cine a zis ca lunile de toamna sunt deprimante? Aratati-mi-l mie, ca sa il pot contrazice. Pai in primul rand, inceputul asta de septembrie a adus mai mult a vara. Temperaturile au fost pe masura, ca si atmosfera. Ce-i drept, de vreo doua zile a inceput sa se racoreasca si sa se simta aerul tomnatic in aer. Mai cade o frunza, mai auzi ca sunt oameni care culeg strugurii din vie, maine poimaine se face si gutuia. Mie personal, imi place toamna. Cel putin asa cum e acum, racoare, inourat, fara ploaie.

Dar nu despre vreme vreau sa scriu. Pentru asta puteti foarte bine sa cititi rubrica meteo. Am citit intr-o revista un articol foarte interesant, despre dorinta noastra de a spune totul prietenelor apropiate. Afirmatia era bineinteles urmata si de intrebarea « este un lucru bun sa ii spui prietenei tale cele mai bune adevarul verde-n fata sau este uneori util sa mai ascunzi lucuri ? ». Eu cel putin, sunt de parere ca adevarul trebuie spus de fiecare data. La urma urmei, pentru asta sunt prietenii, sa fie sinceri, sa iti arate unde gresesti si sa iti dea sfaturi folositoare. Dar cel mai important lucru este felul cum o spui. De fapt, cred ca modalitatea de a o spune este de 10x mai importanta decat mesajul pe care il transmiti.

Aceeasi revista mentiona si faptul ca efectul pe care mesajul tau/forma in care este transmis poate avea un impact puternic asupra persoanei careia il comunici (stiam si noi asta). Si deci, uneori este neplacut sa auzi din gura prietenei tale ca prietenul tau te insala, sau nu este barbatul potrivit pentru tine, ca te-ai ingrasat, sau ca ai slabit atat de tare incat arati ca o anorexica. Dar sa nu ucidem mesagerul zic, el doar transmite ceva, nu e si vinovat de situatie in sine. Revenind la mine (este postul meu, partial blogul meu, deci imi permit sa fiu subiectiva), trebuie sa recunosc ca mi-as dori ca prietenele mele sa fie sincere cu mine. Si poate ca pentru moment, la auzirea unei informatii nu tocmai placute pentru mine, as creea o oarecare aversiune fata de persoana care mi-o transmite. Dar, spre deosebire de alte cazuri exceptionale, care intrerup legatura cu prietenele, le interzic sa se mai apropie de iubitul lor sau mai stiu eu ce exemplu, cred ca mi-as insusi critica si as incerca sa imbunatatesc cumva situatia. Totusi, trebuie sa mai recunosc si faptul ca pun foarte mare pret pe felul in care mi se atrage atentia sau imi este prezentata o situatie stanjenitoare. Nu imi place sa-mi fie expuse pur si simplu un sir de pareri nefondate, pe un ton uracios. Si sa fim seriosi, putina diplomatie nu a ucis pe nimeni, chiar daca vorbim cu cineva foarte apropiat, care ne-a auzit stalcind cuvinte sau injurand ca un birjar.

Pe de alta parte se mai pune si problema impartasirii unor detalii pe care o prietena, oricat de prietena ti-ar fi ea, nu cred ca ar vrea sa le auda. Astfel de detalii, am citit eu, pot sa duca la o distantare sau chiar la ruptura relatiei de prietenie. Vedeti ce de lucruri invatam citind ? Eu ma mir de asta in fiecare zi. Acum, sa fim sinceri. Sunt lucruri pe care le stim cu totii dar la care nu ne gandim. Atunci cand cineva se indeparteaza de noi nu ne punem problema « oare am gresit eu cu ceva » ci « mi se face o nedreptate, nu stiu ce se intampla, nu stiu care este cauza ». Poate ca daca am acorda un pic mai multa atentie detaliilor de genul asta, atitudinii pe care o avem fata de prietenii nostrii care da, ne sunt alaturi de fiecare data cand avem nevoie de ei dar nu sunt nevoiti sa ne accepte toate toanele, si mai ales a felului in care vorbim cu ei, cred ca am evita foarte multe intrebari de genul : ce s-a intamplat ? cum s-a ajuns aici ? de ce nu ma mai suna ? de ce nu mai vorbeste cu mine ?

Prietenia este ceva mult prea complicat ca sa poata fi inteles sau explicat. Si totusi, sunt unii oameni care sunt facuti sa fie acolo.. la locul potrivit, in momentul potrivit. Pastrati acesti oameni langa voi, pentru ca este posibil sa nu mai aveti a doua sansa sa ii intalniti.

Fiti sinceri cu voi insiva, ca sa puteti fi sinceri cu ei, si mai ales, aratati-le din cand in cand ca prezenta lor este importanta.

Violenta

Urăsc violenta, o urăsc pur si simplu, dar cel mai important o urăsc pentru ca este UMANA !!! Violenta si cruzimea sunt trăsături ale omului si lucru asta ma îngrozește. Iar violenta nu a apărut o data cu televiziunea sau o data cu mediile de comunicare in masa, ea exista de când lumea si pământul, sau mai bine zis de când LUMEA!
Copiii nostrii nu vor fi mai putin violenți pentru ca o sa le punem cerculețe cu 12, 15 sau 18 filmele pe care le urmărim sau pentru ca le controlăm obesiv site-urile pe care le urmăresc sau pentru ca nu ii lăsam sa asculte un anumit fel de muzica. Copiii nostrii la fel ca stra-stra-stra bunicii noștrii si la fel ca oamenii din Neanderthal vor avea exact același grad de violenta ascunsa in interiorul lor, pe care vor decide sau nu sa o folosească, iar dacă decid sa o folosească nici un cerculeț si nicio pseudo-modalitatea a nostra de ai proteja   nu-i va opri. Violenta e de neoprit ! Nah ca am spus-o ! Iar singurul lucru pe care putem sa-l facem e sa acceptam acest lucru, ca nu avem cum sa o oprim ! Nici măcar dacă faci o porunca in Biblie ca sa interzică acest lucru, nu ai cum sa o oprești. Deși si acest lucru este discutabil, interdictul "Sa nu ucizi" dar despre asta intr-un viitor articol ;)
Iar violenta nu ar trebui sa aibă scuze ! Ați observat ca noi o scuzam mereu ! De cele mai multe ori spunem ca isi bagă dracu coada, deci necuratu' ne împinge la rău si la cruzime, ca altfel dacă nu ar exista el (PENTRU CA DA, EL EXISTA :))) aici pe pământ ar fi paradisul, iar oamenii ar fi ca fratii :)) Ah, apoi pe locul doi cred ca e alcoolul, deci fără el, bețivii din satele necunoscute din Romania nu si-ar mai hăcui nevestele,soacrele si copiii  cu toporul. Iar dacă nu găsim scuze, găsim motive ! Orice motiv e bun sa omori pe cineva ! Cain si-a omorât fratele din invidie, l-a pedepsit cineva?

Maine se comemorează 10 ani de la atacul terorist de la WTC NY. E o rușine mediatizarea acestui eveniment, după parerea mea, e prea mult ! Am înțeles au murit 3000 de oameni nevinovați pe care i-am plâns împreună la momentul respectiv, familiile lor nu-i vor uita niciodată. Doar ca pentru pedepsirea presupușilor vinovați alți 110.000 de oameni CIVILI au murit intre 2003 si 2010 in războiul din Irak, iar in războiul din Afganistan care a început in 2001 si încă continua au murit 34.000 de civili ! Asa ca da, am dreptul sa spun ca e o rușine sa mediatizam acel eveniment de la WTC NY si sa spun ca nu a schimbat cursul istoriei cu nimic mai mult decât indoctrinarea oamenilor într-un război fara cap si coada împotriva terorii !

Mi-as dori sa comemoram si Genocidul din Rwanda, unde pe parcursul a 100 de zile au fost ucisi aproximativ 800.000 de oameni, nevinovati si ei la fel ca cei de la WTC NY, pe care din pacate nu i-a plans nimeni, pentru ca nimeni nu a stiut ce se intampla acolo sau pur si simplu nu interesa pe nimeni. Mi-as dori sa-i comemoram si pe acei oameni si sa-i plângem si pe ei si sa nu-i uitam niciodată.

Mi-as dori sa nu uitam niciodată ca de-a lungul istoriei au murit milioane de oameni nevinovați, prinși in jocul puterii si lipsei de putere, a violentei si cruzimii umane in cele doua războaie mondiale, in războaielor civile (care se duc si in zilele noastre in tari ca Angola sau Birmania) in lupte pentru petrol, aur si diamante, pentru îndeplinirea unor scopuri macabre in genociduri. As putea sa fac aici o lista întreagă cu date si cifre ale oamenilor morți in astfel de evenimente oribile, dar umane ! Dar acest lucru nu ii va aduce înapoi si nici nu le va face dreptate, pentru ca singura lor dreptate si poate lucrul pe care ei si l-ar fi dorit, ar fi fost ca umanitatea sa nu mai repete astfel de evenimente si ca din povestea lor sa se fi învățat ceva ! Nu s-a învățat nimic, continuam sa fim violenți si cruzi pentru ca asa e firea umana !

E trist, e oribil de trist si suntem neputincioși in fata violentei si nu știm cum sa o explicam pentru ca nu are explicație  ne-a demonstrat acest lucru acum câteva luni Anders Breivik.

Idei

Mi-au revenit ideile sau mai bine zis am facut un inventar al lucrurilor pe care le-am învățat eu de-a lungul timpului, o inspiratie inocenta data de Paler.

Eu am învățat ca in fiecare dintre noi sunt rani invizibile ochiului, dar care dor mai tare decat orice rana vizibila si insângerată, ca sunt răni care oricât am încerca sa le vindecam si bandajam, reușesc in timp sa ne faca sa simțim o suferință inimaginabila, o suferință care merita sa oprească timpul in loc. Si cu lacrimi in ochii ne obișnuim cu ea, strângem din dinți o ascundem intr-un colt si speram sa ne lase in pace o vreme.Revine mereu si nu ne face mai puternici ci doar ne umanizează si mai mult...

Eu am invata ca dragostea are mii de forme si culori si e veșnic surprinzatoare si ca nu te rănește niciodată ci te face fericit. Dragostea schimba oamenii in lumina, nu intuneric...si ca ea reușește sa se modeleze vieții de zi cu zi si te face sa mergi inainte...Dragostea nu are termen de valabilitate...dureaza atata timp cat e dragoste ! Uneori se termina, dar nu lasa in urma ei durere ci un drum nou...

Eu am învățat ca prietenia e o ramura a familiei, ca nu tinde către perfecțiune, dar care te face sa crezi in tine. Nu face minuni, dar te face sa visezi cu ochii deschiși, si in câteva secunde poți sa ajungi dintr-un colt al altuia al lumii, iar toate problemele tale par rezolvate. Prietenia e acolo, fără sa fie...

Eu am învățat ca nu știm sa iertam asa cum pretindem, ca e mai usor sa reprosam, sa uram, sa ingnoram..

Eu am învățat ca trecutul este o fantoma, in care vrem sau nu sa credem, dar care ne urmareste si vegheaza gandurile intr-o maniera de neinteles.

Am învățat ca mai am atât de multe de învățat...

Toti avem nevoie de prieteni..

Ieri am scris despre pantofi, si luandu-ma dupa parerile cititorilor (ma simt ca o scriitoare de best-seller-uri spunand asta :)) un astfel de post nu este deloc filosofic.

Asa ca astazi o sa incerc sa conturez ceva mai profund. In principiu, mi-as dori sa gasesc un raspuns la intrebarea de ce se indeparteaza oamenii de noi ? Si de ce egoismul primeaza in cele mai multe din aceste cazuri ?

Cu timpul, am invatat ca este foarte greu sa iti faci prieteni. Nu, nu sa socializezi, ci sa creezi si sa pastrezi legaturi, sa castigi si sa oferi incredere, sa faci parte din viata cuiva sau sa primesti pe cineva in viata ta. Ce este si mai greu insa, este sa iti pastrezi prietenii.

Suntem tentati adesea sa renuntam cu usurinta la persoane importante din viata noastra, persoane care ne-au fost alaturi si care isi doresc sa fie in continuare alaturi de noi, doar pentru ca apare cineva care cel putin temporar (si uneori doar iluzoriu) ne ofera mai mult comfort, sau mai mult din ceea ce avem impresia ca urmarim sau ne dorim. Renuntam cu usurinta la prieteni, la familie, la obiceiuri personale, la tot ceea ce reprezentam, in speranta ca vom deveni mai buni. Nu acel tip de « bun ». Nu mai intelepti, mai siguri pe noi, mai aproape de idealuri pe care ni le-am propus candva. Mai buni in incercarea de a crea o imagine (falsa) in ochii persoanelor (de cele mai multe ori de sex opus) pe care le dorim langa noi. Atunci intervine ruptura.

Atunci incepem sa renuntam putin cate putin, la tot ceea ce inseamna « eu ». Nu mai acceptam pareri, opinii, sfaturi, suntem convinsi ca deciziile pe care le luam sunt cele mai bune si ca nu mai avem nevoie de ceilalti. Dar nu sunt si nu este asa.

Nu voi mai vorbi la plural, ci din experienta proprie. Am renuntat si eu candva la « eu ». Nu as putea spune daca a meritat sau nu, ceea ce pot spune cu certitudine este ca a durat ceva timp sa ma adun, sa ma regasesc si sa ma cunosc pe mine insumi dupa ce am depasit acea perioada. Am renuntat la prietenele mele de atunci (inca imi e dor de Fulga, Cata, Andreea si Lori, si de echipa pe care o faceam impreuna). Am renuntat la dorintele mele, pentru ca nu corespundeau cu cele ale persoanei de langa mine. Am renuntat la timp pretios alaturi de familia mea. Si m-am grabit, in tot ceea ce am facut. Am facut alegeri pripite, unele chiar nepotrivite. Si am invatat o lectie, lectie pe care nu toata lumea o stie, o accepta, sau isi doreste sa o invete.

De ce m-am indepartat de toti cei dragi si mi-am creat orizontul in jurul unei singure persoane ? Nu cred ca stiu sa raspund la intrebarea asta. Poate ca eram doar la inceput de drum, lipsita de orice fel de experienta si lovita de ziduri inalte pe care nu credeam ca le pot trece. Sau poate ca mi-am dorit (constient sau inconstient sa fac asta). Poate fiecare in adancul lui este un pic masochist si ii place sa sufere, iar eu nu am fost exceptie de la regula. Poate ca am considerat ca mai mult decat aveam atunci nu pot obtine, si deci m-am oprit sa mai caut altceva si m-am rezumat la putinul pe care il aveam. Poate…

As mai face-o acum ? Nu. Sunt altii care fac asta tot timpul ? Da, sunt. Isi dau seama de asta ? Asta este partea trista. Probabil ca da, isi dau seama, si probabil ca o fac constient.. si egoist. Probabil se gandesc ca daca au intalnit o persoana care pare/este « wow » se pot lipsi de toti ceilalti, sau ii pot pastra doar pentru momentele in care au nevoie de ei, asa, ca varianta de rezerva. Dar nu este deloc adevarat. Pana si cei mai apropiati prieteni se satura sa tot fie dati la o parte, exclusi din viata noastra, sau considerati a fi cei care nu se supara niciodata.. Toti avem limite, impuse de noi sau de ceilalti. Si toate au un sfarsit daca nu suntem atenti, daca nu valorificam momentele petrecute impreuna, daca nu echilibram balanta pentru a ne bucura de toate persoanele dragi in egala masura si mai ales.. daca nu ne putem hotari ce ne dorim. De la noi, de la ceilalti, de la viata.

Femeile.. si fericirea

Ce le face pe femei fericite? Eh, nu as putea sa generalizez, dar stiu ce ma face din cand in cand pe mine fericita, la fel si pe cateva dintre dragele mele prietene. Colectiile !!!
Ce colectii? De pantofi logic, ca doar nu colectionam barbati. De pantofi, rochii, bijuterii.. accesorii...
Un barbat (sau acele femei care cauta fericirea absoluta - dar nu o gasesc niciodata) s-ar putea intreba probabil, cat de mult sa te bucuri ca ai o pereche noua de pantofi? Si cum reusesc acei pantofi (care la urma urmei sunt doar un obiect simplu si uzual) sa iti aduca fericirea? Pai, in principiu, odata incaltata cu ei, iti dau o stare de bine. Poate si incredere in tine. Te fac sa te simti frumoasa. Si cel mai important, achizitionarea lor necesita de cele mai multe ori sa iti petreci timp cu persoane dragi, ceea ce este de nepretuit. Ca sa fiu mai convingatoare, am aflat ca aparent exista si oameni care studiaza efectul pe care pantofii il au asupra femeilor : "Dopamina se elibereaza in creier, producand o stare de bine similara cu luarea unui drog", spune Martin Lindstrom, expert de branding pentru Fortune 100 Companies si autor al cartii "Buyology: Truth and Lies About What We Buy". "Dopamina creste pana in momentul in care predai cardul vanzatoarei." Pe urma regreti un pic, dar trece repede.
La fel si cu rochiile. Iar o rochie bine aleasa are ca efect, pe langa punerea ta in valoare, si atragerea atentiei celor din jur. Unii barbati retin dungi, altii buline. Altii apreciaza un decolteu generos, sau o lungime.. potrivita a rochiei. Potrivita pentru a permite o imagine cat mai placuta retinei :)) .
Ce sa faci cu atatea perechi de cercei? Ce sa zic.. niciodata nu ai prea multi cercei :))). Ii alegi in functie de ocazie, tinuta, dispozitie. Unii te inveselesc, atii iti dau o nota de eleganta.
Sunt fericita totusi ca nu simt nevoia sa colectionez si genti :)) Ar fi deja foarte costisitor.
In plus, mai colectionez si pixuri. Nu, nu sunt o ciudata. Doar.. deosebita :)).

As putea sa par superficiala (sunt sigura ca vor fi cativa cititori care vor crede asta) sau materialista. Din punctul meu de vedere, nu sunt nici una, nici alta. Pot la fel de bine sa traiesc fara sa imi cumpar lucruri noi, dar in aceeasi masura ma pot bucura de ele ca un copil de o jucarie noua. In plus, pantofii si celelalte lucruri mi le cumpar singura, deci materialismul nu prea intra in ecuatie.

Ca femeie, nu cred ca e greu sa fii fericita (sau cel putin multumita). Macar putin, macar din cand in cand. Ca barbat, nu e bine sa ii reprosezi unei femei ca petrece prea mult timp la cumparaturi sau ca isi cumpara prea multe lucruri. Doar vreti sa fim fericite nu?

Jurnal de calatorie. Destinatie : Balchik

Voi trece direct la subiect. Asa ca voi recunoaste ca, precum orice om care greseste, am plecat la drum cu o impresie gresita despre ce aveam sa gasim odata ajunsi la destinatie. Ce-i drept, au contribuit si altii la aceasta idee generala. Dar am fost placut surprinsa ca m-am inselat.
In primul rand, Balchik este o destinatie pe care o recomand cu incredere oricui. Nu va inchipuiti ca am plecat cu bilete, rezervare la hotel sau cea mai mica idee cum va fi drumul. Vazusem doar o harta, intr-o noapte tarziu (prietenii stiu de ce) si nici macar nu eram convinsa ca plecam, dar ca vom ajunge pana acolo. De fapt, dupa 2 ore si jumatate de stat in vama, am zis ca ne oprim in cea mai apropiata statiune. Si ne-am oprit. Si am mai mers putin cate putin pana cand am zis ca trebuie sa mergem pana la capat, nu "trebuia sa scapam din vedere obiectivul". Am umblat hai hui prin Bulgaria, am luat statiunile la rand una cate una, dar ultima a meritat drumul.
Peisajul este de-a dreptul superb, apa era limpede ca lacrima, iar oamenii au fost mai mult decat primitori. Cu noi, strainii, ceea ce la noi nu se intampla des. Majoritatea cunosc cuvinte in romana (meniurile restaurantelor sunt si in romana), deci poti purta o conversatie lejera, fie ea chiar si despre mancare. Daca nu stiu romana, stiu cate putin dintr-o gama larga de alte limbi. Am intalnit un domn care ne-a ajutat sa cautam cazare si ne-a vorbit in engleza, germana, romana.. si cred ca mai stia cateva boabe de alte limbi :)).
Preturile sunt acceptabile, de la un hotel simplu pana la cel de 4 stele, mancarea este foarte bine gatita si mai ales proaspata (midiile sunt la mare cautare, atat de mare incat trebuie sa pandesti momentul sa le comanzi) iar servirea este impecabila.
Statiunea este intr-adevar plina de romani, dar acei romani civilizati.

Pe scurt, daca va doriti o vacanta linistita, departe de stres, aglomeratie si nesimtire.. luati o harta si urmati drumul pana acolo.

Nu exista cale de mijloc...

...ci doar extreme. Poate ca e adevarat, bărbații si femeile nu au fost făcuți pentru a fi fericiți împreună. Dar chiar si asa, încercăm, ne zbatem, facem compromisuri, închidem ochii si ne imaginam ca suntem fericiți. De ce? Din iubire de cele mai multe ori. Din iubirea aia oarba si de neînțeles pentru cei din jur. Din iubirea aia care ne prostește si care ne face mai mult rău decât bine. Din iubirea aia care ne rănește in mod evident si deși ne doare fiecare părticică a corpului si deși suntem secați de atâta durere spunem totuși cu zâmbetul pe buze ca suntem fericiți...De ce ? Nu știu....

Poate ca bărbații si femeile ar trebui sa fie înainte de orice liberi, apoi liberi împreună si după poate vor reuși sa fie fericiți.Fericirea înseamnă sa fi liber, indiferent dacă ești într-o relație indiferent dacă esti singur. O iubire constrânsă de împrejurări si piperata cu compromisuri nu are nimic de-a face cu fericirea pentru ca e departe de a fi libera...Si cu toate astea fugim de libertate ca de dracu', ne agățăm de orice sau oricine altcineva care nu suntem noi, ne punem masca de mulțumire si defilam zilnic ca si cum totul merge bine. Si în plus ii punem și lui altcineva o masca pentru a obține tabloul perfect. Pentru ca noua ne place sa alegem după perfecțiune, care habar nu avem ce e !!! Dar ne placem sa o avem ! Pentru ca perfecțiunea, nu pune întrebări si despre ea nu vorbește nimeni, ea mulțumește pe toată lumea din simplu motiv ca nu exista ! In schimb lucrurile care ne fac fericiți  într-un mod greu de explicat, nemulțumesc pe toată lumea...a fi liber nemulțumește pe toată lumea.

Asa ca...nu exista cale de mijloc si cu riscul de a nemulțumii lumea...fi liber si fericit, e mai important si mai sănătos decât orice masca frumos colorata pe care ești obligat sa o porți. Nu exista cale de mijloc nici intre femei si bărbați , suntem diferiți, dar atunci când cel pe care il iubești spune prostii iar pe tine totuși te face sa razi si nu te face sa fi stânjenit înseamnă ca e iubire...iubirea aia libera, fără compromisuri si fericita....

La multi ani Lulu !!!

La multi ani iubita!!!
Clubul vrajitoarelor iti ureaza implinirea tuturor dorintelor si viselor (iesim la pescuit de pestisori aurii), sa fii iubita, fericita si sa te bucuri de fiecare moment pe care il traiesti!

Te iubim si te pupam dulce ca o baclava! 

Love my witches!

Mai tot timpul mintea mea este foarte incalcita. Aparent, in ultima vreme, incep sa scot fir cu fir idei din amalgamul asta de ganduri si sa le fac ghem.V-ati amuza copios sa ascultati o discutie dintre mine si piticii mei. Pana si eu ma amuz. Dar, dintr-una in alta, reusim sa ne mai si intelegem. Asa ca, noi planuri, noi activitati. De unde mobilizarea asta de forte ? Un exemplu bun. Si cu multa vointa (de la care am invatat ca « ambitia » nu este o calitate, este o insusire negativa, deci nu trebuie sa ne laudam cu ea). De fapt, am invatat multe lucruri. Foarte multe. Pentru care sunt recunoscatoare. Acum stiu ca daca iti propui ceva, obtii. Ca daca iti doresti ceva cu adevarat trebuie sa crezi si se va intampla. Ca atunci cand faci ceva din pasiune ai o satisfactie dubla la vederea unor rezultate pozitive. Am invatat chiar si sa spun « Nu ! » pijamalelor (e funny, stiu, dar adevarul este ca oricat de colorate, pufoase sau nesimtit de comode ar fi, nu sunt deloc atragatoare).

Si am mai invatat un lucru important : un prieten este mereu acolo cand ai nevoie de el. Iar o imbratisare calda in miez de noapte (nu stiu daca suna ciudat), atunci cand te astepti mai putin, valoreaza cat 1000 de cuvinte. E placut sa stii ca e cineva care are grija de tine, te sprijina si te motiveaza atunci cand ai nevoie. Pentru asta nu pot spune decat un simplu si sincer.. « Multumesc ! ».

Am format de ceva vreme un « club al vrajitoarelor ». Si desi probabil as arunca audienta in aer daca as spune ca avem puteri supranaturale, dansam noaptea goale in jurul unui foc de tabara si zapacim gaini pentru a avea succes in dragoste, va dezamagesc spunandu-va ca suntem perfect normale (incercam sa fim). Puterea ne-o dam una alteia, ne sustinem si ne ajutam reciproc, nu dansam goale in padure, ci imbracate (oarecum) in club, si nu zapacim gaini (desi mi-as dori sa pot face cateva vraji – cu putin noroc poate invat si eu cate ceva de la maestrul Houdini..).

Eu personal, de la fiecare am invatat cate ceva. Nu imi pot imagina ca ar veni un moment in care nu as mai putea sta de vorba ore in sir cu Adri (tolanite in acelasi pat, sau profitand de toate miracolele tehnologiei), ar fi ciudat sa treaca saptamani la rand sa nu o vad pe Lulu, mi-e foarte dor de Bailarina (abia astept sa te vad facand show in club, asa cum stii tu cel mai bine) si Denisa (un bax de seminte de floarea soarelui iti cumpar).

Imi iubesc vrajitoarele, si abia astept sa reunim clubul. Mai avem multe momente placute si neplacute, rusinoase sau care ne fac sa fim mandre una de cealalta de trait impreuna (incepand cu rontaitul multor seminte in mijlocul patului, dansatul pe bar in club, cateva petreceri cu ..sirop de tuse, sau vegetatul ore in sir stand de vorba, prima sesiune de examene in duet, sau cine stie ce alte activitati mai mult sau mai putin notabile).

Asa ca.. LOVE YOU MY WITCHES!!! (stiu ca si voi ma iubiti, mai ales cand va uitati la poza asta :))) 

Lovley summer day

De aproape o săptămână nu mai am cont de facebook, bine in teorie el încă mai exista, dar practic l-am blocat si pot sa-l deblochez doar introducându-mi parola, teoretic nu încetezi niciodata sa exiști pe fb, nu știu exact de ce l-am închis, poate pentru ca erau prea multa informații pe care nu mi le doream sa le aflu. Asa ca de acum încolo o sa-mi mâzgălesc blogul mai des pentru ca încă mai am chestii de împărtășit cu dragii mei prieteni. Bine sincer mi-as dori sa mâzgălesc pereții unei peșterii, poate asa reușesc sa comunic mai bine cu anumiți oameni, de fapt unul singur, acel om...care cred ca încă se crede in Neanderthalian, poate ca eu nu mai am facebook, dar măcar, am un telefon !!! 


Asa ca acum încerc sa trimit un mesaj către Neanderthalian...cine știe când o sa ajungă semnalul acolo, dar asa preventiv eu îmi încerc norocu, ca mesajele pentru extratereștrii (nu știm daca exista, dar încercăm totuși sa comunicam cu ei, nu aveam același limbaj, dar separam sa ne înțeleagă:) Poate mesajul scris nu ajunge pana acolo, dar am mari speranțe într-o unda sonora :)) a acestei melodii, care îmi place foarte mult !



                                                                                            p.s: Chiar e o zi de vara absolut minunata !

Abilitatea "houdini"

Eu am insistat de câteva ori ca Ștefan sau Cristi sa scrie câteva articole pentru a da o nota masculina acestui blog, pe care de cele mai multe ori se vorbește doar despre bărbați si deci exista o tenta de a fi numit 'feminist'. Tenta ce este complet gresita pentru ca dupa cum stiti noi iubim bărbați , tocmai pentru ca ii iubim atât de mult ii criticam si punem in scena diferite ritualuri (oculte) asupra lor, care de cele mai multe ori nu funcționează, dar măcar ne-am descarcat oful, cum se zice pe romanește ! Asa ca pana se hotărăsc cei doi reprezentanți ai bărbaților sa sara in apărarea propriei speciei , eu îmi vad de treaba mea cu încă un episod de trash-uit.

Nu știu prin ce amestecătura a stelelor si a universului, bărbați sunt maeștrii  in arta dispariției si a evadării din diferite situații, de nu le mai dai de urma nicicum. In fiecare dintre ei gena asta "houdini" zburda-n voie. Adică sa nu uitam faptul ca in conceperea unui copil, de exemplu, investiția unui bărbat sta in câteva minute de sex si 2ml de sperma. Apoi poate sa o ia la fuga cât il țin picioarele, pentru ca rolul lui din punct de vedere biologic a fost îndeplinit.In comparație cu cel al mamei care abia începe, cu cele 9 luni in care isi împrumută propriul corp celui mic si continuând cam pentru tot restul vieții ?.Oricum dacă barbatul nu fuge după conceperea copilului cu siguranța ca fuge când vine vorba de alăptat copilul, schimbat copilul, spălat copilul, in schimb el e acolo când vine vorba de lucruri distractive : DE JOACA ! Da, bărbați se pricep de minune sa se joace, iar asta e cazul fericit, pentru ca exista si extrema cealaltă a celor care fug chiar de joaca cu propriul copil, ca deh ei sunt ocupați si serioși (dar se bat cu ala micu' care sa stea mai mult la calculator, asta pentru ca ei au treburi serioase la calculator :)).

Daca ei au abilitatea de a 'evada' din situații in care li se cere responsabilitatea cu adevarat, in situații in care responsabilitatea e opțională, ca vorbitul la telefon din când in când (asta dacă el are telefon :)) . Pentru ca da, ce sa-i faci noi femeile simțim nevoia de comunicare, si când zic comunicare nu ma refer la aflarea latitudinii si longitudinii celui pe care il sunam, ci pur si simplu comunicare de baza, da frate, întrebări banale, care pentru noi chiar au sens si nu prind trăsături fantasmagorice. Un "ce faci?" înseamna ce faci, nu e un cod secret pentru când ne căsătorim ? :)) 

Nu doar ca ei reușesc mereu sa evadeze din anumite situații dar când se întorc au si cele mai bune scuze m-am tăiat dormind pe scări  si tot timpul un motiv întemeiat pe care tu trebuie sa-l înțelegi. iar dacă nu il înțelegi esti o maniaca-posesiva :)) 

Oricum eu fac ce fac si mereu ajung sa ma îndrăgostesc de unu care are centura neagra in abilitatea "houdini".  Deși nu i-am pus niciodată o pereche de lanțuri de picioare sau de mâini si nici nu le-am ferecat cu o duzina de lacăte, cu toate astea simte nevoia sa evadeze si sa dispară...asa preventiv, cred :)) 

E totuși amuzant ca bărbați evadează tot timpul de acolo de unde nimeni nu le invadează viata privata, dar atunci când dau peste o domnita care nu știe prin ce metode sa-l lege pe domn de ea, el brusc își pierde aceasta abilitate... asta o fi răspunsul cărții "Why men merry bitches?" :))

Ziua in care Andreea a bătut un clovn si i-a furat hainele:))

si pantofii :))

Adri si Ru-Ru

A fost odată ca niciodată, ca dacă nu ar fi fost nu am avea despre ce sa vorbim noi azi, 2 fetite, care au devenit colege de banca in clasa a 5 a fără ca măcar sa se suporte prea mult intre ele, dar au devenit prietene. Si timp de 4 ani au făcut de toate impreuna: s-au cunoscut, au vorbit, au deslușit sensurile vieții împreună, s-au certat, au plâns împreună dupa băieții de la a5 a M, au făcut clătite si alte preparate culinare care de cele mai multe ori nu aveau niciun gust si cel mai important !!! Si-au făcut tema la mate împreuna :)) tema de vacanta la mate, care însemna un caiet studențesc de problema, in fiecare vacanta !!! Eu sincer cred ca atunci au devenit ele, cele mai bune prietene, iar când se plictiseau de problemele la mate, se duceau la Lira sa vadă un film (unul care probabil era deja pe HBO) si de cele mai multe ori erau singure in sala :)) Au ajuns si la liceu si deși nu mai erau colege de banca tot  prietene au rămas. Probleme exista in orice familie sau relație si le-au avut si ele pe ale lor, însa cu toate astea poveste lor TREBUIE sa aibă happy-end, pentru ca nu e o poveste e o parte din viata mea...

LA MULTI ANI RU-RU !!! :))

Singuratatea

Cred ca oamenii nu ar trebui sa fie nevoiți sa traiască singuri. Acum ceva timp, i-am cerut cuiva sa-mi numească 5 persoane pe care le cunoaște si care trăiesc singure zi de zi...ei bine, nu mi-a putut numi nici măcar 1... Ce-i drept nici eu nu pot numi prea multe, majoritatea oamenilor pe care ii cunosc, locuiesc cu părinți, colegi de apartament, iubiți sau iubite, soți, copii ...Nu cred ca acest lucru ar trebui sa se numească 'frica de singurătate' ci mai degrabă dorința de a știi ca e cineva lângă tine cu care poți macar sa porți o conversație si sa bei o cafea dimineața înainte sa pleci la servici, pentru ca de fapt ne petrecem mai mult timp singuri, decât in compania cuiva, suntem mai mereu prinși in gândurile noastre, in problemele noastre, suntem mereu ocupați sa luam decizi, suntem ocupați sa ne găsim drumul in viata, iar toate lucrurile astea le facem singuri...Asa ca nu e nimic rău în a-ți dori compania cuiva, seara când ieși de la munca, când iei cina, când te uiți la un film sau sa simți cum te strânge cineva in brate dimineața

E deasemenea adevarat, ca de multe ori ne grăbim, atunci când alegem oameni ce ne pot fi alături, dar după o serie de greșeli, regrete si situații ce iti vine sa le închizi intr-un cufăr si sa le arunci in ocean, si după ce renunti la lista cu așteptări de la un om ce probabil nici măcar nu exista, si iti asculți instinctul si nu teama, si de ce nu, riști... poți sa dai peste o prietena minunata, un amic de încredere, un partener ocazional de sex care sa-ti ridice nivelul zâmbetelor la maxim sau sa dai peste un om pe care sa-l iubești asa cum nu credeai vreodată.

Fiecare dintre noi avem sacul nostru cu greșeli experiențe, care ne-au făcut mai mult sau mai putin ceea ce suntem azi, si in care adaugăm material pana la sfârșitul vieții, dar asta nu înseamnă ca dreptul nostru la fericire ar trebui sa ne fie luat, doar pentru ca am greșit, ci dimpotrivă, ar trebui sa fim si mai dornici sa ne găsim fericirea. Nu sunt de acord cu proverbul "omul din greșeli învață", omul învață, doar atunci când vrea sa învețe si de multe ori am impresia ca învățurile bune vin mai repede din experiențele pozitive, nu din cele negative. Greșelile parca au un mecanism diabolic de multiplicare si de cele mai multe ori privim aproape neputincioși cum ele se repeta. De ce spun neputincioși ? Pentru ca oameni nu se schimba aproape niciodată, suntem mereu aceiași, deci facem mereu același greșeli. Ne modelam odată cu oamenii pe care ii cunoaștem, in funcție de ceea ce simțim pentru ei, de lumea exterioara si cea interioara...dar nu ne schimbam cu adevarat niciodată!

Sacrificiile pentru mine au o conotație un pic egoista, am auzit de foarte multe ori fraze despre sacrificiul făcut de oameni pentru apropiați lor. La ce bun un sacrificiu dacă il revendici, la ce bun sa renunti la ceea ce te face fericit, crezând ca acest lucru il va ajuta pe celalalt. Un sacrificiu făcut de cineva pentru cineva drag cred ca nu trebuie niciodată fluturat ca o cucerire, la fel ca atunci când ti post si nu trebuie sa spui in dreapta sau stânga acest lucru, pentru ca postul este un lucru care trebuie in primul rând tinut in interiorul tău. Iar din acest motiv consider ca niciun părinte nu trebuie sa-i spună vreodată copilului sau "mi-am sacrificat viata ca sa te cresc", la fel cum niciun copil nu trebuie sa-i spună părintelui sau la bătrânețe "îmi sacrific ce-i mai frumoși ani, ca sa am grija de tine". E normal sa avem grija de cei pe care ii iubim la fel cum e normal sa nu-i mai iubim atunci când ne certam cu ei.  Iar acest lucru se întâmpla pentru ca "niciun lucru bun nu rămâne nepedepsit"

Revenind la singurătate, căci despre asta era vorba, are si parți bune si nebune mai putin bune. Si acum o sa vorbesc doar despre mine (de când așteptam momentul :)Eu nu vad singurătatea ca pe un lucru trist si deprimant, a fi singur nu înseamna neapărat a te simți singur, un lucru bun e ca dacă nu eram singura in acest moment nu reușeam sa scriu acest articol, dar ea in ansamblu nu ar trebui sa fie suportata de nimeni, de ce? pai suntem aproape 6 miliarde de oameni , sau 7 miliarde ? Asta înseamnă ca pentru fiecare dintre noi trebuie sa existe cel putin o prietena foarte buna, un coleg foarte isteț care te face sa razi, un om pe care sa-l iubești fără sa te simți stapanul lui si sa încerci sa-i controlezi fiecare pas  si care sa te iubească. E adevarat ca uneori ne saturam de căutări, iar tocmai când spunem gata..viata are un mod ciudat de a ne surprinde, in cel mai plăcut mod posibil...

sursa foto : danandreiblog.com