m-am intors..

Nu am mai scris de un car de ani (eh nici chiar asa, dar este o expresie draguta. nu a trecut chiar atat de mult timp, doar 2 luni). Nu stiu de ce o fac azi, poate doar pentru ca am ocazia sa ma folosesc de data de 29 februarie o data la 4 ani si ar fi pacat sa irosesc o sansa ca asta nu?
S-au intamplat multe in ultimele doua luni, nu voi sta sa le insir aici intr-o lista kilometrica, voi trage doar concluziile.
 M-am convins inca o data ca lucrurile bune se intampla atunci cand te astepti cel mai putin, cand renunti sa mai cauti un ideal, cand renunti la liste de "things to do/people to meet" (sincera sa fiu, si lucrurile rele vin in momente neasteptate si nepotrivite, dar hai sa pastram gandirea intr-o nota pozitiva).
Desi se spune ca "pana nu te dai cu capul de pragul de sus nu il vezi pe cel de jos", trebuie sa recunoastem ca uneori este de ajutor sa vedem cum se dau altii cu capul de prag ca sa tragem niste simple invataturi. Bineinteles, in acest caz ar trebui sa renuntam la un orgoliu prostesc si la ideea ca "eu nu as face asa niciodata/mie nu mi se poate intampla asta" ca sa ne si fie de folos experienta celor din jur.
Printre altele, am invatat ca nu avem dreptul si capacitatea de a judeca un om intr-o situatie dificila fara sa ne fi aflat macar o data in acelasi tip de impas. In plus, la asta trebuie sa mai adaugam si ca pana nu suntem pusi in fata faptului implinit, nu putem decat sa presupunem care ar fi deciziile pe care le-am fi luat, fara a avea insa o certitudine in privinta asta. De cele mai multe ori, supus stresului, oricine reactioneaza diferit decat s-ar fi gandit inainte. Deci, nu (mai) judec oamenii, in cazul celor apropiati incerc doar sa le fiu aproape cand au nevoie.
Din ce scriu, din aia imi dau seama ca in ultima vreme am invatat/aflat multe lucruri despre mine, in mod special, despre ceilalti, in mod particular. Printre astea.. faptul ca fiecare dintre noi suntem dependenti de una sau mai multe persoane (dragi). Desi in prima faza e greu de crezut (si pentru noi), facem tot posibilul sa ramanem cat mai mult in preajma lor. Scurtam timpul in care suntem plecati de acasa, impartim zilele de concediu, serile dupa serviciu.. gasim tot timpul ocupatii care sa ne implice pe toti. De data asta nu e o dependenta.. bolnavicioasa. E o dependenta care da o stare de bine, de siguranta si de .. intreg.
Si mi-am mai dat seama de un lucru. De cate ori mi se inchide o usa, mi se deschide o alta. De cate ori inchei un capitol, incep altul, cu personaje mai interesante, cu amintiri mai placute.

Deci.. mereu e loc de mai bine. Si uneori, gandirea pozitiva chiar ajuta. La urma urmei.. vine primavara. :)