Ce înseamnă să fi român, episodul 2.

Cred că toată lumea are în scara blocului un avizier şi eu am unul şi uneori îmi mai arunc ochii peste el, asta am făcut şi astăzi, când am observat o hârtie mare A4 scrisă cu majuscule:

Iar ăsta cred că e doar începutul bătăliei pentru locurile de parcare din Bucureşti, eu cred că în curând or să iasă cu cuţitele de bucătărie, bătătoarele de covoare şi alte obiecte contondente de pe lângă casa omului. Iar dacă vărsarea de sânge nu v-a funcţiona le propun posesorilor de maşini disperaţi după locurile de parcare să se mute în parcare, să-l păzească, frumos pe un scăunel, cu un ziar în mână, iar dacă familia e numeroasă să facă cu schimbul, când bunica, când căţelul, e posibil să funcţioneze.

Nu ştiu exact cum chestia asta cu străzile din Bucureşti şi cu parcările a devenit o chestiune de viaţă şi de morate, adică nimeni nu mai vede nicio alte problemă aici, de parcă le-am rezolvat pe toate, iar asta e ULTIMUL LUCRU de care trebuie să ne ocupam.

Nu ştiu cum nimeni nu observă puzderia de câini maidanezi din toate cartierele din Bucureşti, care probabil vor trebui să omoare vreo 100 de oameni până când cineva (habar nu am cine) v-a observă că ei există şi că ideal ar fi să nu mai existe! Aşa cum în alte ţări, unele mai puţin dezvoltate decât asta, nu există!

Nu ştiu cum nimeni nu observă miile de copii care cerşesc în fiecare zi peste tot în Bucureşti...

Nu ştiu cum nimeni nu observă miile de bătrâni de pe străzi...

Nu ştiu cum nimeni nu observă că avem nişte probleme sociale mult mai mari şi mai importante decât străzile neasfaltate sau numărul mic de parcări din Bucureşti...

Aştept analiza textului din imagine de la voi :))

Ştire de ultimă oră !!!

Întrerupem momentat programul zilei pentru o ştire de ultima oră, celebrul cântăreţ latino american Ricky Martin a făcut o declaraţie şocantă pe site-ul lui personal şi anume că este homosexual!!!

Nimic şocant pentru mine :)) ştiam că e gay înainte să ştie el că e :)) când am aflat ştirea pot să spun că am râs în hohote (e bine, nu chiar) şi am strigat VICTORIE!!! Ştiam că Ricky Martin e gay încă din clasa a 6 a sau a 7 a când a scos hitul (not) "She bangs", deci în videoclipul ăla a reuşit să fie mai gay decât Elton, pentru că acesta din urmă nu dă din cur în videoclipurile lui, iar dacă eşti suficient de inocent, prin simpla lui prezenţa nu ai ghici că e gay, în schimb Ricky :)) e exact tipul gay care cu cât încearcă să ascundă mai mult acest lucru cu atât mai puţin îi iese.

Oricum mă bucur că a recunoscut, acum pot să-mi continui existenţa liniştită şi aştept ca exemplu lui să fie urmat şi pe plaiurile mioritice de tânărul Bote!!!

Kayack

Nu am scris nimic despre filme până acum, pentru că nu mă consider un critic de film desăvârşit încât să fac o recenzie, dar astăzi trebuie să-mi dau cu părerea despre două filme pe care le-am văzut de curând. Plus că înainte, toate filmele pe care le urmăream erau la recomandarea lu' Ru-ru, rar se întâmpla să văd un film fără "acordul" ei. Ba mai mult, filmele pe care le vedea ea fără mine (exceptându-le pe cele horror, la care nu mă uit de fel) mi le povestea şi era că şi cum le-am văzusem şi eu. It was our thing:D.

Astăzi eu, Andreea şi Lully ne-am hotărât să mergem la film, doar că bugetul nostru e cam redus, fiind sfârşit de luna, aşa că am ochit sala "Elvira Popescu" de la institutul francez. Punctul forte al acestei alegeri a fost faptul că filmele sunt în franceză şi uite aşa putem să ne exersăm limba dom'le.

Primul film care rula se numea "Ce qu'il faut pour vivre", îmi sclipeau ochii şi mie şi lui Lully aşa că asta a fost (nefericita) alegere. Deh la un asemenea titlu, deja îmi şi imaginam filosofii de viaţă pe care le voi asimila după acest film, ce-i drept până am ajuns la cinema îmi făcusem un cu totul alt film în cap. Iar în drumul nostru spre cinema pot spune că mi-am dat seama de ce am nevoie pentru a trăi...casa de lângă institutul francez, care e părăsită şi aşteptă un propietar, acesta aş putea fi eu, dacă o s-mi găsesc vreun prinţ de prin Djibouti sau Burkina Faso că să mi-o cumpere, numele ţărilor sunt pur întâmplătoare :))

Să revenim la film, ajunse la cinema, am dat peste nişte elevi, obligaţi probabil de dirigintă, profesoară de franceză, să se afle acolo, pentru o notă mai mare (măcar la purtare dacă nu la franceză:). Sala mi-a amintit de cinematografele de pe bulevardul Regina Elisabeta unde mergeam în copilărie cu colegii de generală să vedem filmele care se dădeau pe HBO deja, desigur şi mirosul din sală te purta prin timp...La 6 fix a început filmul, imaginea nu strălucea cu nimic, am descărcat filme filmate în cinema care se vedeau mai bine, apare un eschimos şi a sa familie, timp de 10 minute nu am auzi nicio vorba, mă gândeam deja, cum să ne perfecţionam franceză dacă filmul e mut?. Dintr-o data se auzi un glas, care vorbea în eschimoasa (sau cum s-o numi limba lor), iar subtritarea nu era nici în romană nici în franceză, cum ne-am fi aşteptat, era în engleză :)) Eschimosul era bolnav şi a fost trimis la un spital din Quebec (unde toată lumea ştie că franceză lor e quebecoasa) în carantină/tratament, lăsându-şi familia în urmă... Ajuns la spital eschimosul, ne-am ateptat să auzim mai multă franceză fie ea şi quebecoasa :)) dar nu am avut norocul ăsta căci quebecosi nu vorbeau eschimoasa, iar eschimosul nu vorbea quebecoasa, aveam să înţelegem că era un film ce se bază mai mult pe imagini...

Concluzia ar fi că filmul nu ne-a plăcut deloc, după ce termin acest post cred că o să caut recenziile criticilor, sunt curioasă cât de strălucit e filmul în opinia lor, am învăţat însă un cuvânt în eschimoasa, acesta fiind kayack=caiac :))
Trebuie să recunoşteam că orice om trebuie să vadă un film cu eschimosi măcar o data în viaţă. Noi am văzut unul, e rândul vostru.

Al doilea film despre care voiam să vorbesc e mult mai cunoscut şi dacă mă apuc să-l critic cred că o să primesc numai "urări de bine" de la cunoscători. Dacă tot nu am citit cartea, am zis că ar fi o idee bună să văd filmul, "Portretul lui Dorian Gray", am simţit de la început că nu este un film pe care pot să-l văd singură aşa că am rugat-o pe Lully să mă acompanieze, am avut dreptate, nu m-aş fi uitat singură la film, l-aş fi oprit la un moment dat, cum am făcut şi cu filmul "Parfumul", pe asta l-am oprit după prima scenă cu naşterea în maţe de peşte (dar pe care mi l-a povestit Ru-ru după, iar povestirea ei a fost mult mai suportabilă). Nu o să comentez prea multe în legătură cu "Dorian Gray", vreau să văd şi piesa de teatru şi abia apoi o să mă exprim în totalitate.

Dacă tot am deschis capitolul filme, trebuie să-l specific pe unul câştigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin "El secreto de sus ojos", l-am văzut înainte să câştige Oscarul. Nu mi-a plăcut, iar asta mă face să cred fie că nu am gusturi pentru filme bune, fie filmele bune sunt de neînţeles...

sursa foto:http://www.henri-matisse.net/drawings/drau.jpg

Fashion

Moda nu este o pasiune de-a mea, multe guri vor striga "se vede!!!", poate asta e şi motivul pentru care nu o înţeleg, căci trebuie să recunosc, anumite obiceiuri ale "fashion victim", sau cum rahat s-or initula ăştia care au modă în sânge nu le înţeleg aproape deloc...

Vorbesc strict de oameni pe care îi întâlnesc în Românica şi pornind de la un nivel înalt (not), le-am observat pe cântăreţele de la preselecţia Eurovision de anul acesta, majoritatea au avut un stil al imitaţie care m-a dat pe spate (de râs), toate purtau ţinute a la Gaga, că deh, dacă Gaga apare în ţinutele alea le teve şi are succesul pe care îl are, înseamnă că e de bine şi că trebuie aplicat stilul ei şi de alţi doritori de succes. În modă dorinţa de imitaţie a unui lucru original, după părerea mea da greş, dacă nu mă înşel poartă şi un nume această imitaţie...să fie oare kitch? :))

Coborând la nivelul muritorilor de rând, un item nelipisit din garderoba fătucilor omniprezente în cluburile din Bucureşti este sacoul bărbătesc, asortat de cele mai multe ori cu blugi conici şi pantofi un pic ascuţiţi în faţă, ah şi să nu uităm de nelipsita geantă plic. Vineri seară am fost într-un club mai pretenţios (nu dăm nume, iar singurul motiv pentru care mă aflăm acolo era băutura moka:)) şi cred că am numărat peste 30 de fete imbrcate în astfel de sacouri şi asortate exact în acelaşi fel, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: dacă nu cumva sunt de la vreo şcoală specială, mai apoi am observat că nu se cunoşteau, după privirile pe care şi le aruncau :)) că şi-au furat ţinută între ele. Apoi după ce am petrecut câteva minute într-o aglomeraţie cum bine se cuvine la o seară unde băutura este moka şi simţeam că mă topesc de cald doar stând în picioare, am început să mă întreb câte grade or fi în interiorul sacoului bărbătesc, ah am uitat să precizez, sacoul are mereu mânecile suflecate, asta cred că e tot trend-ul defapt...

O altă chestie pe care nu o înţeleg în zilele noastre, referitoare la modă, este că atunci când ieşi din casă, că să fi la modă trebuie să arăţi că şi cum a căzut şifonierul pe tine, nu nu nu plină de vânătăi, plină de tot felul de haine, care nu au nicio legătură între ele, toate culorile, toate texturile, să fie cu de toate, ca shaorma :)))

Poate sunt eu mai conservatoare şi nu reuşesc să văd spiritul artistic care se ascunde în aceste ţinute. Şi să nu îmi mai amintesc de vara trecută, când piesa de rezistentă au fost cizmele tricotate!!!De când îmi doream să-mi exprim punctul de vedere referitoare la cizmuliţele alea drăguţe pe care toată lumea le avea, peste tot, vedeam numai cizme, în club, pe stradă...deja nu mai era nimic spectaculos erau pur şi simplu o turmă de oi încălţate:))) Cred că iarna asta au fost fericite, că au purtat cizme 6 luni de zile!!!
Dacă vara se poartă cizmele zic să introducem şlapi cu blăniţă IARNA!!!


Fotografia aceasta am găsit-o pe un site de "Street Fashion" şi pot spune că are toate elementele posibile care mă fac să nu înţeleg care e treaba cu moda asta şi de ce nu mă pasionează absolut deloc.

sursa foto: thisismysuit.com/?tag=street-style&paged=8

Ingeri

Atunci-departe
O flacara,
un vant ce stinge clipele din mine
O voce dintre voi ce ma arunca
in adancuri
Flori ce stau inca in viata
pe marginea unui mormant
Culori ce treisprezece stele lumineaza,
tarziu ce cade in flacara aprinsa
Cu suflet de copil
Tristete simpla si un martie rascolitor si invechit.




Acum 13 ani eram un copil ce traia intr-un mod foarte linistit alaturi de o bunica si o strabunica, ambele incercand sa faca din fiecare zi o bucurie. Bucuria de a fi copil, ma jucam cat voiam eu de mult, nu imi interziceau aproape nimic, era o placere sa le am in preajma, pot spune ca atunci a fost perioada cand mi-as fi dorit sa opresc timpul in loc...in casa aceea batraneasca de pe malurile raului Borcea, in gradina aceea care in fiecare an pe vremea asta se umplea de zambile mov si de miros de izma, acolo unde femeile se trezeau la 4dimineata si umpleau satul de luminii cand se duceau la cimitir, acolo unde copii se bucurau de nuciile primite la colindat si nu de bani. Toate aceste bucurii au durat pana la varsta de 10 ani, adica fix acum 13 ani, cand strabunica mea a murit. Era o femeie deosebita, iar toti cei care au cunoscut-o au simtit bunatatea si caldura ei, eu poate ca am cunoscut-o cel mai putin, dar chiar si asa a reusit sa imprime undeva in adancul meu o particica din ea. In fiecare zi ma chinui sa nu-mi pierd amitiriile cu ea asa cum am reusit sa-i uit vocea. Momentul in care am pierdut-o pe ea, mi-am pierdut si copilaria, m-am mutat la Bucuresti, unde singurul lucru familiar era sunetul facut de gugustuci :) in rest, parca cazusem in alta lume, m-am adaptat cum am putut, fara sa pun prea multe intrebari, aici le-am cunoscut si pe fete (Andreea,Ruru si Mada) alaturi de care am aflat ce inseamna prietenia, m-au ajutat foarte mult, doar ca nu am reusit niciodata sa ma adaptez cu adevarat sau sa accept faptul ca strabunica a disparut fara macar sa-mi spuna ce trebuie sa fac mai departe...

Imi place sa cred ca printre noi exista si ingeri, iar cand avem nevoie de incredere ne ies in cale!!!