Era o vreme cand credeam cu adevarat in suflete pereche, credeam in accea cautare nesfarsita a lui si a ei prin spatiu si timp, exact asa cum descrie Liviu Rebreanu in "Adam si Eva". Dar ce se intampla dupa ce cei doi se gasesc si indeplinesc toate conditiile pentru a trai imprenua? Nimeni nu ne spune, iar asta e momentul in care am incetat sa mai cred in suflete pereche, pentru simplu fapt ca sufletele pereche nu se materializeaza, iar noi suntem materie, oameni in carne si oase, si trebuie sa ne adaptam societatii in care traim si unor regulii. Oricat de mult am incerca sa incalcam regulile, nu o sa functioneze pentru totdeauna, la un moment dat totul o sa se intoarca impotriva noastra.
"Pentru a trai in doi, este nevoie de o inteligenta extraordinara si o enorma complicitate" Cati dintre noi reusesc sa imbine aceste doua lucruri? Eu am facut un studiu printre cuplurile cunoscute de mine si raspunsul e: foarte putini! Iar cei care reusesc nu se folosesc de complicitatea lor tot timpul, iar atunci incep disputele si problemele si se folosesc de scuza idioata ca, toti oameni se cearta, pentru a transforma o disputa intr-un lucru firesc. Si uite asa totul devine firesc: sa ne enervam pentru capace ridicate, sa inselam fara remuscari, sa ne petrecem timpul in fata calculatorului jucand jocuri in retea, sa cheltuim foarte multi bani pe diverse obiecte fara importanta, sa bem fara masura, sa uitam de prieteni, sa ne incapatanam ca doar noi avem dreptate, sa percem refuzul celuilat ca o lipsa de iubire, sa punem placerea noastra pe primul loc...uitand ca un cuplu e format din doi oameni. E foarte greu sa fim atenti 100% la nevoile celuilat fara sa ne neglijam pe noi insine, pentru ca trebuie sa recunoastem ca doi oameni dintr-un cuplu foarte rar fac o pereche.
De unde si pana unde reflectiile asetea, de la o viitoare posesoare de pisici, poate va intrebati, pai de la simplu fapt ca eu nu intelg de ce barbati sunt niste porci :)) glumesc!!! Asta inteleg :)) ce nu inteleg e: de ce nu vor sa recunoasca ca habar nu au ce vor? De ce e atat de important pentru ei sa de-a impresia ca sunt stapani pe viata lor si ca fiecare decizie e calculata cu maiestria unui matematician, pana si in momentul in care se vede clar ca sunt speriati la fel ca o femeie? Diferenta ar fi ca femeile recunosc ca sunt speriate, isterice si posesive, barbati insa nu or sa recunoasca niciodata asa ceva...et voila inca un motiv pentru care apar neintelegeri intre cei doi sau am putea sa-l numim cel mai important?
sursa foto:http://media.photobucket.com/image/lovers%20hands/aznkitten101/lovers-holding-hands.jpg
Deja totul e impotriva noastra!
RăspundețiȘtergereNu recunoscutul e problema. Ci infrangerea care vine odata cu recunoasterea unei slabiciuni.
RăspundețiȘtergereIar habar, au ce vor. Ca nu-ti spun tie e cu totul altceva :)