Ingeri

Atunci-departe
O flacara,
un vant ce stinge clipele din mine
O voce dintre voi ce ma arunca
in adancuri
Flori ce stau inca in viata
pe marginea unui mormant
Culori ce treisprezece stele lumineaza,
tarziu ce cade in flacara aprinsa
Cu suflet de copil
Tristete simpla si un martie rascolitor si invechit.




Acum 13 ani eram un copil ce traia intr-un mod foarte linistit alaturi de o bunica si o strabunica, ambele incercand sa faca din fiecare zi o bucurie. Bucuria de a fi copil, ma jucam cat voiam eu de mult, nu imi interziceau aproape nimic, era o placere sa le am in preajma, pot spune ca atunci a fost perioada cand mi-as fi dorit sa opresc timpul in loc...in casa aceea batraneasca de pe malurile raului Borcea, in gradina aceea care in fiecare an pe vremea asta se umplea de zambile mov si de miros de izma, acolo unde femeile se trezeau la 4dimineata si umpleau satul de luminii cand se duceau la cimitir, acolo unde copii se bucurau de nuciile primite la colindat si nu de bani. Toate aceste bucurii au durat pana la varsta de 10 ani, adica fix acum 13 ani, cand strabunica mea a murit. Era o femeie deosebita, iar toti cei care au cunoscut-o au simtit bunatatea si caldura ei, eu poate ca am cunoscut-o cel mai putin, dar chiar si asa a reusit sa imprime undeva in adancul meu o particica din ea. In fiecare zi ma chinui sa nu-mi pierd amitiriile cu ea asa cum am reusit sa-i uit vocea. Momentul in care am pierdut-o pe ea, mi-am pierdut si copilaria, m-am mutat la Bucuresti, unde singurul lucru familiar era sunetul facut de gugustuci :) in rest, parca cazusem in alta lume, m-am adaptat cum am putut, fara sa pun prea multe intrebari, aici le-am cunoscut si pe fete (Andreea,Ruru si Mada) alaturi de care am aflat ce inseamna prietenia, m-au ajutat foarte mult, doar ca nu am reusit niciodata sa ma adaptez cu adevarat sau sa accept faptul ca strabunica a disparut fara macar sa-mi spuna ce trebuie sa fac mai departe...

Imi place sa cred ca printre noi exista si ingeri, iar cand avem nevoie de incredere ne ies in cale!!!