Prima data când întâlnești pe cineva ce-i spui ? Si oare ne imaginam câtă vreme va petrece in viata noastră acea persoana ? Care e prima amintire pe care o ai cu oamenii din viata ta, sau mai bine zis, momentul in care i-ai cunoscut sau momentul in care ti-ai dat seama ca ii cunoști ?
Eu personal nu cred ca am preconizat vreodată cât va sta cineva in viata mea, însa cu siguranță ca am preconizat faptul ca nimeni nu va rămâne veșnic alături de mine. Cred ca din prima clipa in care cunosc pe cineva stiu ca la un moment dat va deveni un străin...nu imi place aceasta idee, dar este cat se poate de adevărat. Asa ca asta ar trebui sa fie unul dintre motivele pentru care trebuie sa-i apreciem pe cei din viata noastră, păcat însă ca nu o facem, si ne lăsam de multe ori orgoliile sa ne cucerească si uitam sa fim fericiți. Poate ar trebui sa ne promitem mai des lucruri ce le putem face chiar acum, decât sa ne promitem lucruri pe care nu le vom face niciodată, dar care ne par veșnice !
Acum o sa va vorbesc despre Tristan (nu al Isoldesi, ci al meu ), actor de meserie, dar care se hotărâse sa străbată lumea-n lung si lat, iar in scurta lui oprire prin România, l-am cunoscut si eu. Venea din Franța dintr-un oraș numit Tours. Tristan nu avea nimic din ceea ce ar putea sa-mi placa la un bărbat , era foarte înalt (si toata lumea știe cât de mica de înălțime sunt eu ) avea un nas foarte pronunțat, parca o nota a francezilor, îmbrăcat in kaki, genul călătorului. Si sunt convinsa ca nici eu nu eram genul lui, insa cu toate aceste, nu stiu prin ce modalități am început sa vorbim, eu abia ma apucasem de învățat franceza de câteva luni, va dați seama ce vocabular redus aveam, iar el știa câteva fraze in romana cat sa se descurce. Aparent lipsa canalului de comunicare nu ne-a împiedicat sa aveam o conversație si sa facem schimb de numere de telefon. In timpul săptămânii ne-am întâlnit undeva in centru, unde stiu sigur ca am baut un suc, pentru ca la vârsta aia(20de ani) inca nu făcusem cunostința cu apa distilata la 40 de grade. Cred ca atunci am inteles si cum il chema, avand in vedere ca Tristan nu este un nume atat de comun, nici măcar in Franța. Pot sa spun ca a fost cea mai frumoasa întâlnire pe care am avut-o cu un barbat, si am vorbit atat de mult despre o grămadă de lucruri(nu pot sa uit discutia despre comunism si Marin Preda) desi nu aveam prea multe cuvinte comune. Nu ne-am plictisit deloc, dupa ce am stat 2 ore de vorba, am hotarat sa ne plimbam (romantic, cum altfel) pe bulevard de data asta de mana si deși era toamna afara si destul de frig, am mers destul pe jos, apoi am mers intr-un loc unde am ascultat jazz, gen muzical ce mie nu mi place, dar care suna atat de diferit intr-o companie potrivita, atât de potrivita încât am început sa ne sărutăm si cu atât mai potrivita incat ne-am oprit acolo, la sarut. Ne-am luat la revedere in seara aia, pentru prima si ultima oara. Nu l-am mai văzut niciodată pe Tristan, dar stiu sigur ca nu il voi uita si imi amintesc cu drag de el, de numele lui, de locul din care provine si de zâmbetul lui si de încrederea pe care mi-a oferit-o in a vorbii franceza.
Cred ca primul moment pe care il petrecem cu cineva e foarte important si ar trebui sa ne amintim mereu de el, mai ales in clipele dificile când avem impresia ca nimic nu mai e cum a fost. De multe ori am impresia ca oamenii nu se schimba niciodată, ci doar atitudinea lor vis a vis de anumite aspecte in unele situații, acționam diferit atunci când sentimentele noastre sunt foarte puternice sau când ele nu mai exista deloc.
Acum cateva luni am cunoscut pe cineva, care intre timp mi-a devenit foarte drag, iar aceasta postare trebuia sa fie pentru el, doar ca am cam intarziat cu scrierea ei. Mult mai drag decat Tristan :) pot sa spun, încă din momentul in care l-am cunoscut(unul foarte amuzant dealtfel, tot ce pot sa spun e ca uneori e un defect sa stii mai multe limbi străine, devii confuz si mai stii pe care sa o folosești, iar când o folosești pe aia greșită, momentul e cat se poate de amuzant, pentru celalalt desigur :)) , nu m-am gândit o clipa ca ar putea fi doar o întâmplare, pentru ca nimic nu e întâmplator in viata si totul se întâmplă cu un motiv :) Nu știu dacă avem sa aflam curând motivul întâlnirii noastre, dar intre timp ma bucur de fiecare moment.
Eu personal nu cred ca am preconizat vreodată cât va sta cineva in viata mea, însa cu siguranță ca am preconizat faptul ca nimeni nu va rămâne veșnic alături de mine. Cred ca din prima clipa in care cunosc pe cineva stiu ca la un moment dat va deveni un străin...nu imi place aceasta idee, dar este cat se poate de adevărat. Asa ca asta ar trebui sa fie unul dintre motivele pentru care trebuie sa-i apreciem pe cei din viata noastră, păcat însă ca nu o facem, si ne lăsam de multe ori orgoliile sa ne cucerească si uitam sa fim fericiți. Poate ar trebui sa ne promitem mai des lucruri ce le putem face chiar acum, decât sa ne promitem lucruri pe care nu le vom face niciodată, dar care ne par veșnice !
Acum o sa va vorbesc despre Tristan (nu al Isoldesi, ci al meu ), actor de meserie, dar care se hotărâse sa străbată lumea-n lung si lat, iar in scurta lui oprire prin România, l-am cunoscut si eu. Venea din Franța dintr-un oraș numit Tours. Tristan nu avea nimic din ceea ce ar putea sa-mi placa la un bărbat , era foarte înalt (si toata lumea știe cât de mica de înălțime sunt eu ) avea un nas foarte pronunțat, parca o nota a francezilor, îmbrăcat in kaki, genul călătorului. Si sunt convinsa ca nici eu nu eram genul lui, insa cu toate aceste, nu stiu prin ce modalități am început sa vorbim, eu abia ma apucasem de învățat franceza de câteva luni, va dați seama ce vocabular redus aveam, iar el știa câteva fraze in romana cat sa se descurce. Aparent lipsa canalului de comunicare nu ne-a împiedicat sa aveam o conversație si sa facem schimb de numere de telefon. In timpul săptămânii ne-am întâlnit undeva in centru, unde stiu sigur ca am baut un suc, pentru ca la vârsta aia(20de ani) inca nu făcusem cunostința cu apa distilata la 40 de grade. Cred ca atunci am inteles si cum il chema, avand in vedere ca Tristan nu este un nume atat de comun, nici măcar in Franța. Pot sa spun ca a fost cea mai frumoasa întâlnire pe care am avut-o cu un barbat, si am vorbit atat de mult despre o grămadă de lucruri(nu pot sa uit discutia despre comunism si Marin Preda) desi nu aveam prea multe cuvinte comune. Nu ne-am plictisit deloc, dupa ce am stat 2 ore de vorba, am hotarat sa ne plimbam (romantic, cum altfel) pe bulevard de data asta de mana si deși era toamna afara si destul de frig, am mers destul pe jos, apoi am mers intr-un loc unde am ascultat jazz, gen muzical ce mie nu mi place, dar care suna atat de diferit intr-o companie potrivita, atât de potrivita încât am început sa ne sărutăm si cu atât mai potrivita incat ne-am oprit acolo, la sarut. Ne-am luat la revedere in seara aia, pentru prima si ultima oara. Nu l-am mai văzut niciodată pe Tristan, dar stiu sigur ca nu il voi uita si imi amintesc cu drag de el, de numele lui, de locul din care provine si de zâmbetul lui si de încrederea pe care mi-a oferit-o in a vorbii franceza.Cred ca primul moment pe care il petrecem cu cineva e foarte important si ar trebui sa ne amintim mereu de el, mai ales in clipele dificile când avem impresia ca nimic nu mai e cum a fost. De multe ori am impresia ca oamenii nu se schimba niciodată, ci doar atitudinea lor vis a vis de anumite aspecte in unele situații, acționam diferit atunci când sentimentele noastre sunt foarte puternice sau când ele nu mai exista deloc.
Acum cateva luni am cunoscut pe cineva, care intre timp mi-a devenit foarte drag, iar aceasta postare trebuia sa fie pentru el, doar ca am cam intarziat cu scrierea ei. Mult mai drag decat Tristan :) pot sa spun, încă din momentul in care l-am cunoscut(unul foarte amuzant dealtfel, tot ce pot sa spun e ca uneori e un defect sa stii mai multe limbi străine, devii confuz si mai stii pe care sa o folosești, iar când o folosești pe aia greșită, momentul e cat se poate de amuzant, pentru celalalt desigur :)) , nu m-am gândit o clipa ca ar putea fi doar o întâmplare, pentru ca nimic nu e întâmplator in viata si totul se întâmplă cu un motiv :) Nu știu dacă avem sa aflam curând motivul întâlnirii noastre, dar intre timp ma bucur de fiecare moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu