18 mai 2012

Despre sinceritate

De la Shakespeare incoace se tot vorbeste despre mastile pe care trebuie sa le purtam zi de zi, despre cum fiecare zi din viata noastra e un act dintr-o piesa de teatru, iar noi trebuie sa intram in pielea personajului cu ajutorul diferitelor masti.
La fel de mult se vorbeste si despre cum nu ar trebui sa purtam aceste masti si suntem indemnati : "sa fim noi insine" - confuze mesajele, de acord? Despre cum e important sa le aratam oamenilor cum suntem de fapt, iar cei care ne plac vor ramane altauri de noi, iar de ceilalti ne putem lipsi.
Ambele traiectorii au farama lor de dreptate, dar niciuna nu reprezinta calea pe care sa o putem urma. La fel cum obosim sa fim altcineva in fiecare zi, la fel obosim sa fim si noi insine in fiecare zi.
Problema din punctul meu de vedere este ca intre cele doua nu exista un echilibru, pentru ca acolo unde nu trebuie sa purtam o masca o purtam, iar acolo unde avem nevoie de o masca o lasam acasa...
Cred ca societatea in care traim ne indeamna prea mult la ipocrizie si falsitate, ne condamna sa urmam niste tipare ce nu sunt nici pe departe facute dupa capacitatiile fiecaruia dintre noi, ne condamna la o rutina ordinara, in care alergam, ne luptam, ne zbatem pentru a fi ceva ce nu suntem.
Am remarcat ca atunci cand hainele tale, credintele tale, principiile tale, nu se incadreaza sub nicio forma in niciunul din grupurile social-culturale-muzicale-comportamentale ale erei noastre esti imediat etichetat gresit.
Si ma intreb eu, oare, atunci cand apartii unei anumite mișcări, grupări, de orice tip si din orice arie, nu iti pierzi de fapt identitatea ta pentru a îmbrățișa identitatea grupului? Pe undeva sufletul acela unic pe care ai incercat cu greu sa ti-l creezi, nu seamana de fapt cu toate celelate suflete din grupul in care te-ai integrat cu succes?
De fapt, personalitatea noastra a devenit un produs, care are nevoie de marketing si pe care trebuie sa-l vindem foarte bine, iar pentru a vinde foarte bine trebuie sa tinem cont de părerile si dorintele celoralti. La un interviu pentru un job, trebuie sa-i spunem omului din fata noastra ceea ce vrea sa auda si nicidecum motivul real pentru care suntem acolo - nevoia de bani pentru achizitionarea diverselor obiecte ce ne ajuta sa ne crestem stima de sine si sa ne dezvoltam minunata personalitate si nicidecum din dorinta noastra arzatoare de a a duce compania pe culmile succesului.
In general avem tendinta de a le spune oamenilor ce vor sa auda si nu ceea ce avem de zis de fapt. Iar apoi ne intrebam de ce apar conflicte si neintelegri. Paradoxal nu? Ascundem ceva pentru a nu creea un conflict, dar faptul ca ascundem ceva devine un conflict in sine, iar mai devreme sau mai tarziu va iesi la suprafata. E bine sa ne comunicam, indiferent de reactia pe care credem ca o poate avea interlocutorul nostru, e posibil sa avem parte de o surpriza placuta, iar el sa ne inteleaga doar pentru ca am resuit sa fim sinceri. Pentru ca atunci cand ai in fata ta adevarul este mai usor sa-l accepti decat atunci cand in fata ta ai ceva despre care nu stii daca exista sau nu.
Emotiile nu trebuiesc ascunse in spatele unei masti, daca simti ca trebuie sa tipi...tipa! daca simti ca trebuie sa plangi...plangi! daca simti ca trebuie sa razi...razi! Pentru ca probabilitatea ca emotiile tale adevarate sa fie intelese este mai mare, decat probabilitatea ca emotiile tale false sa fie intelese. Din simplu motiv ca, toti ne exprimam emotiile in acelasi fel, iar asta inseamna ca stim atunci cand o emotie e falsa sau adevarata !
Sinceritatea inseamna libertate ! Si pentru ca suntem liberi, avem obligatia de a fi sinceri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu