Probabil ca sunt pur si simplu (ador expresia asta) obosita, si din aceasta cauza imi trec prin mitne o mie de gânduri, de la inceputuri pana acum.Altfel nu imi pot explica navala acestor ganduri, desi imi ador blogul si l-am trecut pe lista lui Mos Craciun de anu' trecut la lucruri pentru care sunt mulțumită, nu cred ca l-m tratat niciodata ca pe un jurnal, in adevăratul sens al cuvântului, e destul de greu cand stii ca sunt câțiva oameni acolo care chiar citesc ce scrii, sau poate doar eu vad lucrurile asa si de fapt chiar imi e teama de ceea ce crede lumea daca chiar as oferi mai multe detalii decât ofer acum. Am văzut un episod din House in care o tipa avea un astfel de jurnal, in care scria cele mai intime momente ale vietii ei, destul de înfricoșător as putea spune, dar destul de atrăgător pentru audienta si fani pentru ca oamenii asta cauta, cele mai ascunse părți ale tale din care savurează intr-un mod sadic lucruri ce nimeni nu ar trebui sa le citească vreodată in fara de cel care le-a scris. Eu nu cred ca as putea sa fiu ca tipa aia din film pe blog, iar daca stau bine sa ma gândesc, era totuși un film.
Revenind la gândurile astea, nu sunt chiar supărătoare, dar nici constructive, de exemplu perioada mea cu A. o accept in totalitate si imi asum toate greșelile si stiu ca nu o sa mai fac vreodată asa, dar asta nu înseamnă ca nu imi vine sa-mi trag palme uneori, dorindu-mi sa-mi fi deschis ochii mai repede, muuuuuuuult mai repede !
Atunci când greșesc si se întâmpla des, primul instinct e sa ma gândesc ce a cauzat greșeala mea si caut factori externi, absolvindu-ma de orice vina, apoi după un timp de negare, încep sa accept si sa vad mai bine lucrurile si pur si simplu (and again:) sa-mi îmi dau seama ca oricât de mult mi-ar plăcea sa cred ca nu e vina mea, este ! pentru ca asta e viata mea si fiecare decizie pe care am luat-o m-a condus către anumite efecte, indiferent de factori exteriori, eu sunt cea care hotărăște...
Cred ca oamenilor ar trebui sa le fie scoasa din sistemul de operare capacitatea de a se compara cu ceilalți...omg chestia asta roade pe toată lumea, o facem chiar fără sa vrem si mai mereu avem impresia ca in partea cealaltă a gardului e muuuuuuuuuuult mai bine, of si cata nefericire aduce chestia asta sau hai, poate nu nefericire, dar asa un sentiment care te roade pe undeva si nu stii cum sa scapi de el, pentru ca nu il vrei acolo...
Ar fi tare mișto sa exista un echilibru perfect intre nesiguranța si prea multa siguranța, cred ca in felul asta am plutii asa printre probleme, situații, întâmplări, sentimente si ar fi ca si cum am avea o bagheta magica si am rezolva totul. Dar din păcate nu aveam, sau cel putin eu nu am acest echilibru, si niciodată nu stiu când e prea mult sau când e prea putin... când sa ma duc cu toată încrederea înainte si când sa stau calma in banca mea pentru ca nu e de mine? Si nu știu cum se face ca de cele mai multe ori ma folosesc de cantitățile greșite
Nici sa-i citești gândurile celuilalt nu e soluția si nu ar mai fi nimic interesant, dar poate din când in când sa-i cunoști reacția dinainte, nu ar fi asa rău :)) ba ar fi chiar folositor, sa fie o extra-opțiune într-o relație pentru ca presupunem prea mult, spunem prea puține si așteptăm prea mult si de aici confuzia sau confuziile si mai grav!
Fiecare poveste are cel putin 2 variante...ambele corecte, doar ca uneori ne încăpățânăm sa vedem doar ce ne convine noua, chiar dacă e partea negativa, alta plăcere sadica, aceea de a avea dreptate no metter what sau de a spune 'aha stiam eu', cand de fapt nu e nici pe departe asa...
Atunci când greșesc si se întâmpla des, primul instinct e sa ma gândesc ce a cauzat greșeala mea si caut factori externi, absolvindu-ma de orice vina, apoi după un timp de negare, încep sa accept si sa vad mai bine lucrurile si pur si simplu (and again:) sa-mi îmi dau seama ca oricât de mult mi-ar plăcea sa cred ca nu e vina mea, este ! pentru ca asta e viata mea si fiecare decizie pe care am luat-o m-a condus către anumite efecte, indiferent de factori exteriori, eu sunt cea care hotărăște...
Cred ca oamenilor ar trebui sa le fie scoasa din sistemul de operare capacitatea de a se compara cu ceilalți...omg chestia asta roade pe toată lumea, o facem chiar fără sa vrem si mai mereu avem impresia ca in partea cealaltă a gardului e muuuuuuuuuuult mai bine, of si cata nefericire aduce chestia asta sau hai, poate nu nefericire, dar asa un sentiment care te roade pe undeva si nu stii cum sa scapi de el, pentru ca nu il vrei acolo...
Ar fi tare mișto sa exista un echilibru perfect intre nesiguranța si prea multa siguranța, cred ca in felul asta am plutii asa printre probleme, situații, întâmplări, sentimente si ar fi ca si cum am avea o bagheta magica si am rezolva totul. Dar din păcate nu aveam, sau cel putin eu nu am acest echilibru, si niciodată nu stiu când e prea mult sau când e prea putin... când sa ma duc cu toată încrederea înainte si când sa stau calma in banca mea pentru ca nu e de mine? Si nu știu cum se face ca de cele mai multe ori ma folosesc de cantitățile greșite
Nici sa-i citești gândurile celuilalt nu e soluția si nu ar mai fi nimic interesant, dar poate din când in când sa-i cunoști reacția dinainte, nu ar fi asa rău :)) ba ar fi chiar folositor, sa fie o extra-opțiune într-o relație pentru ca presupunem prea mult, spunem prea puține si așteptăm prea mult si de aici confuzia sau confuziile si mai grav!
Fiecare poveste are cel putin 2 variante...ambele corecte, doar ca uneori ne încăpățânăm sa vedem doar ce ne convine noua, chiar dacă e partea negativa, alta plăcere sadica, aceea de a avea dreptate no metter what sau de a spune 'aha stiam eu', cand de fapt nu e nici pe departe asa...
:) da, adevarat
RăspundețiȘtergere