Aventuri in Bucuresti

Aventuri in Bucuresti..

Cum ploua, cum strazile se transforma in trasee de aventuri.. Poi asa a fost si ieri. Cred ca ploaia are acelasi efect ca si ierburile alea de te capiaza. Nimeni nu mai stie incotro se duce, de unde vine, unde trebuie sa ajunga. Toata lumea se arunca buluc in autobuz.

Daca scapi necalcat pe picioare, daca nu te striveste nimeni si nu esti impins din si in toate directiile, atunci te poti declara un om al dracu` de norocos. Dar cum asta este aproape imposibil, hai sa va povestesc pe scurt (nu vreau sa va plictisesc) ziua mea de ieri.

Un somn bun, pufos, regele somnului ce mai.. caldurica, plapumioara pufoasa, paturica pufoasa, mult puf ati inteles da ?, simteam ca dorm pe-un nor, ploia batea in geam in rafale.. vremea perfecta de dormit.. ce sa crezi? Suna alarma.. era timpul sa ma trezesc.. am mai taraganat eu in pat.. am mai atipit, a sunat iar alarma.. si iar si iar (cateodata e de-a dreptul criminala) si in cele din urma m-am rostogolit din pat si am plonjat cu spor in baie.. un frig in casa.. apa rece la robinet.. in fine.. m-am spalat in viteza.. mi-am amintit de reclamele la pasta de dinti cand sufli tzurturi de gheata, dintii mei se simteau ca la Polul Nord.. mi-am aruncat pe mine primele haine iesite in cale.. si m-am aventurat plina de curaj in jungla numita generic « Bucuresti ».

Nu am iesit bine din scara si m-am tarmocit cu spor. Cateva masini m-au ajutat sa obtin un look mai.. wild sa spunem.. alaturand cativa stropi de noroi pantalonilor mei. Trecand peste acest mic detaliu, am inaintat increzatoare. Dupa ce am trecut de cele cateva blocuri, am zis ca am intrat in alta lume. Ajunsesem in statia RATB unde era mai ceva ca in China. Oamenii se calcau in picioare pentru un petic de spatiu la adapost, in refugiul statiei. O splendoare. Ca un cetatean civilizat, incerc sa cumpar un bilet. Dar ploia a speriat-o pana si pe casierita care nu a binevoit sa se deplaseze in ghereta ei de toate zilele. M-am urcat in cele din urma in autobuz neregulamentar, mai mult impinsa de multime decat de buna voie. Peste tot umbrele ude, apa, si o zapuseala de nedescris. Imi fac loc cu coatele printre cei care se posteaza in fata usilor desi nu au de gand sa se dea jos si cobor triumfatoare la Izvor, fericita ca am scapat si de controlor si de calcatul in picioare ; intru in alta lume, de data asta mai civilizata : la metrou.

Ce sa zic, in afara faptului ca cei care merg doar cu metroul si nu au trecut prin experientele traumatizante din RATB se uitau la mine ca la o curca plouata (nu ca nu as fi fost pentru ca nu pot sa creez niciun fel de prietenie sau legatura cu o umbrela, oricare ar fi ea, si deci sunt expusa direct intemperiilor) calatoria a fost relativ ok. De la metrou pana la locul de munca, alte lacuri , alta distractie. In cele din urma am scapat si de slalomul printre picaturi si am ajuns la birou. Extenuata ce-i drept, si deci total nepregatita sa imi indeplinesc sarcinile zilnice pentru care firma ma si plateste. Mi-am intrat cu greu in ritm si dupa 9 ore de munca ma simteam ca si cand as fi muncit 3 zile pe camp.

Am reluat drumul spre casa, de data asta pe un traseu ocolitor. Ce credeati ca s-a terminat ? Nuuuuu... daca afara faci slalom in principal printre lacuri si picaturi de ploaie, in minunatul pasaj Unirii faci slalom printre prosti si oameni plictisiti, care nu se grabesc desi pe la jumatea drumului toata lumea sta in loc in asteptarea a ei stiu ce. Daca te grabesti, te grabesti degeaba pentru ca nu ai nicio sansa sa iti faci loc (nici politicos nici rautacios). Dupa un alt traseu enervant, ajung in cele din urma la destinatie..

Dar nu.. nu s-a terminat nici de data asta. Daca v-ati plictisit luati o pauza, dar eu continui sa scriu.. asa.. sa termin povestea :)) Dupa o scurta pauza de masa, am reluat drumul, de data asta cu tramvaiul. Dupa vreo 10 minute (cazul fericit) de stat in ploaie si frig, ne urcam in tramvai (de data asta suntem 2) in drum spre casa vrajitoarei mele iubite. In tramvai, o adevarata atmosfera de petrecere.. mai o manea, mai niste copii extrem de galagiosi dornici de atentie, si un frig crunt. Si da.. asta este sfarsitul , dupa ocolirea acelorasi lacuri ca si dimineata , doar un pic mai mari, am ajuns acasa.. nu am mai fost buna de nimic, dar am fost fericita ca am supravietuit unei alte zile.

END of Story :))