La multi ani Lulu !!!

La multi ani iubita!!!
Clubul vrajitoarelor iti ureaza implinirea tuturor dorintelor si viselor (iesim la pescuit de pestisori aurii), sa fii iubita, fericita si sa te bucuri de fiecare moment pe care il traiesti!

Te iubim si te pupam dulce ca o baclava! 

Love my witches!

Mai tot timpul mintea mea este foarte incalcita. Aparent, in ultima vreme, incep sa scot fir cu fir idei din amalgamul asta de ganduri si sa le fac ghem.V-ati amuza copios sa ascultati o discutie dintre mine si piticii mei. Pana si eu ma amuz. Dar, dintr-una in alta, reusim sa ne mai si intelegem. Asa ca, noi planuri, noi activitati. De unde mobilizarea asta de forte ? Un exemplu bun. Si cu multa vointa (de la care am invatat ca « ambitia » nu este o calitate, este o insusire negativa, deci nu trebuie sa ne laudam cu ea). De fapt, am invatat multe lucruri. Foarte multe. Pentru care sunt recunoscatoare. Acum stiu ca daca iti propui ceva, obtii. Ca daca iti doresti ceva cu adevarat trebuie sa crezi si se va intampla. Ca atunci cand faci ceva din pasiune ai o satisfactie dubla la vederea unor rezultate pozitive. Am invatat chiar si sa spun « Nu ! » pijamalelor (e funny, stiu, dar adevarul este ca oricat de colorate, pufoase sau nesimtit de comode ar fi, nu sunt deloc atragatoare).

Si am mai invatat un lucru important : un prieten este mereu acolo cand ai nevoie de el. Iar o imbratisare calda in miez de noapte (nu stiu daca suna ciudat), atunci cand te astepti mai putin, valoreaza cat 1000 de cuvinte. E placut sa stii ca e cineva care are grija de tine, te sprijina si te motiveaza atunci cand ai nevoie. Pentru asta nu pot spune decat un simplu si sincer.. « Multumesc ! ».

Am format de ceva vreme un « club al vrajitoarelor ». Si desi probabil as arunca audienta in aer daca as spune ca avem puteri supranaturale, dansam noaptea goale in jurul unui foc de tabara si zapacim gaini pentru a avea succes in dragoste, va dezamagesc spunandu-va ca suntem perfect normale (incercam sa fim). Puterea ne-o dam una alteia, ne sustinem si ne ajutam reciproc, nu dansam goale in padure, ci imbracate (oarecum) in club, si nu zapacim gaini (desi mi-as dori sa pot face cateva vraji – cu putin noroc poate invat si eu cate ceva de la maestrul Houdini..).

Eu personal, de la fiecare am invatat cate ceva. Nu imi pot imagina ca ar veni un moment in care nu as mai putea sta de vorba ore in sir cu Adri (tolanite in acelasi pat, sau profitand de toate miracolele tehnologiei), ar fi ciudat sa treaca saptamani la rand sa nu o vad pe Lulu, mi-e foarte dor de Bailarina (abia astept sa te vad facand show in club, asa cum stii tu cel mai bine) si Denisa (un bax de seminte de floarea soarelui iti cumpar).

Imi iubesc vrajitoarele, si abia astept sa reunim clubul. Mai avem multe momente placute si neplacute, rusinoase sau care ne fac sa fim mandre una de cealalta de trait impreuna (incepand cu rontaitul multor seminte in mijlocul patului, dansatul pe bar in club, cateva petreceri cu ..sirop de tuse, sau vegetatul ore in sir stand de vorba, prima sesiune de examene in duet, sau cine stie ce alte activitati mai mult sau mai putin notabile).

Asa ca.. LOVE YOU MY WITCHES!!! (stiu ca si voi ma iubiti, mai ales cand va uitati la poza asta :))) 

Lovley summer day

De aproape o săptămână nu mai am cont de facebook, bine in teorie el încă mai exista, dar practic l-am blocat si pot sa-l deblochez doar introducându-mi parola, teoretic nu încetezi niciodata sa exiști pe fb, nu știu exact de ce l-am închis, poate pentru ca erau prea multa informații pe care nu mi le doream sa le aflu. Asa ca de acum încolo o sa-mi mâzgălesc blogul mai des pentru ca încă mai am chestii de împărtășit cu dragii mei prieteni. Bine sincer mi-as dori sa mâzgălesc pereții unei peșterii, poate asa reușesc sa comunic mai bine cu anumiți oameni, de fapt unul singur, acel om...care cred ca încă se crede in Neanderthalian, poate ca eu nu mai am facebook, dar măcar, am un telefon !!! 


Asa ca acum încerc sa trimit un mesaj către Neanderthalian...cine știe când o sa ajungă semnalul acolo, dar asa preventiv eu îmi încerc norocu, ca mesajele pentru extratereștrii (nu știm daca exista, dar încercăm totuși sa comunicam cu ei, nu aveam același limbaj, dar separam sa ne înțeleagă:) Poate mesajul scris nu ajunge pana acolo, dar am mari speranțe într-o unda sonora :)) a acestei melodii, care îmi place foarte mult !



                                                                                            p.s: Chiar e o zi de vara absolut minunata !

Abilitatea "houdini"

Eu am insistat de câteva ori ca Ștefan sau Cristi sa scrie câteva articole pentru a da o nota masculina acestui blog, pe care de cele mai multe ori se vorbește doar despre bărbați si deci exista o tenta de a fi numit 'feminist'. Tenta ce este complet gresita pentru ca dupa cum stiti noi iubim bărbați , tocmai pentru ca ii iubim atât de mult ii criticam si punem in scena diferite ritualuri (oculte) asupra lor, care de cele mai multe ori nu funcționează, dar măcar ne-am descarcat oful, cum se zice pe romanește ! Asa ca pana se hotărăsc cei doi reprezentanți ai bărbaților sa sara in apărarea propriei speciei , eu îmi vad de treaba mea cu încă un episod de trash-uit.

Nu știu prin ce amestecătura a stelelor si a universului, bărbați sunt maeștrii  in arta dispariției si a evadării din diferite situații, de nu le mai dai de urma nicicum. In fiecare dintre ei gena asta "houdini" zburda-n voie. Adică sa nu uitam faptul ca in conceperea unui copil, de exemplu, investiția unui bărbat sta in câteva minute de sex si 2ml de sperma. Apoi poate sa o ia la fuga cât il țin picioarele, pentru ca rolul lui din punct de vedere biologic a fost îndeplinit.In comparație cu cel al mamei care abia începe, cu cele 9 luni in care isi împrumută propriul corp celui mic si continuând cam pentru tot restul vieții ?.Oricum dacă barbatul nu fuge după conceperea copilului cu siguranța ca fuge când vine vorba de alăptat copilul, schimbat copilul, spălat copilul, in schimb el e acolo când vine vorba de lucruri distractive : DE JOACA ! Da, bărbați se pricep de minune sa se joace, iar asta e cazul fericit, pentru ca exista si extrema cealaltă a celor care fug chiar de joaca cu propriul copil, ca deh ei sunt ocupați si serioși (dar se bat cu ala micu' care sa stea mai mult la calculator, asta pentru ca ei au treburi serioase la calculator :)).

Daca ei au abilitatea de a 'evada' din situații in care li se cere responsabilitatea cu adevarat, in situații in care responsabilitatea e opțională, ca vorbitul la telefon din când in când (asta dacă el are telefon :)) . Pentru ca da, ce sa-i faci noi femeile simțim nevoia de comunicare, si când zic comunicare nu ma refer la aflarea latitudinii si longitudinii celui pe care il sunam, ci pur si simplu comunicare de baza, da frate, întrebări banale, care pentru noi chiar au sens si nu prind trăsături fantasmagorice. Un "ce faci?" înseamna ce faci, nu e un cod secret pentru când ne căsătorim ? :)) 

Nu doar ca ei reușesc mereu sa evadeze din anumite situații dar când se întorc au si cele mai bune scuze m-am tăiat dormind pe scări  si tot timpul un motiv întemeiat pe care tu trebuie sa-l înțelegi. iar dacă nu il înțelegi esti o maniaca-posesiva :)) 

Oricum eu fac ce fac si mereu ajung sa ma îndrăgostesc de unu care are centura neagra in abilitatea "houdini".  Deși nu i-am pus niciodată o pereche de lanțuri de picioare sau de mâini si nici nu le-am ferecat cu o duzina de lacăte, cu toate astea simte nevoia sa evadeze si sa dispară...asa preventiv, cred :)) 

E totuși amuzant ca bărbați evadează tot timpul de acolo de unde nimeni nu le invadează viata privata, dar atunci când dau peste o domnita care nu știe prin ce metode sa-l lege pe domn de ea, el brusc își pierde aceasta abilitate... asta o fi răspunsul cărții "Why men merry bitches?" :))

Ziua in care Andreea a bătut un clovn si i-a furat hainele:))

si pantofii :))

Adri si Ru-Ru

A fost odată ca niciodată, ca dacă nu ar fi fost nu am avea despre ce sa vorbim noi azi, 2 fetite, care au devenit colege de banca in clasa a 5 a fără ca măcar sa se suporte prea mult intre ele, dar au devenit prietene. Si timp de 4 ani au făcut de toate impreuna: s-au cunoscut, au vorbit, au deslușit sensurile vieții împreună, s-au certat, au plâns împreună dupa băieții de la a5 a M, au făcut clătite si alte preparate culinare care de cele mai multe ori nu aveau niciun gust si cel mai important !!! Si-au făcut tema la mate împreuna :)) tema de vacanta la mate, care însemna un caiet studențesc de problema, in fiecare vacanta !!! Eu sincer cred ca atunci au devenit ele, cele mai bune prietene, iar când se plictiseau de problemele la mate, se duceau la Lira sa vadă un film (unul care probabil era deja pe HBO) si de cele mai multe ori erau singure in sala :)) Au ajuns si la liceu si deși nu mai erau colege de banca tot  prietene au rămas. Probleme exista in orice familie sau relație si le-au avut si ele pe ale lor, însa cu toate astea poveste lor TREBUIE sa aibă happy-end, pentru ca nu e o poveste e o parte din viata mea...

LA MULTI ANI RU-RU !!! :))

Singuratatea

Cred ca oamenii nu ar trebui sa fie nevoiți sa traiască singuri. Acum ceva timp, i-am cerut cuiva sa-mi numească 5 persoane pe care le cunoaște si care trăiesc singure zi de zi...ei bine, nu mi-a putut numi nici măcar 1... Ce-i drept nici eu nu pot numi prea multe, majoritatea oamenilor pe care ii cunosc, locuiesc cu părinți, colegi de apartament, iubiți sau iubite, soți, copii ...Nu cred ca acest lucru ar trebui sa se numească 'frica de singurătate' ci mai degrabă dorința de a știi ca e cineva lângă tine cu care poți macar sa porți o conversație si sa bei o cafea dimineața înainte sa pleci la servici, pentru ca de fapt ne petrecem mai mult timp singuri, decât in compania cuiva, suntem mai mereu prinși in gândurile noastre, in problemele noastre, suntem mereu ocupați sa luam decizi, suntem ocupați sa ne găsim drumul in viata, iar toate lucrurile astea le facem singuri...Asa ca nu e nimic rău în a-ți dori compania cuiva, seara când ieși de la munca, când iei cina, când te uiți la un film sau sa simți cum te strânge cineva in brate dimineața

E deasemenea adevarat, ca de multe ori ne grăbim, atunci când alegem oameni ce ne pot fi alături, dar după o serie de greșeli, regrete si situații ce iti vine sa le închizi intr-un cufăr si sa le arunci in ocean, si după ce renunti la lista cu așteptări de la un om ce probabil nici măcar nu exista, si iti asculți instinctul si nu teama, si de ce nu, riști... poți sa dai peste o prietena minunata, un amic de încredere, un partener ocazional de sex care sa-ti ridice nivelul zâmbetelor la maxim sau sa dai peste un om pe care sa-l iubești asa cum nu credeai vreodată.

Fiecare dintre noi avem sacul nostru cu greșeli experiențe, care ne-au făcut mai mult sau mai putin ceea ce suntem azi, si in care adaugăm material pana la sfârșitul vieții, dar asta nu înseamnă ca dreptul nostru la fericire ar trebui sa ne fie luat, doar pentru ca am greșit, ci dimpotrivă, ar trebui sa fim si mai dornici sa ne găsim fericirea. Nu sunt de acord cu proverbul "omul din greșeli învață", omul învață, doar atunci când vrea sa învețe si de multe ori am impresia ca învățurile bune vin mai repede din experiențele pozitive, nu din cele negative. Greșelile parca au un mecanism diabolic de multiplicare si de cele mai multe ori privim aproape neputincioși cum ele se repeta. De ce spun neputincioși ? Pentru ca oameni nu se schimba aproape niciodată, suntem mereu aceiași, deci facem mereu același greșeli. Ne modelam odată cu oamenii pe care ii cunoaștem, in funcție de ceea ce simțim pentru ei, de lumea exterioara si cea interioara...dar nu ne schimbam cu adevarat niciodată!

Sacrificiile pentru mine au o conotație un pic egoista, am auzit de foarte multe ori fraze despre sacrificiul făcut de oameni pentru apropiați lor. La ce bun un sacrificiu dacă il revendici, la ce bun sa renunti la ceea ce te face fericit, crezând ca acest lucru il va ajuta pe celalalt. Un sacrificiu făcut de cineva pentru cineva drag cred ca nu trebuie niciodată fluturat ca o cucerire, la fel ca atunci când ti post si nu trebuie sa spui in dreapta sau stânga acest lucru, pentru ca postul este un lucru care trebuie in primul rând tinut in interiorul tău. Iar din acest motiv consider ca niciun părinte nu trebuie sa-i spună vreodată copilului sau "mi-am sacrificat viata ca sa te cresc", la fel cum niciun copil nu trebuie sa-i spună părintelui sau la bătrânețe "îmi sacrific ce-i mai frumoși ani, ca sa am grija de tine". E normal sa avem grija de cei pe care ii iubim la fel cum e normal sa nu-i mai iubim atunci când ne certam cu ei.  Iar acest lucru se întâmpla pentru ca "niciun lucru bun nu rămâne nepedepsit"

Revenind la singurătate, căci despre asta era vorba, are si parți bune si nebune mai putin bune. Si acum o sa vorbesc doar despre mine (de când așteptam momentul :)Eu nu vad singurătatea ca pe un lucru trist si deprimant, a fi singur nu înseamna neapărat a te simți singur, un lucru bun e ca dacă nu eram singura in acest moment nu reușeam sa scriu acest articol, dar ea in ansamblu nu ar trebui sa fie suportata de nimeni, de ce? pai suntem aproape 6 miliarde de oameni , sau 7 miliarde ? Asta înseamnă ca pentru fiecare dintre noi trebuie sa existe cel putin o prietena foarte buna, un coleg foarte isteț care te face sa razi, un om pe care sa-l iubești fără sa te simți stapanul lui si sa încerci sa-i controlezi fiecare pas  si care sa te iubească. E adevarat ca uneori ne saturam de căutări, iar tocmai când spunem gata..viata are un mod ciudat de a ne surprinde, in cel mai plăcut mod posibil...

sursa foto : danandreiblog.com

Dezastru national? Tragedie? Drama? Ce ne facem fara diplome de BAC?

Cum bine stiti si sunteti informati, anul acesta este unul istoric : cele mai proaste rezultate la BAC. As vrea sa ma mir, dar nu o sa fac, pentru ca nu pot ! era de asteptat ca la un moment dat sa se ajunga si aici, mai ales dupa ce elevii au fost supravegheati ca in inchisorile de maxima securitate (glumesc, dar ma amuza tare ideea camerelor de filmat). Bietii de ei s-au intimidat, s-au rusinat, au uitat tot ce nu au invatat, si nu au putut sa se concentreze asupra subiectelor pentru ca erau prea ocupati sa se holbeze in obiectivul camerei. In fine, nu despre asta intentionam sa scriu, ci despre ce se poate face fara diploma de BAC. Pai, destul de multe.

Ignorand faptul ca mai toata presa ofera ca solutie plecatul din tara, posturi sunt destule, dorinta de munca sa fie. In principiu, poti lucra ca taximetrist, camerista, fermier, chiar si receptioner. Toate in tari..indepartate (conform articolelor din diferite ziare), deci trebuie sa mai faci un efort si sa cunosti si o limba straina. C

hiar daca bineinteles, nu cunosti limba romana atat de bine cat sa promovezi celebrul « examen de maturitate ».

Lasand la o parte tarile « calde », eu afirm cu convingere ca si in Romania esti primit cu bratele deschise chiar daca nu ai diploma de BAC. De fapt, uneori chiar este de preferat sa nu ai studii, ca nu cumva sa vii cu vreo pretentie la salariu sau sa ceri vreun drept. Deci, fermier (sau taran) poti fi si in Romania, taximetrist asemenea, sau .. chiar controlor RATB. Siiiigur una din conditiile impuse la anagajarea acestora este « lipsa studiilor » (bineinteles, 4 clase se accepta, ca sa poata completa formularul de amenda). Facand o paranteza, sunt fenomenali oamenii aia J)). De dimineata m-am distrat cu Adri in noul tramvai 1. Rula episodul « oameni vs masini » (daca va intereseaza scorul, a fost 1-0 pentru masini, desigur) – este greu sa te intelegi cu chestia aia patratoasa si portocalie de sta atarnata din doua in doua bari de sustinere, mai ales cand are o personalitate puternica si piuie de cate ori te apropii de ea.

Iar discutiile lor sunt delicioase (cateva din replicile auzite in treacat : daca femeia mea facea asa, o bateam in cap – e ultima statie. Nu mai e altele dupa asta..etcaetera etcaetera :)) iar ringtonul telefonului este bineinteles o manea.

Deci, sa nu exageram, ne descurcam si fara diplome, mai ales in conditiile in care desi statisticile erau imbucuratoare in anii trecuti, jumatate din elevii care au promovat bac-ul au facut-o datorita relatiilor si banilor, nu datorita cunostintelor « dobandite si acumulate in urma studiului ».

Partea frumoasa (trebuie sa fie si o parte frumoasa) este aceea ca nu oricine va putea sa aiba si studii universitare. Iar cei care le vor avea nu le vor mai simti inutile (eu una asa simt, ca dupa 3 ani de araba-franceza in care profesorii de la universitate mi-au mancat sufletul, nu m-am ales decat cu.. diploma).

Si ca o concluzie, preluand replica Adrianei, cineva trebuie

sa si conduca autobuzele, sa stranga mizeria de pe strazi, sa mai si gradinareasca, sa vanda la piata sau sa repare si sa spele masini. Ce ne-am face cu atatia absolventi de liceu, licentiati, masteranzi sau doctoranzi ?