Da..este o afirmatie foarte adevarata. Le place sa vaneze, nu sa fie vanati. Sa urmareasca prada indeaproape. Sa o cunoasca putin cate putin, sa o doreasca si in cele din urma (in cazurile fericite) sa o si obtina. Orice vanatoare este cu atat mai incitanta cu cat vanatul este mai greu de prins. Cu cat se indeparteaza mai mult de vanator, cu atat dorinta creste. Totusi, o departare prea mare inseamna o deceptie si implicit orientarea catre alta prada.
Cred ca orice femeie care citeste postul asta poate confirma ca cel putin o data s-a pus pe tava in fata unui barbat. Si, in marea majoritate a cazurilor a fost respinsa (sunt si insa exceptii, pe care eu personal le confirm), intr-un mod mai grosolan sau mai politicos. De ce ? Pentru ca le refuzam placerea de a fi ei cei care (cel putin in aparenta) controleaza situatia (de ce in aparenta ? pentru ca toata lumea stie ca o femeie inteligenta poate sa faca jocul unui barbat, sa ii lase impresia ca el e cel care conduce, dar de fapt lucrurile sa stea fix invers). De unde mania asta de a fi conducator, superior, seful de trib in persoana sau mai stiu eu ce alte functii din astea extraordinare.. nu prea stiu. Dar e clar ca o astfel de pozitie le da mai mult curaj.
Intr-o alta ordine de idei, daca inversam rolurile, se simt bine si atunci cand sunt ei cei vanati, dar se simt slabi atunci cand cedeaza. Iar asta.. in tribul lor « macho-esc » este de neacceptat. Calea de mijloc in astfel de situatii, este sa cedezi vanatorului, dar totusi sa nu fii prada (mai pe romaneste, iei vanatorul, iti satisfaci poftele animalice, apoi.. te prefaci ca nu s-a intamplat nimic). Astfel se echilibreaza balanta, si ambele parti sunt multumite. Sau nu. De ce nu ? Pai poate vanatorul (in acest caz femeia), vrea sa profite de prada ei de mai multe ori. Iar prada..se lasa greu (asta e partea trista). Este posibila si varianta inversa. Vanatul (barbatul) sa isi doreasca vanatorul pe termen lung (fie el si un semn de slabiciune, daca vorbim de un vanator iscusit, este acceptat). Ar fi tot felul de variante, de posibilitati si probabilitati. Ideea e una simpla. Ne lasam influentati de conceptii de genul.. nu pot sa fiu eu cel/cea care renunta prima, daca o fac sunt slab/a si va avea impresia ca poate sa faca ce vrea din mine.. bla bla bla. Toate astea sunt doar idei.. impresii.. daca am lasa putin la o parte ghidarea in functie de presupuneri, calcule matematice, asezarea stelelor pe cer sau mai stiu eu ce alte metode de anticipare a ceea ce se va intampla, ne-am da seama ca nu avem cum sa stim aproape nimic din ceea ce va fi. Si indiferent cine cedeaza primul, mereu ne aruncam cu capul inainte.
E placut sa vanezi, sa fii vanat, dar si mai placut este sa te bucuri de prada/vanator. Este tare ciudat sa vezi cum prada se incapataneaza sa fuga de tine, desi de cele mai multe ori e constienta ca, mai devreme sau mai tarziu, va ceda.
As avea muuuuuulte exemple concrete, dar ar insemna sa vorbesc prea mult de viata mea, sau sa imi bag nasul in viata celor din jurul meu, lucru..un pic nepoliticos, asa ca nu o voi face.
Dar pot sa afirm cu incredere ca, din postura de femeie, este mult mai simplu sa fii vanat decat vanator. Nu va considerati prada usoara, considerati ca puteti orienta bataia pustii dupa bunul vostru plac si puteti sa cadeti in bratele vanatorului doar atunci cand sunteti hotarate sa faceti asta.
Este mai greu de cealalta parte a baricadei.. si prietenii stiu de ce.. :)))
total de acord!!
RăspundețiȘtergere