Despre ce vorbim noi astăzi ? Rasism ! Asta cu rasismu e o discuție ca fotbalul, politica si religia, toată lumea se pricepe, iar la sfârșitul discuției fiecare pleacă cu același păreri.
Personal cred ca doar oamenii prosti sunt rasiști, pentru ca nu iți trebuie prea mult creier ca sa-ti dai seama ca culoarea pielii nu are nicio legătura cu inteligenta sau cultura unei persoane.
Desi trăim într-un secol in care globalizarea este principala ocupație a oamenilor cum erau olăritu' si oieritu' pe vremea dacilor, oamenii încă nu se suporta intre ei si nu din cauze evidente gen PROSTIA UMANA, ci din cauze gen: naționalitatea sau culoarea pielii. Sincera sa fiu mi se pare ciudat sa vorbesc despre un altfel de subiect pentru ca personal nu cred ca ar trebui sa fie nimic de zis, adică de ce sa deranjeze ca un om nu e african, afroamerican, caucazian, arab, latin, asiatic? Adică ce motive logice ai avea ? Eu nu am găsit niciunul !
Dar totuși sa facem o scurta lecție de istorie (adică sa vorbesc eu din amintiri căci e posibil sa ma înșel :))
Continentul african din punct de vedere climatic nu e prea prietenos drept urmare dezvoltarea de care a avut parte Europa de exemplu, in Africa nu a fost la fel de posibila. Mai greu cu agricultura, olăritu si oieritu, iar dacă nu ai ce manca e si mai greu sa stai si sa filosofezi sau construiești edifici si sa te dezvolți cultural si sa stii ca atunci când vine un vapor la tine pe continent nu trebuie sa începi sa-ti vinzi oamenii din trib pe cizme de piele un binoclu si alte acareturi. Si uite asa au apărut sclavi, nu am prea multe detalii istorice despre acest subiect, dar stiu ca erau prin SUA, Brazilia, Cuba... si alte tarii. Nu stiu ce s-a intamplat intre timp in tariile ca Brazilia si Cuba unde sclavia a fost abolita mai devreme si au trai toti pana la adanci bătrâneți caci in SUA nu s-a întâmplat asta si au avut ei sclavi pana prin anii 1960...si de aici toată nebunia cu rasismu' . Alt lucru pentru care trebuie sa le fim recunoscători americanilor. Exista câte putin rasism peste tot si probabil in fiecare colțișor al lumii dar parca in SUA e preeeeeeeeeeeea de tot, enervant de mult. Iar ceea ce se întâmplă acum acolo este reversul medaliei, comunitățile de afroamericani sunt atât de unite încă nu lasă niciun caucazian sa intre in sistemul asta al lor...iar caucazieni nu pot comenta NIMIC, deși situația nu le convine, căci e cât de cât absurda, pentru ca dacă ar deschide gura se va spune despre ei ca sunt rasiști. Nu e o situație minunata? De exemplu o afroamericana prefera sa-si facă manichiura doar la o manichiurista afroamericana si nu doar ca prefere o si face si nimeni nu comentează, iar dacă o caucaziana intra într-un salon si alege o alta caucaziana sa-i facă unghiile e numita rasista. Mie mi se pare minunat, cum zice Badea :))
Dar depășind granițele continentului american si ajung aici pe plaiurile mioritice...unde si noi am avut sclavi aka iobagi, doar ca iobagii ăștia ai noștri având totuși acces la ceva mai multa informare si o altfel de gândire ca deh noi avem 4 anotimpuri ei s-au luptat mereu pentru libertate si integrarea in societate prin munca (iar detaliul asta cred ca e cel mai important).
Cat rasism exista in Romania ? Mult ? De ce? Pentru ca oamenii sunt prosti, insa referitor la țigani sau rromi, pentru ca nu stiu cum sa le zic, nu stiu ce denumire le convine si care nu...nu stiu dacă e o chestie de rasism sau mai mult una de integrare in societate, adică pe mine personal ma termina psihic faptul ca nu-si trimit copii la scoală si de acolo probabil pornesc 70% din probleme, apoi e deasemenea adevarat ca cei care sunt trimiși la scoala nu se ocupa scoală de ei.
In Romania am observat ca exista o fobie pentru unguri, data fiind istoria noastră, sunt romani care au impresia ca ROMANII DE ORIGINE UNGARA or sa vina cu furcile si topoarele si o sa cucerească Romania si sa o lipească Ungariei sau in fine aberații de genul asta, care sunt fix ultima noastră grija. Nu înțeleg de ce se hazardează pentru Harghita si Covasna ca ar putea devenii autonome pentru ca Basarabia e pământ romanesc si nu vad pe nimeni sa se ducă sa lupte pentru ea si sa o lispeasca României.
E greu, e foarte greu de înțeles ca fiecare popor (trib) are propria cultura cu propriile obiceiuri si decât sa încercăm sa înțelegem si sa acceptam ca sunt diferiți avem impresia ca sunt prosti pentru ca nu fac ca noi si neputând sa ne explicam de ce nu fac ca noi, dam vina pe...pe...da...a-ți ghicit pe culoarea pielii sau pe naționalitate!
Anul acesta Campionatul Mondial de fotbal s-a ținut in Africa de Sud, o țară norocoasa as zice eu, iar eu am cunoscut o doamna africană vara asta din Camerun, care mi-a povestit ca a fost la campionat si ca a rămas impresionata de ceea ce a văzut acolo ca e uluitor când vezi o tânără blonda cu ochii albaștrii care spune cu mândrie ca ea e africană! In condițiile in care dacă întrebi un egiptean, marocan, tunisian, etc ce origine are o sa-ti spună ca e arab si ca ei nu fac parte din Africa ci din Orientul Mijlociu.
Iar pentru persoanele care au souci-uri cu negrii, dar si pentru toti cei care generalizează si sunt plini de prejudecați. Romania e o țara care se vrea super-mega occidentala, europeana etc. si cu toate astea rata violentei in familie atinge cote maxime si dezgustătoare, femeile sunt bătute ca covoarele si NU doar de doua ori pe an când se face curățenie de Paste si Crăciun ci de fiecare data când deschid gura necorespunzător in fata soțului pentru ca la noi umbla o vorba 'bătaia-i rupta din rai'. Nici de violuri nu ducem lipsa deși sunt atât de multe femei sărace cu duhu pe care nu trebuie sa le oblige nimeni sa facă nimic iar cu un pepsi le-ai cucerit. Analfabeți ??? Avem din ce in ce mai multi...si nu doar in rândul oamenilor obișnuiți ci si in rândul celor care au atâtea 'succesuri' si ne reprezinta țara Iar atunci când ma plimb cu autobuzul si e aglomerat PUTE DE MORI si nu e nici picior de negru prin jur...Ce pretenții mai puteam avea de la niște oameni care încă mai trăiesc in triburi ? Si nu au auzit de coca-cola, ok sau ipod ???
Eu zic ca cel mai important e sa ne bucuram de diversitate ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu