Tara asta a mea e departe de a fi idilica, si când zic departe ma refer la ani lumina, ceva imi spune ca isi vor face miliardari case pe Luna si noi tot in căcat o sa ne scăldăm. Înainte de Crăciun m-am uitat oripilata la omu' ala de s-a aruncat de la etaj in Parlament... fără cuvinte...poate totuși trebuia sa moara ca sa-si demonstreze punctul de vedere si sa stârnească ceva mila printre cei care l-au numit 'las', mie personal gestul lui mi se pare departeeeeeeeeeeee de a fi încadrat la categoria 'lașitate'...dar cine sunt eu sa știu.
Da, Romania pare o gluma proasta, un coșmar din care speri sa te trezești, un bâlci, un haos total, un circ al ciudaților, cu care nu putem sa ne mândrim si nici de care nu ne putem ascunde, avem de toate si totuși nimic. Insa, uneori, foarte rar, o data pe an...ni se face dor de Romania noastră, asa cum o știam odinioară, pentru ca se spune asa: 'Crăciunul este acea sărbătoare, când ti se face dor de casa, chiar si când ești acasă'...eh imaginați-va cât de dor le este celor care sunt la mii de kilometrii de Romania. O data pe an, toată lumea uita de știrile de zi de zi pe care le citește despre Romania, despre țigani, aurolaci, maneliști sau câini vagabonzi, brusc fara sa vrem...uitam de toate astea si prin mintea noastră umbla doar gândul la cozonacii bunicii, la sarmalele mamei, la vinul fiert al tatălui, la cântările colindătorilor, la sunetul zăpezii,si la mirosul de acasă...
Anul asta am avut plăcuta surpriza sa aud din toate părțile un lucru care mi-a întărit ideea despre Crăciun, aceea ca este al copilăriei, romanii au spus împreună : 'păcat ca nu e zăpadă!' Tineri, bătrâni, oameni serioși, copii au privit împreună pe fereastra așteptând un fulg de nea...
In așteptarea asta a zăpezii, eu am descoperit ca aici la noi încă mai exista tradiții, de care nici nu am știut, de care am uitat sau pe care le-am revăzut cu plăcere...cu cât te îndepărtezi de București si mergi spre centrul tarii, in sate, descoperi lucruri si oameni ce au sfidat timpul.Oameni ce isi poarta mândri in zi de sărbătoare costumele tradiționale, oameni ce merg la colindat, merg cu capra, cu ursu sau la udatul de fete... Oameni ce întind hore si asculta muzica populara si pregătesc mâncărurile alea de care noi nu suntem mândri pentru ca nu sunt suficient de fitoase si nu au nume pompoase, dar de care ni se face al dracu' de dor cand suntem departe de casa, iar dupa ce ne-am înfruptat cu prosciutto, jamon serrano sau foie gras ne dam seama ca asa ar merge o mămăliguța cu brânza si smântână de simțim apa-n gura.
Romania de odinioară cred ca înseamnă înainte de orice...o Românie a tradițiilor, a dansurilor populare, a muzicii tradiționale si a obiceiurilor...am auzit o urare de Crăciun ce mi-a plăcut extrem de mult : CRĂCIUN CU LUMINA ! Cred ca de asta avem nevoie...de lumina...
Noi care suntem departe si ni se face dor de casa, pentru ca suntem romanii,sarbatorile ne aduc si bucurie si tristete, dar nu uitam parfumul mancarurilor, al bradului, si nu in ultimul rand al celor dragi, nu are importanta ca nu avem denumiri pompoase la mancaruri, e bine asa,daca noua ne plac restul nu conteaza.
RăspundețiȘtergere