Ca o continuare a primului post, dar in alta ordine de idei, nu doar Clujul m-a impresionat si mi-a schimbat putin perceptia despre viata si timp. Ci si oamenii cu care am fost si pe care i-am intalnit acolo. Acei oameni care au reusit sa faca din week-endul acela unul pe care nu il voi uita. Si sunt sigura ca nici ei. In primul rand.. prietenele mele iubite. Am fost nedespartite. Ne-am bucurat de fiecare clipa impreuna. Apoi.. au mai fost si clujenii, lenti ce-i drept, care ne-au creat atmosfera de lumi paralele. Si.. cum nu ar fi fost de ajuns, oamenii la care m-as fi asteptat cel mai putin (si ma rusinez de asta) sa isi petreaca timpul cu noi doar ca sa ne faca sa ne simtim bine. Prietenii Adrianei, la inceput, ai nostrii , acum. De culoare.
Am sau mai bine spus, mi-am desfiintat toate miturile pe care le-am auzit de-a lungul timpului despre negri. Sau cel putin, o parte. Spre rusinea mea, si eu ma incadram intr-o oarecare masura in acea categorie de oameni ignoranti care cred ca cei care nu seamana cu noi sunt cazuti din copac. Am fost surprinsa sa aflu ca nu este deloc asa. Abia acum inteleg inclinatia Adrianei spre ei.
In primul rand.. sunt dezinteresati. Tot ce fac este pentru ca vor, pentru ca li se pare natural, si pentru ca pot. Dar nicidecum pentru ca vor ceva in schimb. Atunci cand ai bunavointa sa faci asta, sa le rasplatesti ospitalitatea cu cea mai mica atentie se bucura ca niste copii si isi deschid sufletele.
Apoi, ar mai fi bunul simt. Nu ..nu politetea.. Bunul simt.. atat de rar intalnit printre noi. Acel bun simt care il face pe un barbat sa ii deschida usa de la masina unei femei pe care o cunoaste de doar cateva ore. Acelasi bun simt care il face pe acelasi barbat sa aibe grija de cea pe care o cunoaste de ceva timp dar si pe cele doua noi venite ca si cand ar avea o comoara de pret.
Daca la acest bun simt mai adaugi si putina placere si dorinta de a bucura pe cineva, am obtinut reteta perfecta. De aceasta reteta am avut noi parte. . A trebuit sa ajung in Cluj ca sa ma simt eu. Sa fiu impacata cu mine. Sa rad din toata inima si sa zambesc cu toti dintii. Sa nu simt oboseala, somn, frig, foame, sau febra musculara. Nu as fi simtit nimic nici daca as fi dormit pe strada in parc si as fi mancat numai covrigi de la « Petru ». In trei zile cat am stat acolo, am avut parte de mai multa fericire decat am avut in ultimii 5 ani.. Am simtit ca traiesc..
Si oamenii astia, si-au ignorat toate planurile ca sa isi petreaca timpul cu noi. « Vous êtes bien ? c`est bon? C`est ok? Vous voulez quelque chose ? Vous voulez qu`on va autre part ? C`est moi qui aura soin de vous. Mais ne t`inquiete pas, c`est désinteressé!” Nu cred ca am fost intrebata de atatea ori daca mi-e bine, daca vreau ceva, daca vreau sa fac altceva. Nu cred ca i-a pasat cuiva asa de mult de ceea ce simteam eu in momentele alea. Si e trist sa spun asta. Dar nimeni din cei pe care ii cunosc (mai mult sau mai putin) nu ar face asa ceva. « Nu ati mai fost pe stadion pana acum ? Nu-i nimic, mergem impreuna ! » (in conditiile in care statuse toata ziua dupa noi). “Putem sa navalim ca turcii cu bagajele la tine ca nu avem unde sa le lasam? Sigur, stati ca va pregatesc si micul dejun. » Dupa multe nedumeriri legat de ceea ce am vrea sa mancam , am zis ca mai bine plecam cu el la vanatoare de mancare. « Vreti aici ca e aproape ? » (era in tricou si isi lasase masina la scara.. doar nu mergeam departe). « Ah… am vrea sa mancam la Mc.. e departe ? nu.. dar mai bine luam taxi-ul.. » Normal ca era la celalalt capat la orasului, dar ce mai conteaza ? « noi, (ca niste pupeze ce eram) am vrea sa ne mai plimbam. Sigur, dar eu nu pot sa merg cu voi. Sunt racit (ii era vizibil rau) si sunt doar in tricou. Dar va conduc pana mai incolo. » E… condusul asta .. a facut sa ramana cu noi toata ziua. Si am umblat atat de mult incat credeam ca or sa ne cada picioarele. Ne-au primit in locul unde ei se simt cel mai bine. Bar si clatitarie. Am fost dezamagite sa aflam ca duminica nu se servesc clatite. Dar am fost cu atat mai incantate cand am vazut ca pregateste una special pentru noi. Sa mai spun ca era atat de buna incat ne-am fi lins degetele ?
Apoi bineinteles ca am navalit inapoi la el acasa sa ne schimbam. Nu eram decat 3 fete, cu 3 sifoniere. Totusi, a simtit ca poate avea incredere in noi si ca poate sa ne arate putin din ceea ce inseamna viata lui. Sa nu mai punem la socoteala ca am alergat la gara sa luam bilete, si ne-a asteptat. Apoi am alergat spre stadion (logic ca eram in intarziere dar nu i-a pasat). Nu ne-a scapat o clipa din ochi. Si-a chemat si ajutor, nu care cumva sa patim ceva. Ne-au dus sa mancam.Au urcat cu noi in tren sa fie siguri ca stam bine si sa ne urce sifonierele in compartiment.
Incetisor asa, am simtit cum ne lasa sa patrundem in viata lui. A lor.
Acum, spuneti-mi mie ce roman ar face asta ? Nu spun ca nu ar putea fi. Dar eu sunt sigura ca, personal, nu am intalnit unul. Nu stiu daca am reusit sa prezint situatia atat de clar incat sa va dati seama cum a fost. Sa intelegeti exact ce vreau sa spun.
Adri si Lulu stiu despre ce vorbesc. Mai mult Adri.
Eu am ramas.. « étonnée “. Nu pot sa zic decat.. RESPECT.
Pai sa va fie de bine micuta voastra calatorie, desi cred ca pana acum mai mai ca ati si uitat. Eu zic asa, fa chestia asta cat mai des si viziteaza cat mai multe locuri. Eu am intalnit o multime de oameni de genul asta, grozavi, minunati, necunoscuti,dar nu in apropiere de bucuresti :D ok, capitalistii,astept rosiile aruncate spre mine, dar pe bune ca am dreptate.Calatoria ideala pentru mine, eu cu el ,cu plinul la masina facut, o harta turistica ,eu pe post de copilot si.......hai-hui. Mai bine de atat nu exista.
RăspundețiȘtergereCam acelasi lucru ne-am propus si noi. Vrem sa plecam cat mai curand, cat mai des si in cat mai multe locuri :)
RăspundețiȘtergere